Un caz înfiorător, cu amenințări șocante la adresa unor agenți de poliție, a ajuns în atenția procurorilor. Un bărbat a fost arestat, fiind acuzat de mai multe fapte de ultraj.
Și anume că a amenințat doi polițiști. Detaliile din acest caz sunt de-a dreptul îngrozitoare.
Un bărbat din judeţul Iaşi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind inculpat pentru mai multe infracţiuni de ultraj, potrivit news.ro. Individul a ameninţat în repetate rânduri doi poliţişti, cărora le-a transmis că îi va decapita cu o coasă. Ameninţările au fost proferate într-un interval de câteva luni, potrivit aceleiași surse.
Anchetat de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, bărbatul a fost arestat preventiv printr-o decizie a Judecătoriei Hârlău, într-un dosar în care este cercetat pentru trei infracţiuni de ultraj şi ultraj în formă continuată.
Pe parcursul câtorva luni, el a ameninţat doi poliţişti, cărora le-a transmis că îi va decapita. Cu o coasă. Ameninţările au început în octombrie anul trecut şi au continuat şi în acest an.
SMS amenințător în toiul nopții
O primă astfel de faptă a avut loc în data de 21 octombrie 2023, ora 03:24, când bărbatul i-a trimis unui poliţist un SMS, prin care îi adresa ameninţări cu acte de violenţă, cuvinte şi expresii jignitoare: „… că vii aici şi mă duc la puşcărie din cauza ta”.
Însă ameninţările au continuat şi în cursul acestui an. Când cei doi agenți de poliție ar fi fost amenințați că vor fi decapitați cu o coasă, dacă vor intra în localitatea Fântânele.
„În data de 28.06.2024, ora 08:30 şi ora 10:00, inculpatul L.M. a adresat ameninţări directe cu moartea şi cu acte de violenţă la adresa agenţilor de poliţie L. V.-I. şi A. G.-B., cărora le-a fost creată o stare de temere, după cum urmează: îi va decapita cu o coasă pe cei doi agenţi de poliţie dacă vor intra în localitatea Fântânele; „Tu în Fântânele nu mai calci! Mă duc la puşcărie 20 de ani pentru tine! Eu îţi dau în cap frate!”; „(…) mă duc 10 ani la puşcărie, vin înapoi, eu din puşcărie ies, tu din poliţie nu mai ieşi!”; „Eu te fac să dispari!”; „ 10 ani de puşcărie dacă fac, 20 de ani, dacă nu, eu pe tine te scot din Fântânele, pe tine personal (…)!”; „Eu dau în cap!”, se arată într-un comunicat al Parchetului.
Din câte se pare, bărbatul cercetat în această cauză n-ar fi la prima abatere de la litera legii. Surse judiciare au declarat pentru News.ro că bărbatul are un „cazier impresionant”, fiind anchetat anterior pentru mai multe fapte penale, însă ameninţările adresate celor doi agenţi nu au venit pe fondul unei anchete care să îl vizeze, ci pe fondul unei stări avansate de ebrietate.
Ar mai fi de menționat că acesta a făcut deja apel la decizia Judecătoriei Hârlău privind arestarea sa preventivă în dosarul de ultraj.
politistii de la noi nu seamana deloc cu cei din occident , care discuta cu tine pe un ton prietenos . ai nostri politisti fara sa spui nimic si deja se incrunta la tine provocator , de la asta provin multe incidente inutile .
Un bărbat din Iași a amenințat doi polițiști că
le va rupe mainile
ca sa-i bata peste cap(!)
cu ele.