AcasăNewsPsihologul Gabriela Maalouf, expert în educația de excelență al Fundației Dan Voiculescu...

Psihologul Gabriela Maalouf, expert în educația de excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, dezvăluie tehnici de studiu în perioada examenelor

În căutarea succesului academic, mai ales în perioadele „de criză” cum este aceasta de dinaintea examenului de bacalaureat, este crucial să recunoaștem că fiecare tânăr învață diferit. Gabriela Maalouf, psihoterapeut, trainer NLP și expert în educația de excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, ne oferă un ghid pentru adaptarea tehnicilor de studiu la stilurile individuale de învățare.

Unii dintre noi rețin mai bine informațiile când le văd reprezentate vizual. Hărțile mentale sunt un instrument extraordinar pentru acești elevi, permițându-le să organizeze și să vizualizeze informațiile într-un mod care facilitează înțelegerea și memorarea.”, susține Maalouf.

Pe de altă parte, pentru cei care preferă să învețe prin ascultare, Maalouf recomandă audiobook-urile.

Audiobook-urile pot fi deosebit de utile pentru elevii auditivi. Ei pot asculta materialele de studiu în timp ce fac alte activități, ceea ce le permite să maximizeze timpul lor și să îmbunătățească retenția.

Maalouf subliniază importanța alegerii metodelor de studiu care se aliniază cel mai bine cu preferințele personale.

Este esențial să ne cunoaștem stilul de învățare și să folosim tehnicile care ne potențează capacitatea de a reține informațiile. Fie că este vorba despre hărți mentale, audiobook-uri sau alte metode, cheia este să găsim ce funcționează cel mai bine pentru noi.

Un aspect esențial al procesului de învățare este aplicarea cunoștințelor dobândite.

„Când folosim informația pe care o învățăm, creăm legături mai puternice în memoria noastră. Este esențial să colaborăm mereu cu cineva, astfel încât să putem împărtăși povești, să transmitem cunoștințele acumulate și să ne bucurăm de progres realizările. Experiența constituie fundamentul învățării și al memoriei de durată, precum și al concentrării sporite.”, afirmă expertul în educația de excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Așadar, deși adesea suntem în căutarea unor tehnici, pași sau formule magice, din perspectiva unui psiholog, învățarea este un proces cu atât mai eficient cu cât se desfășoară în interacțiune, în conexiune cu altcineva. În acest mod, lucrurile evoluează mult mai armonios. Prin urmare, utilizarea activă a informațiilor nu numai că poate consolida cunoștințele, dar transformă și învățarea într-un proces dinamic și interactiv.

 

 

author avatar
Andrei Coman
145 afisari

1 COMENTARIU

  1. Povesti de adormit copiii. Înveți pentru Bac în 2 zile?

    Tanti Gabi, ești dusa cu capul…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger