Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) derulează luni percheziții la sediile a două instituții publice din Cluj.
Procurorii DNA fac, luni, percheziţii la Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi la Poliţia Rutieră Cluj, într-un dosar în care ar fi vizat şeful IPJ, chestorul Mihai Rus, conform unor surse citate de stirileprotv.ro.
Ar fi fost prins circulând cu viteză
Acesta ar fi fost prins când circula cu viteza de 120 de km/h în oraș. Și, potrivit sursei citate, ca să scape de suspendarea permisului de conducere, și-ar fi determinat subalternii să scrie în procesul verbal că la volan se afla soția sa.
Astfel că în prima zi a acestei săptămâni au loc percheziţii DNA la Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi la Poliţia Rutieră Cluj.
Chestorul Mihai Rus ar fi nepotul fostului ministru de Interne Ioan Rus, potrivit aceloraşi surse.
Ce a anunțat DNA
De la nivelul Direcției Naționale Anticorupție s-a transmis, luni, într-un scurt comunicat de presă, că în cursul zilei de 17 iunie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se fac percheziții domiciliare în două locații situate pe raza municipiului Cluj-Napoca, ambele fiind sediile unor instituții publice.
„Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, săvârșite în cursul anului 2024, de către angajați ai Inspectoratului de Poliţie Județean Cluj în legătură cu îndeplinirea/neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În cursul zilei de 17 iunie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 2 (două) locații situate pe raza municipiului Cluj-Napoca, ambele fiind sediile unor instituții publice.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se menționează în comunicatul DNA.
clujul este ticsit de coldisti sorosisti