AcasăNewsDouă cutremure în zona Vrancea, în doar câteva ore. Ce magnitudine au...

Două cutremure în zona Vrancea, în doar câteva ore. Ce magnitudine au avut seismele

sursa foto: romaniatv.net

Două cutremure au avut loc în România, în decurs de doar câteva ore. Ambele s-au produs în zona seismică Vrancea.

Ce detalii vin de la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului?
Cel mai recent cutremur a avut loc luni dimineață, 27 mai, cu puțin după ora 7. „În ziua de 27 Mai 2024, la ora 07:16:31 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 127.1 km”, conform precizărilor specialiștilor.

Potrivit infp.ro, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 50km NV de Buzău, 54km V de Focșani, 68km SE de Sfântu-Gheorghe, 72km E de Brașov, 77km NE de Ploiești.

Cutremur în timpul nopții de duminică spre luni

Cu doar câteva ore înainte, în cursul nopții de duminică spre luni, un alt cutremur avusese loc, tot în zona Vrancea. „În ziua de 27 Mai 2024 la ora 01:41:20 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 140.1km”, potrivit detaliilor anunțate de către specialiștii Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Acest cutremur s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 51km V de Focșani, 61km NV de Buzău, 62km E de Sfântu-Gheorghe, 71km E de Brașov, 88km NE de Ploiești.

În decursul lunii mai, în țară au avut loc mai multe cutremure. Printre cele mai semnificative se numără cel din 22 mai, de la ora 12:53, ce s-a produs în zona seismică Vrancea, județul Buzău, care a avut 4,1 grade pe Richter.

De asemenea, în 9 mai, la ora 17:57, avusese loc în zona seismică Vrancea – Buzău un cutremur de 3,9 grade. Totodată, în seara zilei de 7 mai, la ora 18:32 s-a produs în zona seismică Vrancea – Buzău un cutremur mediu, de 4,1 grade, la adâncimea de 119.8 kilometri.

author avatar
Andrei Coman
264 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

„La discreția președintelui”. Cum transformă Washingtonul banii aliaților în armă economică

O declarație a Secretarului Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a ridicat valuri de neliniște pe piețele globale și în cancelariile aliate.Într-un interviu televizat, oficialul...

După ce s-a prescris și mama datoriilor, Unifarm angajează avocat pentru țeapa de un milion de euro dată de o firmă din Turcia

La 5 ani și jumătate de la plata avansului de aproape un milion de euro, Compania Națională Unifarm și-a adus aminte că firma turcească...
proger