Suntem în săptămâna luminată. Avem timp suficient să ne încărcăm bateriile pentru că din weekend începe marele război electoral. În care toate promisiunile de iubire, pace și fericire se vor risipi în gâlceavă. Cei care au adus lumina-n casa lor trebuie să știe ca ea va lumina interiorul fiecăruia dintre noi și o să se vadă (chiar dacă unora nu le va face bine) ce este pe dinăuntru. Luminile și umbrele vor alimenta taberele combatante. Pentru deturnarea electoratului de la atenția pe care o merită problemele lui reale.
Pentru că avem alegerile locale comasate cu cele europarlamentare, în timp ce noi ne minunăm de lucrurile trăsnite pe care marionetele politice le fac prin târguri, la centrul UE se muncește cu sârg la îngrădirea drepturilor muritorilor de rând. Vor să interzică criptarea comunicațiilor, cu excepția guvernelor și puțin mai blând pentru companiile care contează. În numele luptei împotriva pedofiliei. Drumul spre iad este pavat cu intenții bune! Chat control 2.0 pe orice telefon smart. Orice comunicare poate sa fie verificată pentru suspiciuni. Fără (!) decizia unui judecător. Orice deplasare în altă țară în care datele despre tine au fost trimise poți să ai probleme. Fără o decizie a unei curți. Democrație sau Dictatură?
În 26-29 mai, la Geneva, în numele sănătății planetei OMS urmează să impună strategia globală de luptă împotriva pandemiilor dincolo de decizii ale parlamentelor naționale. Am suspiciuni rezonabile că nu au renunțat la pașaportul de sănătate. Dimpotrivă. Dacă refuzi să te vaccinezi poți risca să nu te poți urca in tren, avion sau tramvai, să nu poți să muncești sau să te trezești cu taxe pe pensie. Pentru că ești un pericol pentru alți cetățeni responsabili. Modelul chinezesc funcționează. De ce să nu încercăm și în restul lumii. Unde peste tot sunt alegeri și lumea este ocupată cu bătăliile electorale locale.
Și acasă sunt afaceri prea complicat de înțeles de chibiții din politică. De ce să înțelegi cum se face că butelia la talpa țării este mai scumpă decât butelia de gaz cu care merge mașina la oraș. Cine ar trebui să rezolve aceasta problemă nu-i treaba țăranului îi spune primarul care îl îndeamnă să îl voteze din nou. În timp ce așteaptă pensia mărită din vorbe. De unde vor veni banii? Nici asta nu-i treaba lui. Se ocupă experții de la partid. Cine sunt experții? Sunt secretizate democratic listele. Ghinion.
Știrile despre pensii fac rating. Știrile despre buget nu. Avem alegeri locale care nu au legătură cu pensiile. Nu primarii decid cuantumul pensiilor. De la primărie se plătesc doar ajutoarele sociale. Plata pensiilor depinde de cum va arăta Comisia Europeană, despre care nu vorbește mai nimeni. Economia Europei este în vrie din cauza deciziilor proaste ale actualei conduceri. Economia României este influențată de deciziile de la centru Europei. Greu de explicat când noi ne certăm pe cine votăm primar funcție de cum urlă sau se scălâmbăie.
Dacă tot mergem musai la spectacolul de umbre și lumini al campaniei electorale pentru locale să ne folosim lumina de la Paște ca să înțelegem și ce-i cu europarlamentarele care sunt cele mai importante.
Lumini și umbre mâine precum azi. Procentele de umbre mă sperie.
Lumini și umbre?
– o fi fost Maya
(chiar ea,asta de aici)
in Biserica zilele astea?