AcasăSPORTXavi s-a răzgândit și va rămâne la Barcelona

Xavi s-a răzgândit și va rămâne la Barcelona

În ciuda dramoletei din iarnă în care Xavi anunța, aproape cu lacrimi în ochi, că este nevoit să plece de la Barcelona pentru binele echipei, se pare că lucrurile nu mai sunt așa de grave. Antrenorul rămâne.

Spaniolul și-a anunțat intenția de a părăsi Camp Nou în ianuarie, după o înfrângere rușinoasă cu 5-3 în fața celor de la Villareal.

„Voi pleca de la Barcelona în iunie. Am ajuns la un punct din care nu mai pot reveni. Este timpul pentru o schimbare. Am discutat astăzi cu conducerea și cu clubul. Voi pleca pe 30 iunie”, a declarat el atunci.

Daniel Baluta

Toată lumea se aștepta ca Barcelona să se despartă de Xavi în vară, așa cum a declarat, mai ales că înțelegerea cu antrenorul expiră în luna iunie a acestui an.

Conform informațiilor pe care a pus mâna gurul transferurilor, Fabrizio Romano, fostul mijlocaș legendar al Barcelonei s-a răzgândit și vrea să mai antreneze la clubul la care a făcut istorie ca jucător.

Este vorba despre ceva mai mult decât intenția declarativă a lui Xavi de a rămâne. Se pare că în urma întâlnirii pe care tehnicianul a avut-o miercuri, 24 aprilie, cu președintele clubului, Joan Laporta, aceștia s-au înțeles deja cu privire la datele unui nou contract.

Fostul mijlocaș a acceptat toate condițiile, astfel că înțelegerea se va prelungi.

Xavi l-a înlocuit pe Ronald Koeman la Barcelona în noiembrie 2021 și a pregătit 136 de meciuri de atunci. În acest timp, a înregistrat 85 de victorii și 28 de înfrângeri.

A câștigat Supercupa Spaniei și titlul La Liga cu gigantul catalan în sezonul trecut. Cu toate acestea, sunt șanse mari ca Barcelona să piardă titlul în acest sezon în fața eternilor rivali de la Real Madrid.

author avatar
Mihail Ioan
212 afisari

Ultimele știri

Intervențiile stomatologice cu anestezie generală, mutate în spitalele publice, după moartea fetiței de doi ani la o clinică din București

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat vineri seară că ia în calcul reglementarea posibilității ca intervențiile stomatologice care necesită anestezie generală să fie efectuate...

ASF a publicat noile tarife de referință RCA. Cât vor costa polițele anul viitor

Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat raportul semestrial privind tarifele de referință pentru polițele auto obligatorii.Deși polița RCA este obligatorie, prețul nu este reglementat...
spot_img