De ce nu s-a prăbușit Rusia

După invazia Ucrainei în februarie 2022, multe voci occidentale au lăudat posibilitatea dezintegrării Rusiei. S-au amăgit.

În ciuda unei serii de articole triumfaliste care vorbesc despre „renașterea” Occidentului, tocmai acest Occident suferă de fracturi și disensiuni, nu Rusia lui Putin”Este timpul să ne pregătim pentru prăbușirea Rusiei”, titra site-ul Foreign Policy, în timp ce un sondaj realizat în ianuarie anul trecut de think tank-ul Atlantic Council în rândul a 167 de experți în politică externă a arătat că 40% dintre aceștia se așteptau ca Rusia să se destrame pe plan intern în termen de zece ani.

Predicțiile au fost greșite: Rusia pare a fi acum într-o stare alarmant de robustă, după cum notează The Spectator, mobilizându-și propriul complex militar și primind stocuri de arme de la aliați precum Iranul și Coreea de Nord.

Nici sancțiunile nu funcționează: baza industrială a Rusiei – poate din cauza războiului însuși – crește cu 3,6%, iar producția sa manufacturieră cu 7,5%.

Și, în ciuda unei serii de articole triumfaliste care vorbesc despre „renașterea” Occidentului, tocmai acest Occident suferă de fracturi și disensiuni, nu Rusia lui Putin.

Țările europene se împart aproximativ în patru categorii. În grupul A, le avem pe cele care continuă să acorde un ajutor substanțial Ucrainei și al căror sprijin este neclintit: Germania, Regatul Unit, statele baltice și nordice.

Germania, după un început ezitant, a dezvăluit planuri de a-și dubla ajutorul acordat Kievului în 2024, în timp ce Olanda și Danemarca furnizează Ucrainei avioane de luptă F-16 de fabricație americană, primele dintre acestea fiind așteptate să sosească în următoarele săptămâni.

Grupul B conține țări care oferă, de asemenea, ajutor, inclusiv de tip militar, deși este semnificativ mai mic, iar o parte din acesta este dificil de cuantificat (poate veni sub formă de instruire sau informații). În acest grup se află Franța, Spania, Belgia și Italia.

În Grupul C, avem țări care au început puternic, dar al căror sprijin se clatină sau a dispărut complet: Slovacia și Polonia.

În cele din urmă, în grupul D există țări care fie trimit mai puțin de 0,05% din PIB-ul lor, fie nu trimit deloc, inclusiv Ungaria și Serbia. Într-adevăr, guvernul de la Budapesta se opune în mod activ contribuțiilor la efortul de război al Ucrainei, blocând suma de 50 de miliarde de euro din partea UE.

Serbia consideră că politica pro-americană a Ucrainei este o trădare a identității europene – bombardamentul NATO asupra Belgradului, deși a avut loc acum aproape un sfert de secol, este încă în memoria sârbilor.

Firește, toate aceste diviziuni pălesc pe lângă cele din SUA, care a oferit Ucrainei mai mult ajutor militar decât toate țările UE la un loc.

Deși administrația Biden a alocat 61 de miliarde de dolari, republicanii le-au blocat, adăugând că vor opune rezistență la noi solicitări de ajutor pentru Kiev dacă nu vor fi legate de o finanțare mai mare pentru securitatea frontierelor americane. Rezultatul acestui impas rămâne de văzut; discuțiile din Congres urmează să continue în următoarele săptămâni.

Între timp, în tot Occidentul, domnește confuzia. Dacă aliații Ucrainei se vor dovedi o forță autentică pentru securitatea globală, mai degrabă decât un conglomerat de țări unite cândva de valori pe care nu le mai împărtășesc, este una dintre întrebările majore ale acestui an.

În ceea ce privește supraviețuirea Rusiei, poate că cea mai realistă evaluare a venit din partea lui Alexander Etkind, istoric și profesor la Universitatea Central Europeană din Viena: „Trebuie să încercăm să trăim pentru a vedea acest lucru”.