Realpolitik și puterea industrială. Europa și America au nevoie una de cealaltă

Timp de o generație, după încheierea Războiului Rece, elitele de pe ambele maluri ale Atlanticului au considerat de la sine înțeleasă o lume fără rivalități între marile puteri, în care SUA, necontestate, exportau securitate în Europa și în alte regiuni și importau în schimb produse manufacturate de la acestea.

Cu toate acestea, ascensiunea Chinei a dus la revenirea conflictelor între marile puteri și a creat o lume cu doi poli militari – China și SUA – și trei poli economici – China, SUA și UE.

În 2022, populațiile din SUA, UE și China erau de 338 de milioane, 448 de milioane și, respectiv, 1,4 miliarde de locuitori. Potrivit Băncii Centrale Europene, ponderea acestora în PIB-ul mondial, măsurată folosind paritatea puterii de cumpărare (PPP), era de 15,5% (SUA), 12% (UE) și 18,5% (China).

În 2017, PricewaterhouseCoopers a estimat că, până în 2050, în ceea ce privește ponderea sa în PIB-ul Mondial, SUA, cu 12 %, ar urma să ajungă pe locul trei, sub China, cu 20 %, și India, cu 15 %, iar UE pe locul patru, cu 9 %.

Toate aceste proiecții sunt, desigur, presupuneri. În deceniile următoare, dacă nu chiar mai mult, este probabil ca PIB-ul pe cap de locuitor să fie mai mare în Europa și America decât în China și India, notează The New Statesman. Pe de altă parte, după cum a susținut economistul francez Jacques Sapir, calculele convenționale ale PIB-ului subestimează puterea reală a economiilor chineză și rusă, în care industria prelucrătoare și mineritul joacă un rol mai important decât în SUA și Europa.

Acum, când un bloc sino-rus de facto este angajat în cel de-al doilea război rece cu SUA și aliații săi din NATO în Europa și în alte părți, și când China are o strategie de substituire a importurilor „Made in China 2025” (în timp ce India are o inițiativă similară „Make in India”), argumentele de realpolitik pentru o colaborare transatlantică mai profundă în interesul securității comune și al apărării cotelor de piață europene și americane într-o lume multipolară trebuie luate în serios.

Este posibil ca politica industrială să trebuiască să fie elaborată mai degrabă la nivelul blocului militar-economic decât la nivelul fiecărei națiuni în parte. Economistul american Robert D. Atkinson, printre alții, a făcut apel la o „NATO pentru comerț”.

Pentru a evita falsele acuzații că o politică industrială comună ar reprezenta neocolonialismul euro-american sau supremația albă, termenul geografic „atlantic” ar trebui să fie preferat termenului „occidental”, care, în unele versiuni, are conotații religioase și rasiale.

Administrația Biden, împreună cu Comisia Europeană și Consiliul European, a înființat deja un Consiliu SUA-UE pentru comerț și tehnologie (TTC). Dar un Consiliu Economic Transatlantic (CET) similar există din 2007. Este nevoie de mai puține vorbe și de mai multe acțiuni.

O comunitate industrială atlantică limitată, dar robustă, ar putea include o uniune vamală în sectoare strategice, cu tarife exerne împărțite de SUA și UE. Apoi, o politică comună de supraveghere și sancțiuni în materie de investiții.

Băncile publice de dezvoltare, precum Banca Europeană de Investiții și Banca de Export-Import a SUA, pot sprijini politica industrială națională sau a blocului prin intermediul unor împrumuturi specifice, ca alternativă la promovarea industriilor strategice prin credite directe sau prin scutiri fiscale.

Cu rivalități reînnoite ale marilor puteri, membrii alianței atlantice ar trebui să conducă competiția globală în știință și inovare tehnologică.

Legile antitrust, care împiedică companiile să colaboreze pentru a submina piețele, pot fi utile, dar cele care împiedică politicile industriale la nivel național și la nivel de bloc trebuie revizuite. Și susținuți „campionii atlantici” la o scară mai mare decât „campionii naționali” americani și europeni.

Nimeni nu va vorbi vreodată de un „vis atlantic” la fel de inspirat ca visul american sau visul unificării europene. Dar, într-o lume a rivalităților între marile puteri, o comunitate industrială atlantică trebuie să inspire o colaborare pragmatică pentru a promova puterea industrială.