AcasăSOCIALSalvatorii, în alertă! O mașină s-a răsturnat pe DN2. În autoturism se aflau și doi copii 

Salvatorii, în alertă! O mașină s-a răsturnat pe DN2. În autoturism se aflau și doi copii 

Salvatorii, în alertă! O mașină s-a răsturnat pe DN2. În autoturism se aflau și doi copii - Ziarul Nationalsursa foto: botosani24.ro

Cadrele medicale s-au mobilizat și au intervenit de urgență la locul unui accident ce s-a produs marți dimineață, în județul Suceava. O mașină s-a răsturnat.

Un autoturism în care se aflau patru persoane, dintre care doi copii, s-a răsturnat, marţi dimineaţă, pe DN 2 în localitatea suceveană Buneşti, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, potrivit Agepres.

Victimele, transportate la spital

Conform sursei citate, toate cele patru victime au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale salvatorilor, cu mai multe ambulanțe. Persoanele afectate în urma producerii accidentului au primit primele îngrijiri înainte de a fi duse la spital.

„Intervin pompierii militari ai Detaşamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. În autoturism se aflau un adult şi doi minori, care sunt preluaţi de către echipajele medicale şi paramedicale şi vor fi transportaţi la UPU Suceava”, au informat oficialii ISU.

Traficul pe DN2 s-a desfăşurat alternativ pe un singur sens, pe durata cercetărilor la fața locului. Rămâne așadar ca polițiștii să stabilească, în urma cercetărilor, condițiile în care s-a produs acest incident rutier.

author avatar
Andrei Coman
189 afisari

1 COMENTARIU

  1. De ce iresponsabilii au voie sa conduca auto? De ce au voie sa ”faca” familiii si copii?

Comments are closed.

Ultimele știri

O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul

O metropolă importantă din Europa le oferă turiştilor străini facilităţi şi beneficii şi nu cere decât niște gesturi mărunte, la schimb. Alte destinații populare...

Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!

Teodor Țigan, fostul director al Romsilva, trebuie să dea înapoi bonusul de 100.000 de euro brut pe care l-a primit la pensionare. Instanța a...
spot_img