”Președintele Klaus Werner Iohannis efectuează, în perioada 18 – 26 aprilie, un turneu oficial în America de Sud, în Brazilia, Chile și Argentina”.
Tot Administrația Prezidențială făcând și ample precizări cu privire la prima etapă a turneului sud – american, cea care de altfel ne și interesează la acest moment…
”Marți și miercuri, șeful statului a efectuat o vizită oficială în Republica Federativă a Braziliei. Marți, Klaus Iohannis a vizitat Muzeul Memorial dedicat președintelui Juscelino Kubitschek de Oliveira, fondatorul orașului Brasilia iar ulterior a fost primit de către omologul său Brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, cu care a avut convorbiri oficiale. Președintele Klaus Iohannis a participat la un dineu oficial.
Miercuri, șeful statului s-a întâlnit cu autoritățile locale din Rio de Janeiro, viceguvernatorul Thiago Pampolha Goncalves, la Palatul Guanabara, și cu viceprimarul orașului Rio de Janeiro, Nilton Caldeira. Tot miercuri, președintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori la Monumentul Național al eroilor căzuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”.
Dar joi și vineri…?
Ce este drept, de această dată până și Dănuței de la Cotroceni i-a fost extrem de greu să ”împacheteze mediatic” justificarea oficială a exoticei vacanțe prezidențiale. Totuși, s-a reușit încropirea unui comunicat oficial prin care, românii cei asaltați de facturi și infestatele cereale ucrainene să fie informați despre turneul aproape ”mesianic” al lui Klaus Werner Iohannis acolo unde ”a înțărcat Mutu iapa”…
”Aceasta este prima vizită la nivel de șef de stat a României în Brazilia în ultimele decenii. Obiectivul central al acestei vizite îl reprezintă aprofundarea, diversificarea, și dinamizarea relației bilaterale cu Brazilia, principalul partener comercial al României în America Latină și Caraibi, aspect care va fi concretizat și prin adoptarea de către cei doi președinți a unei Declarații comune. Documentul conține angajamentul celor două părți de a crește nivelul relațiilor bilaterale prin intermediul unui dialog politic intensificat și al unei cooperări sectoriale mai dinamice, în domenii de interes comun precum comerț, investiții, industrie, cercetare și inovare științifică, securitate cibernetică, digitalizare, schimbări climatice, agricultură durabilă, educație și cultură”.
Deci, știm ce a făcut Klaus Werner Iohannis în Brazilia, în zilele de marți, 18 și miercuri, 19 aprilie. A ”intensificat cooperarea sectorială mai dinamică”, a depus niște flori și a împărtășit cu ”viceprimarul din Rio de Janeiro” – că primarul avea alte treburi! – experiența sa de edil. Ce este drept, această primă escală din turneul sud – american nu a trecut chiar cu totul neobservată în presă… Astfel că propaganda operativă de la București s-a isterizat despre ”pumnul în masă” cu care chipurile Iohannis l-ar fi convins pe socialistul președinte brazilian să treacă din neutra tabără BRICS în rândurile obedienților lideri pro-ucraineni. Numai că, ghinion, presa braziliană s-a axat doar pe descrierea costisitoarei aeronave de lux cu care a călătorit Iohannis…
Însă, întâmplător sau nu, nimeni nu a lămurit și care a fost ”programul privat” al lui Iohannis, până în data de sâmbătă, 22 aprilie. Atunci când a plecat în Chile. Deci, ce a făcut șeful statului român în zilele de joi, 20 și vineri, 21 aprilie…
Aici s-a înecat Wolfgang Gerhard
Și cineva ar trebui să o facă. De îndată! Nu neapărat prin ”inflamarea oficială a opiniei publice”, fiind suficient și un simplu mesaj clar și răspicat, transmis pe canale neoficiale, către principalii parteneri strategici ai României. Nu de alta, dar altfel tot mai multe structuri contrainformative – și nu doar românești!- se vor crampona pe harta Braziliei. Cea pe care, oricum ai privi, Rio de Janeiro, acolo unde Klaus Werner Iohannis și-a încheiat programul oficial în după – amiaza zilei de miercuri, 19 aprilie este la doar ”o aruncătură de băț” de orășelul Embu. Cele două localități fiind despărțite de un Sao Paulo în care Consulatul României a fost oficial închis…
Iar dacă despre Rio de Janeiro nu este român care să nu fi auzit, despre micuțul orășel Embu poate doar prea puțini dintre inițiații sistemului știu că localitatea a fost refugiul valulului de naziști care s-a refugiat în Brazilia după capitularea Germaniei hitleriste. Orășelul în care predomină urmașii etnicilor germani refugiați fiind supravegheat încă pentru a nu constitui un ”loc de pelerinaj” pentru ”nostalgicii” celui de Al Treilea Reich. Aici fiind locul în care nu doar că a trăit liniștit ”Îngerul Morții” de la Auschwitz – Birkenau, doctorul Josef Mengele, dar a și murit și a fost înmormântat. Ce este drept, sub numele de Wolfgang Gerhard.
Traiul tihnit, de poveste, al poate chiar celui mai mare criminal nazist în Embu, până când s-a înecat în urma unui accident vascular cerebral în data de 8 februarie 1979 reprezintă o pată de rușine nu doar pentru autoritățile germane și braziliene. Cele care nu l-au deranjat pe ”Îngerul Morții” nici măcar cu o audiere, deși îi cunoșteau adevărata identitate de după schimbarea oficială a numelui în Wolfgang Gerhard. Ci, mai mult chiar, i-au oferit și un ”cazier alb”, pentru a nu mai fi ”deranjat” de eventuale întrebări incomode. Dar și pentru altfel de temutul serviciu secret israelian Mossad. După capturarea, executarea și judecarea lui Adolf Eichmann, organizatorul Holocaustului, serviciul de spionaj israelian nereușind să își îndeplinească și misiunea Mengele. Și asta în ciuda zecilor de spioni israelieni implicați, de-a lungul anilor, în această operațiune.
Astfel că anunțul oficial al ”morții lui Josef Mengele” și identificarea sa științifică a șocat întregul Israel.
Pe 21 iunie 1985, șeful Poliției braziliene, Romao Tuma anunțând oficial că rămășițele omenești descoperite pe plaja din Embu, în 1979, erau de fapt ale lui Josef Mengele, deși cadavrul fusese înmormântat sub numele de Wolfgang Gerhard.
A urmat exhumarea scheletului lui ”Gerhard” din cimitirul din Embu și certificarea, de către Institutul Juridic Medical din Sao Paulo, a faptului că era vorba de Josef Mengele. Cum însă medicii brazilieni nu au folosit tehnologia de identificare pe baza ADN-ului, perfecționată mai târziu, anunțul găsirii cadavrului ”Îngerului Morții” a continuat să nască suspiciuni. De-abia în 1992, de la Tel Aviv survenind un laconic comunicat despre ”acceptarea identificării”.
Numai că, în tot acest timp, ”băieții care nu uită și nu iartă” de la ”TEVEL”, considerată cea mai temută Divizie ”acoperită” de spionaj a lumii au rămas, totuși, cu ochii pe Embu. Mica localitate de care Klaus Werner Iohannis s-a apropiat ”periculos de mult”. Astfel că o clarificare fără echivoc a ”programului privat” a șefului statului român din zilele de 20 și 21 aprilie nu poate fi decât benefică. Mai ales că, în cele două zile, doar aghiotanții generalului Pahonțu au fost lângă Klaus Werner Iohannis. Cel aflat la doar o aruncătură de băț de cea mai mare comunitate de etnici germani din Brazilia, cea din orășelul Embu…
Beneficiarul GRUPULUI ETNIC GERMAN
Consilierii rămași loiali unui Klaus Werner Iohannis intrat deja ”în febra” predării mandatului prezidențial având obligația de a lua în calcul și alte două episoade precedente… Cel în care șeful statului s-a hazardat să se pronunțe ”despre afacerile făcute, pe undeva, cu evreii ăia”… Deși unele făcute de inamicul public numărul unu de la acea oră, fostul ”El Lider Maximo” Liviu Dragnea.
Dar mai ales că o structură contrainformativă românească a refuzat să îndeplinească ordinul neoficial de a fi distrusă ”documentația” prin care a fost monitorizată trecerea ”în masă” a patrimoniului din Sibiu a fostei organizații naziste ”Grupul Etnic German” către nou înființatul Forum Democrat al Germanilor din România. Proces derulat printr-o încrengătură de restituiri și tranzacții cu mize uriașe, de zeci și sute de milioane de euro, în care ițele duc la un Klaus Werner Iohannis suspectat cel puțin de o stranie ”dedublare administrativă”.
Actualul șef al statului semnând documentele atât ca primar al Sibiului, cât și ca președinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, unicul beneficiar al patrimoniului nazist al ”Grupului Etnic German”…
RESPECT SIE!!!!MUE SEPEPEU…MUE SEREIU!!
Ghosted (2023) – film online subtitrat in romana
https://www.nationalisti.ro/ghosted-2023-film-online-subtitrat-in-romana/
Tare! Si cu posibile urmari!
Echivalent cu recunoasterea lui Dancila …. si a plecat rapid
POATE PRICEPETI DE CE A CHELTUIT JUMATATE DIN BUGETUL DE PLIMBARI.SI EVENTUAL REALIZATI SI IN CATE CONCEDII PRIVATE A FOST IOHANNIS IN ULTIMII 9 ANI
Klaus Iohannis a cheltuit 45% din bugetul pentru deplasări. Fost consilier prezidențial: Bugetul administrației lui Iohannis e de patru ori mai mare decât era în 2012
https://www.euronews.ro/articole/cat-costa-deplasarile-externe-ale-lui-klaus-iohannis-presedintele-a-cheltuit-deja
FRATELE ZICE CA NU E BUN MEMORANDUMUL.ADICA EL😈👿🐍🥵👺🤬👽🤢🤡🧨🔥😡😱👹🏴☠️👻💀☠
Președintele Iohannis merge în Argentina după încă două zile de pauză în Chile. Singurul rezultat oficial va fi un memorandum cu Departamentul pentru Situații de Urgență G4MEDIA
https://earthquake.usgs.gov/earthquakes/map/?extent=9.27562,-151.25977&extent=59.22093,-38.75977
STITI GLUMA DIN FILM….Simon spune (Simon Says) 2006 ‧ Groază/Thriller…”CITITI” CE MAI „SPUNE” FRATELE🐍🥵👺🤬👽🤢🤡🧨👿😈☠👻🏴☠️💀😱👹😡🔥
http://www.infp.ro/
Catalin, multumesc si ptr.acest articol.
HRISTOS A ÎNVIAT !
Esti noua aici???
e zece !
NAZISTII SI EVREII AU AVUT 100DE ANI AFACERI IMPREUNA….PESTE TOT……CE TOT OCOLITI SUBIECTUL…
CEL MAI BUN EXEMPLU ESTE GEORGY SVARC…ALIAS „SOROS”…SAU KISSINGER…BUSH,CHENEY,RUMSFELD,PELOSI,OBAMA,MERKEL,THERESA MAY….
CINE A CASTIGAT RAZBOIUL MONDIAL?AMERICANII S-AU INFRATIT CU NAZISTII PAPERCLIP LA VIENA….
DOAR PROSTII AU AJUNS LA NUREMBERG…SMEKERII AU AJUNS LA C I A
https://www.jpost.com/diaspora/study-suggests-adolf-hitler-was-a-quarter-jewish-597966
S-a trezit dementul.
@Dr. Mengele. 2023-04-24 7:30 7:30:02 S-a trezit dementul.cordoglio.S-A CULCAT.PE VECI.
https://ziare.com/copil-omorat/fetita-7-ani-omorata-mama-masina-permis-conducere-1801227
https://www.independent.co.uk/arts-entertainment/tv/news/did-adolf-hitler-marry-a-woman-of-jewish-descent-dna-tests-show-eva-braun-associated-with-ashkenazi-jews-9239784.html
NUMELE „HITLER” NICI MACAR NU EXISTA…ESTE NUME DERIVAT DIN „HIEDLER” TATAL VITREG AL LUI ADOLF>>>>ALOIS>>>>>MAMA LUI A FOST SERVITOAREA LUI ROTSCHILD SI A RAMAS GRAVIDA…..DAR A LUAT NUMELE DE LA TATAL VITREG „HIEDLER”….NAZISTII L-AU SCHIMBAT IN HITLER…..IN ACTE EL AVEA NUMELE REAL….”ADOLF SHICKLGRUBER”>>>DEVENIT „HITLER”…..DOAR NU VROIAI SA STRIGE NAZISTII „HEIL ROTSCHILD-SCHICKLGRUBER”…..CA LI SE INCURCA LIMBA
EVA SI GRETTI BRAUN CELE DOUA SURORI AU AVUT O GRAMADA DE COPII CU ADOLF HITLER SI HERMANN FEGELEIN>>>angela merkel…barack obama…theresa may….dalia grybauskaite….plus altii ai lui FEGELEIN CU GRETTI BRAUN……PLUS NENUMARATE CLONE FACUTE DE NAZISTI IN LABORATOARE
DAR….IN SPATELE AFACERII ESTE FAMILIA ROTSCHILD.. DESPRE CARE UNII SPUN CA ESTE „REPTILIAN”….NAZISTII AVEAU NEBUNIA CU TEMPLUL KALI-NAGA DIN INDIA….SI MEDUSA-GORGONA DIN INSULA GORGONA ITALIA
https://www.sundarimagic.com/product/kali-naga-shamans-necklace-empowerment-it-will-forge-alliances-for-you-with-all-of-the-naga-and-the-spirits-of-nature-with-which-the-members-of-the-naga-tribes-work-having-this-energy-within-you-w/
https://en.wikipedia.org/wiki/Gorgona_(Italy)
https://www.youtube.com/watch?v=aQfAYCJSQ_8
Sa-l ducem repede la tratament.
@Dr. Mengele. 2023-04-24 7:30 7:30:34 Sa-l ducem repede la tratament.cоболезнования.soleznovaniya.ADICA LA IMBALSAMAT.
https://ziare.com/deces-deputat/deces-deputat-rus-1801182
@Dr. Mengele. 2023-04-24 7:30 7:30:34 Sa-l ducem repede la tratament. condoleante
https://www.realitatea.net/stiri/actual/barbat-gasit-mort-in-padure-pe-munte-interventie-extrema-a-salvamontistilor_64460e76858d77319d63f372
@Dr. Mengele. 2023-04-24 7:30 7:30:34 Sa-l ducem repede la tratament. condolences
https://ziare.com/fotbalist/deces-fotbalist-loiacono-australia-donator-organe-1801293
Pai ei au fondat Cia si au dat drumul la toate nebuniile combinatorii… Insa cat mai e pana cade Sua?! E dezastru financiar pe Potomac, cu ce bani vor mai sustine expeditionarismul extern, daca Ucraina cade definitiv sau contraofensiva e putin amanata doar … Se va mai ridica totusi din cadere, podea, Sua?!
Toate imperiile au cazut, dar astia vor sa o faca cel mai spectaculos sau … Amana agonia finala?! Cand vor afla ukranii ce le-au facut clica Zelensky sa vezi atunci atrocitati… La Bucuresti, ce combinatii se pregatesc … Pe sub masa asa, nu cea de Vinerea Mare, ca pe acolo nu mai iesea niciunul! La Taiwan e aglomerare, dar finalul e previzibil, coming home to Mainland, iar unii Analisti pseudo -romani alearga dupa un Ted … Autohton imaginar:)) cata prostie la unii, clar! Vin vremuri grele fratiorii, cum zice un bun prieten pompier, insa nu o sa fie salvatori chiar pentru toti!
ALERTĂ TEVEL?
-nu,nu:
ALERTĂ TRAVEL!
(ALERTĂ EMBU!
-il vinde si pa unchi-su,
ii da un sarut si pleaca…..)
Isi cauta refugiu acest etnic urmas al lui hitler ca asa reiese!!
HALUCINANT!NEAMTULE, DACA NU DEZMINTI DIMINEATA, ESTI LA COSUL DE GUNNOI AL ISTORIEI!!!
Bai Tache, dar daca nu erai …unde esti, mai avrai tupeu sa dai asta…?
Dar unde pu lla mea e,bai???si daca e, bravo lui!tu de ce esti anonim?
Stephanie is online:)
Si daca vine Tache SS la MAI…?ATI BELIT PU LA????😅ATI BELIT-O!!!
Multumim, Tache….
Sa-i dai sa studieze Talmudul.
TACHEEEE,TE URASCCCCC
TEVEL E NUMBER ONE IN TOATA LUMEA EVER!DACA ESTI PE LISTA NEAGRA TEVEL, DEJA…NU MAI ESTI!!!
Tevelit esti tu , cel mai prost ” Cunoscator ” , cu lista de rude cu tot . Raionu mi-a spus ca e un robot autonom zburator pentru recoltare de fructe , poate a gresit Take si maxtor are dreptate cu TRAVEL al lui . EMBU ( Tierra de las Artes ) este situat la 33 de km de Sao Paulo , intre Rio de Janeiro si Sao Paulo sunt 442 km , faci 5 ore si 30 de minute cu autobuzul . Primarul orasului Embu das Artes , Ney Santos , dezminte prezenta lui Iohannis in aceasta localitate .
Kostea, iei solda degeaba cu postari de pe wikipedia
Esti tu Voroneanu cum e domnisoara Livy fata mare , io am deschis plicu , habar n-am de vikingpingia ta … „
TACHE , ESTI UN SECURIST!
Poate vrea ESuatul sa-si cumpere o vila la Embu.Pe banii lui de meditatii desigur,si pe banii din sepcuta…numai pe aici nu are o casuta…
Io o tin in Embuze pana o scofalcesc , ma aleg si cu cate o sepcuta Nike sau Adidas , rujuri, strampi , cercei si un vibrator baban …
Asta smecherie…PRESEDINTELE ROMANIEI s-a intalnit cu VICEPRIMARUL ORASULUI RIO!!!🤣
Si cat ne-a costat intalnirea cu viceprimarul?
A platit viceprimarul masa de pranz .
Nu e ! Doar o cafea i-a dat sassului, a zis ca are bugetu limitat. Si cafeaua era de citeva zile doar a raincalzit-o!
Primarul orasului Rio era la bai in Amazon …
Nazistu Mutu de la Cotroceni a plecat in excursie de lux pe banii fraierilor sa isi viziteze neamurile naziste.
MAI SAPATI.POATE DATI DE TRUFE.ROBERT LOUIS STEVENSON.COMOARA DIN INSUA.
COMOARA O GASITI CAND DECOPERTATI PLACA DE LA UNIRII.IN HANDEL E COMOARA DIN HAZNA.
https://www.nbcnews.com/think/opinion/ukraine-has-nazi-problem-vladimir-putin-s-denazification-claim-war-ncna1290946
https://ziaristii.com/povestea-primului-comandant-al-mercenarilor-wagner-care-dat-numele-gruparii-capturate-de-prigojin-este-colonel-fortele-speciale-ruse-si-locuieste-oficial-intr-un-apartament-de-35-de-metri-patra/
Ce tembel troll , un idiot util … ! Sosocarule , ai citit si celelalte articole din Ziaristii . com sau inviti cititorii sa le citeasca ? Vezi cum iti dai singur cu tesla-n boase ?
@Noaptea mintii 2023-04-23 23:11 23:11:04
Invatati…Invatati si iar Invatati….Vladimir Ilici Lenin…sau Cititi Cititi…Cititi cat si ce vreti…
Chef cu manele și dedicații la o petrecere a tineretului PSD, în Sinaia: „Romașcanu la cultură, pe noi, toţi, ne doare-n mână!”
https://observatornews.ro/politic/chef-cu-manele-si-dedicatii-la-o-petrecere-a-tineretului-psd-in-sinaia-romascanu-la-cultura-pe-noi-toti-ne-doaren-mana-514928.html
@Noaptea mintii 2023-04-23 23:11 23:11:04 condoleante
https://ziare.com/accident-rutier/tanar-mort-accident-rutier-arges-1801177
@Noaptea mintii 2023-04-23 23:11 23:11:04 CITESTE.CU ATENTIE.
https://www.realitatea.net/stiri/actual/terapeuta-jurnalistei-care-sa-sinucis-mesaj-socant-tanara-felicitata-pentru-gestul-extrem_644635d19f49d411ce049a62
@Noaptea mintii 2023-04-23 23:11 23:11:04 cъболезнования saboleznovany LECA NOCI DETA
https://observatornews.ro/eveniment/doi-soferi-bulgari-impact-mortal-in-romania-tanarul-izbit-din-spate-si-proiectat-in-alta-masina-a-apucat-sa-dea-de-veste-ca-isi-simte-sfarsitul-520723.html
@Noaptea mintii 2023-04-23 23:11 23:11:04 „INVENTIVITATE OPERATIVA”-GHINION
https://observatornews.ro/eveniment/o-parcare-dificila-un-politist-craiovean-sia-acrosat-colegul-si-a-izbit-autospeciala-jandarmeriei-520734.html
@@Noaptea mintii 2023-04-23 23:11 23:11:04 condolences
https://www.realitatea.net/stiri/actual/doliu-in-lumea-sportului-un-sportiv-a-murit-la-varsta-de-doar-34-de-ani-dupa-ce-a-cazut-de-pe-cal_64465f8ef8bf101baa2ed012
@Noaptea mintii 2023-04-23 23:11 23:11:04 condoleante
https://ziare.com/accident/baiat-14-ani-disparut-acasa-descoperit-mort-unde-l-au-gasit-autoritatile-1801351
@Noaptea mintii 2023-04-23 23:11 23:11:04 condoleante
https://ziare.com/dosar-penal/tanara-sibiu-gasita-spanzuarata-teren-viran-1801366
@Noaptea mintii 2023-04-23 23:11 23:11:04 condolences
https://observatornews.ro/extern/a-murit-penultimul-supravietuitor-de-pe-nava-scufundata-la-pearl-harbor-1177-de-marinari-au-murit-in-timpul-atacului-japonez-520852.html
Zoaie ristii. com e a lui Ecrivain Cartianu.Am stat 3 min si regret.
Apartament de 35 m patrati si baia,wc la comun?? Hai ba! 35 metri patrati are o garsoniera!
https://newsweek.ro/economie/proiectul-decopertarii-pietei-unirii-poate-dura-cel-putin-trei-ani-costurile-nu-pot-fi-estimate
SFINTII PROROOCI PARAZITII
Lumina de la capătul tunului Release Date April 19, 2020
Lasă vrăjeala și-ascultă, cântă auru-n gunoi
E o țară de că.cat pentru că țara suntem noi(ADICA VOI)
https://genius.com/Cheloo-lumina-de-la-capatul-tunului-lyrics
Fratilor asta s-a dus la spalatorie si a baut un bidon cu detergent lichid.
Trebuie sa-i fac spalaturi. Nu am dilatator, nu vrei Kostea sa ma ajuti?
@Dr. Mengele. 2023-04-24 7:33 7:33:53
Stapan-tu e la osemintentele tiz-ului tau…”Fratilor asta s-a dus la spalatorie”….uite ce au facut fratiorii tai militieni….Picasso…DAUNA TOTALA😅😂🤣🥳😊😁🐺😇😆😃
„BMW al poliției implicat într-un accident cu alte trei mașini, în Cluj-Napoca. Șase persoane rănite, printre care și doi polițiști”
https://ziare.com/accident-rutier/bmw-politie-implicat-accident-cluj-napoca-sase-persoane-ranite-printre-care-doi-politisti-1801232
@Dr. Mengele. 2023-04-24 7:33 7:33:53 DIN CIOCAN SI CHIT IESE LA VOPSEA.TIPLA
https://www.realitatea.net/stiri/actual/bmw-al-politiei-rutiere-cluj-implicat-intrun-carambol-masina-politiei-distrusa_64461fdc6abfb747ed55a033
@Dr. Mengele. 2023-04-24 7:33 7:33:53 condolences WITH DELAY
https://www.realitatea.net/stiri/extern/barbat-pus-in-frigider-dupa-ce-a-murit-pe-nava-de-croaziera_6446287a7d2e042bf63cbbc3
@Dr. Mengele. 2023-04-24 7:33 7:33:53 VEZI DACA AVEA CASCO/RCA LA EUROINS
https://ziare.com/masina-politie/masina-politie-distrusa-ciocanul-1801244
@Dr. Mengele. 2023-04-24 7:33 7:33:53 cordoglio
https://observatornews.ro/mapamond/un-tanar-din-italia-a-murit-ca-un-erou-dupa-ce-sa-aventurat-in-valuri-pentru-a-salva-doi-copii-nu-stia-sa-inoate-dar-nu-sa-gandit-la-asta-520737.html
@Dr. Mengele. 2023-04-24 7:33 7:33:53 CONDOLENCES
https://ziare.com/pakistan/atentat-bomba-sectie-politie-tara-asiatica-1801360
Atentat cu bombă într-o secție de poliție din Pakistan. Cel puțin 20 persoane au murit
MA PISS PE VOI DE IOBAGI
Ai putea spune că sângele apă nu se face dacă neamțul ăsta second hand ar avea vreo picătură în vene……gross.
Tragi si pe nas dupa ce-o infigi in vene ?
Uite, de asta zic eu ca Romania este un stat esuat…
Si pe mine ma cauta astia…
Ghici ce structura il putea documenta pw neamt tocmai in …Embu…😇
Am 4 K in Embuze …
A plecat mutu in excursie sa isi viziteze neamurile naziste din America de Sud.
mue iobagule !
Buna dimineata, sclavii mei
Dobrai utro , Kostea , da-mi un pupic la ciocu pupazei zburlite !
Mutul e pe treaba lui,nu-l interesează de țară si problemele care sunt.El se plimba, nu e asa de grav acest aspect dar prea mare cheltuiala pe banii noștri.Este interesant de aflat motivul real pentru care a ales Brazilia.Daca tot merge după Dragnea ca si el a fost pe acolo, poate merge putin si pe unde a trecut Dragnea sa se odihnească.
Nu sunt nici un „PAHONTU ” , sunt zdreanta mancurta CONSTANTIN MOLDOVEAN TIRASPOL , de profesie TROLL !
Adevarul . ro , astazi , 24.04.2023 , ora 09:14 , articol de Calin Gavrilas : ” SEMNUL CA INCEPE CONTRAOFENSIVA . UCRAINA ………………………… VIDEO „.
Acuma, eliminand asa zisele comentarii ale analfabetilor, a caror vocabular se reduce doar la injuraturi si balacarii, se detasaza cateva pareri de bun simt si de luat in seama. Revenind, pot spune ca regret ca ”bucatarul” vopsit de azi (Dragne), nu l-a spulberat sa-i piara semintia, ieri, cand a avut ocazia. Cred ca azi si lui ii pare rau…
Toth Thu , poate-ti mardesc o tigaie in cap daca-ti mai bagi botu in bucataria mea …
Universul . net , 24 aprilie 2023 , articol de Dan Perry : ” PRIMATUL FALSEI DEMOCRATII . CAZUL TURCIEI „.
Newsweek . ro , astazi , 24.04.2023 , ora 10:10 , articol de Adina Mutar : ” UCRAINA VA LANSA CURAND O CONTRAOFENSIVA DE TIP ” BIG BANG ” ……………………….” – Ben Barry – The Sun .
Poate GANG BANG…
Sa ia prezidentul Lula in gura.
Vine furtuna ……………………..
@Anonim 2023-04-24 12:55 12:55:22
DA….O SA BATA VANTU IN BUZUNARELE VOASTRE….BATE UN VANT DE TRAISTA GOALA…DE PRIMAVARA…AM O FOAME-N MINE DE NU STIU UNDE O SA DORM LA NOAPTE…SARACIA-N C.UR MA-NPUNGE…DIN CE FUG EA TO MA AJUNGE…
IOHANNIS IN AMERICA DE SUD….
ALINUTA GHEORGIU ISI CAUTA LOC….
CIOLACU PUPA MAINI SI MOASTE LA MUNTELE ATOS
CIUCA…PENSIA LUI…CAND VA FI LEGE…VA DECIDE…
ALA DE LA CCR SE PREGATESTE SA DECLARE CONSTITUTIONALA FOAMEA…
SI VOI…VA PREGATITI SA LUPTATI CU „GLOATA”…VA ASCUTITI CREIOANELE…ADICA „PU-LANELE”…
https://www.news.ro/politic-intern/alina-gorghiu-face-aceasta-rotativa-foarte-usor-multe-zbateri-ar-spera-unii-altii-sfarsitul-acestei-sesiuni-parlamentare-vom-avea-siguranta-guvern-premier-1922401019002023042121100245
https://www.cotidianul.ro/ce-a-cautat-ciolacu-pe-muntele-athos/
https://ziare.com/nicolae-ciuca/premier-nicolae-ciuca-cumul-pensie-salariu-lege-reduceri-cheltuieli-bugetari-1800863
Asta e furtuna cu grindina mai mare ca oul , romanii au trecut prin multe , de-o fi una , de-o fi alta , ce e scris si pentru noi , bucurosi le-om duce toate , de e pace , de-i razboi !
AICI PLANGETI
https://www.ccr.ro/declaratii-de-avere/
Comisarul . ro , arazi , ora 12:13 : ” ASTA COACE . . . . . ? ” – Sursa : 20 minutos , citat de Rador si ziarul britanic ” The Mirror „.
Universul . net , 24 aprilie 2023 : ” LIDERUL UNEI ORGANIZATII PRORUSE DIN ZAPOROJIE OBSERVA O ACUMULARE DE 12.000 DE SOLDATI UCRAINENI INTR-UN ORAS ( HULIAIPOLE ) DE PE LINIA DE CONTACT ” – Vladimir Rogov – TASS , citata de NEWS . RO .
Mai bine ar ramine Mutu acolo printre fratii lui nazisti
Vezi ca vine peste tine in Transnistria , sa-l primesti cu covor rosu . sa-i executi o partitura la flautul zburlit cu gusa prin plecaciuni evlavioase cu fruntea la buric si sa-l rasfeti cu pupaturi in mura rozetului ! Panimaesi ?
Plavanul ar trebui chemat la parchet cand vine în țară pentru a da explicații in fata procurorilor.ȚARA PIERE ȘI BABA SE PIEPTĂNĂ.
Aktual 24 . ro , 24 Aprilie 2023 , articol de Victor Mihalache : ” CONTRAOFENSIVA FORTELOR ARMATE UCRAINENE : ” 9 BRIGAZI DOTATE CU ” SUFICIENTE TANCURI SI TRANSPORTOARE BLINDATE , SUFICIENTA MUNITIE PLUS HIMARS-URI ” – Sursa : ISW , citat de Glavcom .
Vizita a dreacului de oficiala.Intalniri,vizite,dineuri,cafele,discutii,palavragelei de protocol,fotografii amintiri,hai sa ne aflam in treba,si sa ne facem vorba romanului,drum curului. Bugetul plateste,aree Tara bani,sursa de fenantare identificata.Nici un folos pt. Tara,doar pagubaaaaa.
Are bani din imprumuturi.Cititi ” trenduri economice” marti 25 aprilie…ce planuri de viitor pe termen mediu ar avea partenerii strategici cu noi.