AcasăSANATATETalc și cancer: J&J oferă miliarde de dolari pentru a pune capăt...

Talc și cancer: J&J oferă miliarde de dolari pentru a pune capăt proceselor

Gigantul farmaceutic Johnson & Johnson tocmai a propus o înțelegere de 8,9 miliarde de dolari pentru a pune capăt tuturor proceselor împotriva sa în America de Nord în legătură cu vânzarea de pudră de talc provocatoare de cancer.

Potrivit unui comunicat al grupului, acordul, care trebuie încă aprobat de o instanță, „va rezolva în mod echitabil și eficient toate plângerile” care acuză talcul său că ar conține azbest și că ar provoca cancer ovarian. Johnson & Johnson spune că înțelegerea nu este o recunoaștere a vinovăției, iar  talcul  este „sigur”, chiar dacă l-a retras de pe piața nord-americană.

În urma anunțului, acțiunile companiei au crescut cu peste 3%, la 163,35 dolari, în urma tranzacțiilor de pe Wall Street, după orele de tranzacționare.Acordul, care poate fi plătit de o filială pe o perioadă de 25 de ani, este menit să „rezolve toate reclamațiile actuale și viitoare privind talcul”, se arată în comunicat.

J&J precizat că peste 60.000 de reclamanți au fost de acord cu o astfel de rezoluție. În iunie 2021, după ani de litigii, compania a fost în cele din urmă obligată să plătească daune de 2,1 miliarde de dolari.O curte de apel din Missouri constatase că grupul „a vândut cu bună știință consumatorilor produse care conțineau azbest”, provocând „suferințe fizice, psihice și emoționale grave”.

Deși și-a susținut nevinovăția, J&J a anunțat în mai 2020 că va înceta să mai vândă pudra de talc în Statele Unite și Canada, unde vânzările au scăzut din cauza schimbării obiceiurilor și a neîncrederii în acest produs.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
609 afisari

8 COMENTARII

  1. „suferințe fizice, psihice și emoționale grave”
    Toti murikaanii au d-astea cand e vorba sa castige dolarelul.

  2. nu stim cat talk a inghitzit nadia comaneci
    dar sint mai multe varietati..de talk.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger