Cine este vinovat de prețurile ridicate?

Lista celor responsabili pentru inflația galopantă devine din ce în ce mai lungă: lanțuri de aprovizionare blocate, invazia lui Putin în Ucraina, bancheri centrali adormiți, lipsa de muncitori, cereri salariale mai îndrăznețe.

Acum, un nou vinovat este în libertate: propria noastră lipsă de informații, susține Financial Times.Cercetările efectuate de Vania Esady de la Banca Angliei – cu titlul alambicat “Efectele reale și nominale ale șocurilor monetare în condițiile unui dezacord variabil în timp” – oferă o legătură clară între eforturile noastre de a înțelege „policriza” economică în care ne aflăm și persistența creșterii prețurilor.

În centrul celor mai multe modele ale macroeconomiștilor se află actori economici raționali. Dar cum poate cineva să fie rațional când există atât de multă incertitudine? Și ce înseamnă acest lucru pentru bancherii centrali care luptă împotriva inflației?

Esady folosește intervalul de proiecții ale PIB-ului din cadrul US Survey of Professional Forecasters ca indicator al unor „fricțiuni informaționale” ridicate în evaluarea condițiilor economice actuale.Când dezacordul este mai mare – adică atunci când există mai multe dificultăți în a deduce aceste condiții economice – politica monetară înăsprită reduce inflația cu prețul unei scăderi mai mari a activității economice.

De asemenea, este dificil să se stabilească un preț atunci când este o provocare să se stabilească pur și simplu cât de puternică este sau va fi cererea. Dacă, în calitate de vânzător, nu sunteți sigur dacă trebuie să reduceți prețurile pentru a anticipa scăderea cererii, este tentant să le urcați mai degrabă decât să vă răzgândiți.

În perioadele în care fricțiunile informaționale sunt severe, firmele care stabilesc prețurile acordă mai puțină atenție condițiilor de cerere.

Aceasta implică faptul că prețurile lor vor reacționa lent la șocurile de politică monetară. Cu cât prețurile răspund mai lent, cu atât par mai „lipicioase”. Prețurile mai lipicioase conduc la ajustări mai mici ale prețurilor. Împreună cu rigidități nominale mai mari, această inerție a ajustărilor de prețuri determină efecte mai mari ale politicii monetare asupra producției.

Aceasta este o constatare destul de pertinentă, în timp ce economiștii încearcă să disece încăpățânarea actuală în ceea ce privește inflația de bază – și cât de mult mai sus vor trebui să ducă ratele dobânzilor bancherii centrali (lucru complicat acum de prăbușirea Silicon Valley Bank).

Există numeroase dezacorduri în ceea ce privește perspectivele macroeconomice actuale de ambele părți ale Atlanticului. Incertitudinea legată de perspectivele privind așteptările întreprinderilor în ceea ce privește creșterea prețurilor proprii rămâne la niveluri ridicate din punct de vedere istoric.

Comunicările clare ale băncilor centrale  pot ajuta întreprinderile și gospodăriile să evalueze condițiile economice. Dar acest lucru va fi dificil, deoarece bancherii și-au pierdut deja credibilitatea.

Este posibil ca incertitudinea să nu fie un factor determinant în spatele persistenței inflaționiste, dar cercetarea lui Esady ne reamintește că rezultatele economice ciudate nu pot fi explicate exclusiv prin fenomene economice logice – mai ales atunci când agenții economici aflați în centrul acestora nu le pot explica ei înșiși.