AcasăNewsConducerea Aeroportului Otopeni scoate la "bătaie" 7,1 milioane lei. Ce trebuie să...

Conducerea Aeroportului Otopeni scoate la „bătaie” 7,1 milioane lei. Ce trebuie să facă firmele ca să-i ia

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) alocă 7,1 milioane lei, fără TVA, pentru amenajare şi întreţinere de spaţii verzi, contractul urmând să fie încheiat pe o perioadă de 48 luni, potrivit unui anunţ de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Contractul este finanţat din fonduri proprii ale CNAB SA şi se derulează cu personal propriu de specialitate al companiei.

Contactul, atribuit prin licitaţie deschisă

Contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, pe criteriul preţul cel mai scăzut, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 10 aprilie 2023, ora 15:00.

Este un contract de prestări servicii gândit pe 4 ani pentru amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi dispuse de o parte şi de alta a drumurilor de acces către cele 2 terminale (circa 30 ha împărţite în 36 de zone), a spaţiilor interioare unde sunt amplasate plante naturale şi sera AIHCB (Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, n.r.) în suprafaţă de 300 mp (cu aproximativ 1.500 plante naturale de interior de diverse specii)„, precizează anunţul.

CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionează aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

author avatar
Andrei Ștefan
408 afisari
Zenville

Ultimele știri

Grădinăritul ca terapie: cum lucrul cu solul, plantele și natura îți reglează sistemul nervos

Într-o eră a ecranelor, a orașelor aglomerate și a stresului constant, oamenii caută tot mai mult refugiu în natură. O formă surprinzător de eficientă...

VIDEO. Turist încătușat și amendat, după ce ignorat steagul roșu și a refuzat să iasă din mare/În ce stațiune s-a întâmplat totul

În ultima perioadă s-a vorbit adesea despre faptul că unii turiști veniți pe litoral aleg să ignore steagul roșu arborat în stațiuni, care indică...
proger