AcasăNewsDoliu în lumea teatrului românesc. A murit actrița Valeria Ogășanu!

Doliu în lumea teatrului românesc. A murit actrița Valeria Ogășanu!

Doliu în lumea teatrului românesc. A murit actrița Valeria Ogășanu! - Ziarul NationalDoliu în fotbal! Unul dintre cei mai apreciați fundași din România a pierdut lupta cu boala

Este doliu în lumea teatrului românesc. Actrița Valeria Ogășanu, soția lui Virgil Ogășanu, s-a stins din viață la 76 de ani, în vila familiei din Cornu.

Anunțul trist a fost făcut pe rețelele sociale de către compozitorul Mihai Ogășanu, fiul celor doi.

Valeria Ogășanu era actriță a Teatrului Bulandra

„Drum lin în Lumină, iubită mamă! Te iubesc!”, a scris Mihai Ogășanu, sub o poza cu chipul mamei sale, în alb-negru.

Valeria Ogășanu este una dintre marile actrițe ale Teatrului Bulandra, acolo unde a interpretat peste 30 de roluri.

”Ne-a părăsit, azi, doamna Valeria Ogășanu. Actriță a Teatrului Bulandra din 1969, a interpretat peste 30 de roluri în spectacole importante ale teatrului, ultimul fiind rolul Kate, pe care l-a jucat alături de soțul său – Virgil Ogășanu – în spectacolul „Pe lacul auriu” de Ernest Thompson, regia Dinu Cernescu, în 2017.

Suntem, cu toții, alături de familia îndurerată.

Dumnezeu să o odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții teatrului Bulandra pe o rețea socială.

Valeria Ogășanu avea 76 de ani și suferea de mai multe afecțiuni, organismul ei fiind foarte slăbit în ultima perioadă. Actrița a jucat în Frații Jderi, Fram și Trandafirul galben.

Ea va fi înmormântată marți, 28 februarie, la ora 12:00 în cimitirul din comuna Cornu.

author avatar
Andreea Vlad
666 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Ultimele știri

Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!

Sărbătorile de iarnă nu ar fi complete fără să vizionezi câteva filme bune de Crăciun. Fie că ești fanul clasicelor care îți amintesc de...

O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul

O metropolă importantă din Europa le oferă turiştilor străini facilităţi şi beneficii şi nu cere decât niște gesturi mărunte, la schimb. Alte destinații populare...
spot_img