Vorbind în direct de la Moscova la postul francez BFMTV, vicepreședintele Dumei de Stat a Rusiei, Piotr Tolstoi, a condamnat ferm ajutorul militar european acordat Ucrainei, despre care a spus că este responsabil de prelungirea războiului declanșat de Vladimir Putin la 24 februarie 2022.
„Solidaritatea europeană aduce morți”, a denunțat Piotr Tolstoi, afirmând că „din cauza” ajutorului european „războiul durează deja de un an”.
„Vă pierdeți suveranitatea europeană, SUA decid”
Iar ajutând Ucraina, europenii, sub influența Statelor Unite, se expun, în opinia sa, la o nouă „criză energetică pentru iarna viitoare”. „Vă pierdeți suveranitatea europeană. Deciziile sunt luate la Washington”, a spus el.
Piotr Tolstoï (vice-président de la Douma): "La France, pour nous, c'est un ennemi" pic.twitter.com/OkLS5MaXP2
— BFMTV (@BFMTV) January 23, 2023
„Depinde de participarea Europei la acest război”, a declarat Piotr Tolstoi, condamnând în special livrarea de noi tancuri de către Occident.
„Germania, și alte țări europene, participă la un război”, privându-i astfel pe ucraineni de „posibilitatea de a negocia”, a continuat el. „Nu avem nici un interes să continuăm acest lucru timp de doi sau trei ani”, a spus el, notează Le Figaro.
Declarațiile lui Tolstoi vin în contextul în care săptămâna trecută a început o nouă etapă a livrărilor de blindate europene. Mai întâi, tancurile ușoare și vehiculele de luptă ale infanteriei promise de Franța, Statele Unite și Germania, apoi posibilitatea unor tancuri grele, pentru care Polonia și Finlanda au declarat că sunt pregătite.
Londra a promis, de asemenea, aproximativ 20 de tancuri Challenger 2, iar Parisul trebuie să se decidă asupra tancurilor Leclerc, la fel ca și Berlinul asupra tancurilor Leopard. Ucraina consideră că acest ajutor este necesar pentru a desfășura o ofensivă decisivă în timp ce conflictul se împotmolește.
„Franța, pentru noi, este inamicul”
Pe canalul francez, Piotr Tolstoi a respins, de asemenea, orice responsabilitate a Rusiei în război. „Nu rușii sunt cei care au început acest război, ci ucrainenii”, a spus el.
Întrebat despre turnura războiului în cazul în care ar fi fost trimise tancuri Leclerc și Leopard, vicepreședintele Dumei a jucat cartea ironiei, spunând că a fost „panicat” de această idee.
„Tancurile germane au ars deja pe teritoriul Ucrainei, o vom face din nou. Credeți că pentru armata rusă este o problemă să ardă 200 de tancuri?”, a întrebat el.
„Franța, pentru noi, este inamicul”, a mai spus Tolstoi, susținând că războiul s-ar putea extinde dincolo de granițele Ucrainei dacă Europa continuă să înarmeze Kievul.
Franta de30de ani face trafic de arme cu Austria si Turcia in tari precum 1-Kazakstan 2-Afghanistan 3-NordKoreea 4-Iran.Au profitat de atentatele de la11septembrie si au jefuit resurse dinIrak,Libia,Afghanistan…dupa care au livrat arme la teroristi ca sa creeze si mai mult haos
Franta si Austria sunt cu tarile Kominterniste,in special cu chinezii.Timpul va scoate la suprafata toate conspiratiile mafiote
ZIARE.COM SITE-UL LOAZELOR RAPANOASE CE FAC PROPAGANDA SCARBOASA DE PUPIN KORISTI ACERTATI
ACESTI ANALFABETI FUBCTIONALI FAC PRESA DE RAS
Toate regimurile politice din Franta si Austria din ultimii30de ani au fost conduse de satanisti din societati oculte gen nazisto-khazarii Rotschild-Rockefeller
Deci…QuodEratDemonstrandum
ZIARE.COM SITE-UL FOSTILOR COMUNISTI BOSHOROGI HOITURI IMPUTITE SI NEO-FACISMUL ACTUAL CE FAC PROPAGANDA MINCINOASA CU FAKE NEWS SI LAUDA STATUL ESUAT ACTUAL CE A DUS ROMANIA SI ROMANII IN STADIUL DE SCLAVAGISM ZIARE.COM UN SITE DE EXCREMENTE SI CRIMINALII PRESEI ROMANESTI
BA , KAKATILOR , CE VA FACUT IOHANNIS SI CUM SI-A BATUT JOC DE VOI SI CUM A BAGAT TARA IN DATORII , NIMENI N-A REUSIT PANA ACUM
SUGETI-I PULICICA LA STERPUL SAS , CA MERITATI
LINGAILOR , SI TARA DE IDIOTI , SLUGI MUISTE
CE N-A REUSIT DRAGNEA , A FACUT IOHANNIS
ROMANIA A DEVENIT O NOUA DICTATURA , SI UN STAT ESUAT CU O POLITICA MINCINOASA CU POLITICIENI DOBITOCI , INCOMPETENTI , CORUPTI , HOTI , ESCROCI , MAI RAU CA PE TIMPUL LUI CEAUSESCU
ROMANIA DISTRUSA CUM N-A FOST EA NICIODATA
IOBAGIE SI SCLAVAGISM MODERN , DICTATURA SI SLUGARNICIE
CU ASTFEL DE REBUTURI UMANE SI JEGURI AI SOCIETATII CE LINGEAU IN KOOR PE CEAUSESCU SI LAUDAU CONDUCATORUL SUPREM
A REUSIT TIMP DE 25 DE ANI , UN CIZMAR SA SUBJUGE UN POPOR DE 22 DE MILIOANE
EXCREMENTELE CONTINUA SA EXISTE SI AZI PUBLICAND ELOGII , DAR ALTUI CONDUCATOR SSSUPREM
P u l a asta cu urechi Piotr Tolstoi ar trebui sa realizeze ca nu-i cinstit sa ”anexezi” bucati din tarile vecine.
Vierme, hucraina nu e țară, vită-ncălțată!
@Anonim. Foarte des o soogi pe net. Nesătulule.
Asta ar trebui sa stie si muricania care fura petrol din Siria, a distrus Serbia, Irak, Afghanistan…
dar nici din partea ukrotilor nu e cinstit să-și bată joc de minorități: ruși , români și unguri
Corect. Putin ptr ca-i cretin a cerut pe 25 febr 2022 ca nato sa plece din tarile est europene. Asta i-a adus un val de opozitie si si-a dat foc la valiza. El vrea un nou urss dar noi nu dorim asa ceva . puie putin.
Atunci de ce mai grohăi, tăpălăbare devant?
ZI, WAXERE, DE CE MAI GROHI!?
Barbete, ai dreptate dar chiar este de mirare cum idiotul nu înțelege că anexatorul este chiar acest artificial de țară, Ucraina, formată prin anexarea unor mari teritorii ale României, Moldovei, Ungariei, Slovaciei, Poloniei și Rusiei!!!
Daca lavrov a zis ca in martie se intrlesese cu ucraina pt pace si europenii i au zis pas sa lupte ce sa mai crezi ,ca astia fac jocurile neomarxistilor americani care au infiltrat toata conducerea ue.se duc de rspa.
Bine zis ,o noua URSS ,mai exista deja una cu sediul la Bruxelles mai parsiva si mai criminala decat URSS-ul lui Brejnev.
Problema omenirii este tara criminalilor ,pedofililor ,poponarilor si drogatilor Amerlica cit timp v a exista acest Diavol drogat nu v a fii pace pe pamint