AcasăMONDENCine îl va cuminți pe obraznicul prinț Harry?

Cine îl va cuminți pe obraznicul prinț Harry?

Reconcilierea dintre prințul Harry cu familia regală britanică ar fi posibilă înainte de încoronarea regelui Charles al III-lea.

„Va trebui ca toate părţile implicate să fie flexibile, dar acest lucru este posibil, este o situaţie ce poate fi reparată”, a declarat o sursă din anturajul suveranului britanic şi al prinţului Harry, citată de The Sun Times, publicație care evocă posibilitatea unei reuniuni între prinţul Harry, tatăl lui – regele Charles al III-lea – şi fratele său mai mare – prinţul William – înaintea ceremoniei de încoronare, programată pe 6 mai.

Cartea lui Harry, „Spare” (Rezervă), are un start fulminant în librării. Fiul cel mic al lui Carol al III-lea nu cruță pe nimeni, mai ales pe fratele său, cu doi ani mai mare, pe care îl numește „cel mai bun dușman”.

În mod oficial, Palatul Buckingham a păstrat tăcerea de la lansarea acestui volum extrem de controversat, dar, potrivit sursei citate în The Sunday Times, „trebuie ca familia regală să treacă la alte lucruri şi trebuie ca incidentul să fie rezolvat până în aprilie”.

„Regele are nevoie de un drum mai liber înainte de încoronare”, a adăugat aceeaşi sursă. Conform unei alte surse, a cărei declaraţie a fost publicată tot în The Sunday Times, prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, ar urma să fie invitaţi la încoronare pentru ca disputa familială să nu devină o „distragere a atenției” care să umbrească ceremonia.

Harry și Meghan au părăsit familia regală în 2020 și locuiesc acum în SUA. Potrivit unui sondaj recent YouGov, ei sunt acum chiar mai nepopulari decât prințul Andrew, fratele lui Carol al III-lea, care a fost îndepărtat din monarhie după un scandal sexual.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
873 afisari

5 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger