AcasăSOCIALBNS cere creșterea veniturilor pentru 70% din salariați. Guvernul analizează

BNS cere creșterea veniturilor pentru 70% din salariați. Guvernul analizează

Dumitru Costin: ”Trebuie evitată aplatizarea salariilor în România”

În creșterea salariului minim trebuie trecute și contribuțiile la sănătate și la pensii, pentru a nu afecta contribuția la pensii și, implicit, nivelul acestora, consideră Blocul Național Sindical. În plus, conducerea BNS a cerut Guvernului să crească și deducerile personale până la salariul brut de 5.100 de lei, pentru că, astfel, vor crește veniturile a 70% dintre angajați și se evită aplatizarea salariilor.

BNS nu este de acord cu varianta propusă de Guvern pentru majorarea salariului minim. Sindicaliștii cer păstrarea contribuțiilor la pensii și sănătate și creșterea deducerilor fiscale personale, pentru ca de majorarea salariilor să beneficieze 70% dintre angajați. Aceștia arată că Executivul a mai făcut schema asta o dată, în vară, când a crescut salariul minim sub formă de recomandare, cu 200 de lei, urmând să nu se plătească nicio contribuție la pensii și la sănătate pentru această sumă. Fiind opțional, din 1,6 milioane de contracte cu salariul minim pe economie, doar 10% au beneficiat de majorare.

”Acum, Guvernul vrea să vină cu aceeași schemă, dar nu ca recomandare, ci ca obligație. Salariul minim crește la 3.000 de lei, iar contribuții se vor plăti doar pentru 2.800 de lei, ceea ce înseamnă o creștere netă a salariului de 342 de lei. Varianta noastră este să se facă salariul minim de 3.000 de lei, inclusiv cu contribuții la pensii și la sănătate, ca să nu fie afectată contribuția la pensie și, mai târziu, nivelul pensiei, și, concomitent, să se modifice Codul fiscal în sensul creșterii deducerilor personale, care au rămas de multă vreme înghețate, la valori foarte mici. Astfel, deducerile trebuie să crească până la salariul de 5.100 de lei brut. Asta înseamnă că de revizuirea fiscală și, implicit, de majorarea salariilor vor beneficia 70% dintre angajați, nu doar cei cu salariul minim. Dacă nu faci această creștere a deducerii personale se va aplatiza grila de salarii în economie și, practic, vor exista numai salarii minime, indiferent de nivelul de calificare sau de studii”, ne-a declarat Dumitru Costin, președintele BNS.

Creștere netă de 351 lei

În varianta propusă de BNS, creșterea netă a salariului minim ar fi de 351 lei, din care 101 lei asumat de buget prin revizuirea politicii fiscale și 250 asumați de angajator prin creșterea valorii salariului brut. Impactul bugetar direct este preconizat a fi de aproximativ 3,3 miliarde de lei, în minus la bugetul consolidat, impact ce poate fi atenuat prin creșterea salariilor brute antrenată de creșterea salariului minim. Deducerea fiscală personală este o scutire de impozit pe venit aplicată unei părți din salariu, care se dă atât persoanelor singure, cât și celor care au copii în întreținere, aceștia beneficiind de sume mai mari. O extindere a deducerilor fiscale personale și o majorare a sumelor pentru care se aplică scutirea de impozit ar însemna o creștere pentru toate salariile brute de până la 5.100 de lei, susțin reprezentanții BNS.

La întâlnirea cu Guvernul, conducerea BNS a mai solicitat constituirea unui grup de lucru pentru stabilirea salariului minim, arătând că partenerii sociali trebuie implicați nu numai în pasul final de decizie, ci și în fazele de pregătire a datelor și în analize de impact, și clarificarea situației coșului minim de consum, ca indicator relevant pentru stabilirea salariului minim. Totodată, BNS a mai cerut Executivului asumarea unei soluții finale pentru transferul contribuțiilor de la angajator la angajat și constituirea unui grup de lucru pentru a analiza soluțiile disponibile în acest caz, luându-se în calcul și rediscutarea modului de asumare a sarcinii contribuțiilor sociale, între angajator, angajat și stat.

Se încalcă Directiva europeană

Reprezentanții BNS au atras atenția Guvernului că Directiva UE privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană prevede 4 categorii de criterii ce ar trebui să ghideze analiza salariului minim: puterea de cumpărare a salariului minim, nivelul general al salariilor, rata de creștere a salariilor și nivelul productivității muncii pe termen lung. ”În acest moment pare că avem o evoluție contrară, pentru că raportul salariul minim / câștigul salarial mediu a scăzut în ultimii ani. În plus, în continuare România distribuie către salariați mult mai puțin din valoarea adăugată realizată, raportat la media europeană, astfel că doar 37,9% din PIB a căpătat această destinație, iar tendința este una de îndepărtare de ținta europeană”, se arată într-un comunicat BNS.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.642 afisari

5 COMENTARII

  1. &
    inflație = șmen
    BNR a anunțar creșterea șmenului de la 15% la 16,3% și chiar și pentru anul viitor, cu șmen, ?

  2. & După 1989 șmenarii au pus mâna pe BNR, s-ai apucat de „afaceri bancare”, să vândă băncile și „să dea șmenuri”, din care au adunat o rezervă consistentă la BNR, ?

  3. „Urmează modificarea legii salarizării unitare în funcție de performanță” DA ASTA PRESUPUNE PRICEPERE SI MUNCA SERIOASA DIN PARTEA MINISTERULUI MUNCII pentru a stabili norme si indicatori de munca(productivitate) pentru toate categoriile de angajati la stat incepand cu femeia de servici si terminand cu presedintele tarii, PLATA BUGETARILOR URMAND A SE FACE FUNCTIE DE INDEPLINIREA ACESTOR INDICATORI , asa se procedeaza in toate tarile civilizate ale lumii, care urmeaza sa fei controlati de comisii speciale alcatuite din personal de la ministerele muncii, finante si reprezentanti ai altor institutii sau ai societatii civile.
    MINISTERUL MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE va trebui sa colaboreze cu MINISTERUL DEZVOTARII LUCRARILOR PUBLICE SI ADMINISTRATIEI deoarece suntem in fata faptului implinit de reducere a personalului bugetar angajat fictiv si care taie frunza la caini drept urmare sunt necesare PROFUNDE RESTRUCTURARI ADMINISTRATIVE SI NU NUMAI.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger