Actrita de 51 de ani a facut aceasta declaratie socanta intr-un interviu acordat publicatiei Tatler, (literal, „Birfitorul“). Nu stim daca a vrut sa se potriveasca si ea traditiei clevetitoare a revistei glossy, daca a fost citata trunchiat sau daca nu cumva e, pur si simplu invidioasa pe mai virstnica sa colega care reuseste, la cei 60 de ani ai sai, sa lucreze aproape non-stop, spre deosebire de diva din Basic Instinct care, s-o recunoastem, in ultimul deceniu n-a prea facut mare lucru. E drept ca Stone a incercat, cumva, sa mai reduca din duritatea descrierii, ea spunind ca Streep obtine atit de multe roluri pentru ca arata „ca un pat nefacut“, adica „asemenea unei femei cu care noi toti putem sa ne identificam… Mie, uneia, mi se pare ca arata autentic.“ Nu ar fi insa prima data cind pe Sharon o ia gura pe dinainte: in 2006 a facut inconjurul lumii tirada pe care actrita, imagine a produselor anti-imbatrinire de la Dior, a tinut-o in timpul lansarii unei noi creme impotriva ridurilor. Ea s-a dezlantuit atunci, spunind ca i se pare o chestie teribil de egoista sa iti pese de un rid cind atitia copii mor in fiecare minut in lume din cauza unor boli usor de tratat. In 2008 ea a facut o alta declaratie socanta: a spus ca uriasul cutremur in care au murit aproximativ 70 000 de oameni in august a fost o consecinta a karmei proaste pe care China si-a atras-o in urma invadarii Tibetului.
Scris de Ziarul National
Sharon Stone: Meryl Streep arata „ca un pat nefacut“
Ultimele știri
BAC 2025. Primele rezultate ale examenului de BACALAUREAT, afișate vineri/Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații
Se anunță o zi cu emoții pentru elevii care au dat Bacalaureatul în această vară.Absolvenții de liceu din toată țara află vineri, 20...
Copiii austrieci, nevoiți să învețe araba ca să poată să comunice cu colegii de clasă
Situație nu tocmai simplă în unele școli din Viena, unde limba germană pare să fi devenit o raritate în rândul elevilor de clase primare....
