Zece persoane au ajuns, ieri, la Spitalul Judetean din Baia Mare, in urma unui accident petrecut la intrarea in localitatea Cavnic, unde un microbuz a iesit de pe sosea si s-a lovit de zidul unei scoli. Accidentul s-a produs pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de drum. Din primele cercetari, s-a stabilit ca microbuzul se indrepta in afara tarii, si cel mai probabil cele zece persoane aflate la bordul lui, nu noua cum ar fi fost normal, sint muncitori care plecau la lucru in strainatate. Starea a doi raniti este grava, acestia intrind in stop cardio-respirator in timp ce erau transportati la spital si fiind resuscitati. Celelalte opt persoane ranite au suferit politraumatisme, in special in zona capului si a toracelui. Soferului i s-au recoltat probe biologice pentru a se stabili daca era sub influenta bauturilor alcoolice, iar microbuzul va fi supus unei expertize tehnice pentru a se stabili daca este vorba sau nu despre o defectiune. Niciunul dintre cei 50 de elevi si profesori care se aflau in acel moment in scoala nu a fost ranit, microbuzul lovind acoperisul, intrucit institutia este sub nivelul drumului, dupa care autovehiculul s-a rasturnat, paralel cu zidul cladirii.
Scris de Ziarul National
Microbuz «aterizat» in curtea unei scoli
Ultimele știri
Tăriceanu cere explicații pentru costurile uriașe ale spitalului construit de Oana Gheorghiu, prin Dăruiește Viață
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu o acuză pe Oana Gheorghiu, vicepremier și fondatoare a ONG-ului „Dăruiește Viață”, că spitalul construit de organizația sa ar...
RĂZBOI TOTAL pe pensii: Guvernul și Justiția, la cuțite. Medierea lui Nicușor Dan, fără succes
Reforma pensiilor magistraților rămâne subiectul cel mai tensionat din coaliția de guvernare. După mai bine de trei ore de discuții la Palatul Cotroceni, întâlnirea...
