Olandezul Mark Wotte este noul antrenor al echipei Universitatea Craiova. „Sint foarte fericit ca am ajuns la un acord pentru un an si jumatate cu Universitatea Craiova, care este un club cu o istorie frumoasa. Stiu ca echipa traverseaza un moment greu in campionat, dar vom lucra mult impreuna pentru a creste, pentru a urca in clasament si pentru a aduce formatia pe locul pe care il merita”, a spus tehnicianul olandez la finalul negocierilor purtate cu conducerea gruparii oltene. Dupa ce l-a numit antrenor principal pe Mark Wotte, patronul Adrian Mititelu anunta ca, din vara, va angaja alti sase, sapte conationali de-ai tehnicianului, urmind a transforma „Stiinta” intr-o colonie olandeza: „Din acest moment, Universitatea Craiova are un antrenor dintr-o alta categorie. Am semnat pe un an si jumatate, dar cred ca vom colabora pe termen lung. In aceasta iarna se vor schimba foarte multe. Pot spune ca va fi o invazie de olandezi la Craiova, din martie vom avea si un manager olandez. Este un pas mare in viata acestui club, nu neaparat prin numirea lui Wotte, ci prin ceea ce va insemna asta la Craiova. In vara voi face aici o colonie olandeza, pentru ca vor mai veni 6-7 colaboratori de-ai lui Wotte”.
Scris de Ziarul National
LEUL OLANDEZ
Ultimele știri
Like, share, încasează: milogeala online are zero conținut, mult tupeu și cont Revolut
Am crezut că le-am văzut pe toate. Dar nu. Acum avem cerșetori digitali care nu mai stau pe stradă, ci pe TikTok, Instagram și...
BREAKING NEWS. Nicuşor Dan a făcut anunțul: Ilie Bolojan, desemnat PREMIER – VIDEO
Preşedintele Nicuşor Dan a susţinut vineri după-amiază, 20 iunie, o declaraţie de presă în care a făcut anunţul privind nominalizarea lui Ilie Bolojan ca...
