AcasăDezvaluiriAncheteAVEM NOTELE INFORMATIVE! Banii pentru Ucraina au ajuns în Cipru!

AVEM NOTELE INFORMATIVE! Banii pentru Ucraina au ajuns în Cipru!

Promisiunile liderilor Coaliției de la Kiev, blocate de ministrul român de Externe!

Cel puțin până la acest moment, statul român pare să nu mai fi fost acuzat de deja tradiționalul ”joc dublu” de care am fost acuzați mai întotdeauna în istoria țării noastre, atunci când a venit vorba de poziționarea față de taberele implicate în marile conflicte internaționale. Astfel că, de la bun început, România s-a poziționat în chiar ”nucleul dur” al NATO. Decizie bună sau rea, cert fiind doar că actuala coaliție de guvernare s-a ținut de ea. Cu toate că eforturile logistice, financiare și chiar politice de susținere necondiționată a unei Puteri ucrainene care nu recunoaște aproape niciun drept minorității românești din Regiunea Cernăuți nu au fost deloc unele de neglijat.

În loc de Cernăuți banii au ajuns în Cipru și la separatiștii din Luhansk

Dar, de această dată cel puțin, uite că reușise și Ministerul Afacerilor Externe chiar să fie cu un pas înaintea evenimentelor. Prin echipa de diplomați care a mizat cu ani în urmă pe eficientizarea la maxim a ajutoarelor acordate de Guvernul României prin Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare – RoAid. Astfel fiind posibilă finalizarea lucrărilor de modernizare a Spitalului Regional de Oncologie din Cernăuți. Fotografiile pe care le publicăm astăzi arătând că a fost posibilă transformarea unui ”focar de mizerie” într-o unitate medicală de excepție.

Bani pentru separatiștii ruși, în loc de românii din Cernăuți!

Și asta strict prin efortul unei Agenții guvernamentale de la București! Principalii beneficiari fiind zecile de mii de etnici români din actuala regiune ucraineană Cernăuți. Mai mult decât atât, ”echipa câștigătoare” a RoAid care a dus la bun sfârșit finalizarea lucrărilor de la Spitalul Oncologic a declanșat și începerea lucrărilor de modernizare și  mai ales dotarea cu echipament medical a Secției Diagnostice a Centrului Bucovinean de tratament de recuperare și reabilitare complexă a copiilor din Cernăuți. Numai că, la vârful Ministerului Afacerilor Externe ceva s-a întâmplat… Echipa RoAid care a coordonat toate proiectele de succes derulate în regiunile istorice românești din actuala Ucraina a fost ”executată sumar”… Toate aceste proiecte umanitare de care beneficiau zeci de mii de etnici români au fost blocate… Banii acordați de Guvernul României prin intermediul MAE au fost redirecționați cu celeritate către regiunile separatiste Luhansk și Donețk! Deși structurile contrainformative românești avertizaseră că acestea sunt ca și intrate în mâinile Moscovei la momentul trimiterii ”mandatului”…

Kuleba cere Aurescu se face că dă

Dar mai ales conducerea Ministerului Afacerilor Externe a tras de timp mai ceva ca pe maidanele fotbalistice, evitând – oare de ce?! – semnarea memorandurilor de colaborare cu cele mai importante Agenții guvernamentale similare ale lumii, cea americană USAID și cea israeliană – MASHAV! După cum vom dezvălui, cu documente, în curând… În timp ce, la Bruxelles, oamenii trimiși de MAE au intrat subit într-o stare cvasitotală de ”il dolce far niente” care nu avea cum să nu pună pe gânduri autoritățile europene. Mai mult decât atât, în timp ce cum – necum Guvernul generalului Ciucă se află în grafic cu acordarea ajutorului militar promis în cadrul vizitei de la Kiev, Ministerul Afacerilor Externe blochează, cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună, până și livrarea unui aparat medical deja promis! Și insistent solicitat de către medicii ucraineni pentru copiii români din Cernăuți!

Astfel că de prea multă vreme zace în sertarul secretarului de stat Daniela Gîtman proiectul RoAid care așteaptă doar o semnătură pentru ca românii ucraineni din Cernăuți să primească exact ceea ce au cerut și li s-a promis oficial. Proiect pe care nu mai trebuia pusă decât o semnătură! Numai că grija lui Bogdan Lucian Aurescu, Daniela Gîtman și Ioan Pascu a fost doar ca orice aducere în discuție a acestui subiect să fie imediat catalogată drept ”o vulnerabilitate la adresa MAE pe fondul … situației din Ucraina”! Așa că haidem să publicăm proiectul cu care conducerea MAE se împăunează că îi ajută pe ucraineni, dar pe care nu îl semnează!

”Dotarea Secției Diagnostice a Centrului Bucovinean de tratament de recuperare și reabilitare complexă a copiilor, or. Cernăuți, Ucraina.

În cadrul proiectului este prevăzută dotarea Secției Diagnostice a Centrului, fiind necesară achiziția a două aparate :

1.   Aparat de imagistică prin rezonanță magnetică și spectoscopie Philips ingenia 3T – preț circa 700,000 euro

2.   Aparat Roentgen Siemens Arcadis Orbic 3D – preț circa 35,000 euro.

Întreprinderea regională Necomercială ”Centrul bucovinean de tratament de recuperare și reabilitare complexă a copiilor ( subordonat Consiliului Regional Cernăuți) este unică în Vestul Ucrainei și se ocupă de tratamentul de recuperare și reabilitarea complexă a copiilor cu afecțiuni neurologice, ortopedice, malformații congenitale, afecțiuni psihice și autism. Este un Centru absolut unic în întreaga zonă a vestului Ucrainei, care asigură suportul medical în acest domeniu nu doar pentru copiii din Regiunea Cernăuți, dar și din întreaga Ucraina.

Asa arăta inainte

 

 

Așa arată după
Diplomații care au modernizat Spitalul din Cernăuți executați sumar

Centrul este dispus să ofere ajutor medical specializat copiilor din întreaga zonă frontalieră, nu doar din Ucraina, ci și din România și Republica Moldova”.

Dar, cu toate acestea, MAE se cramponează de alocarea celor barem 35.000 euro necesari aparatului Roentgen promis…

”Omul nostru din Cipru”…

În schimb, odată cu tăierea ajutoarelor financiare pentru românii din Cernăuți, ies la iveală noi note informative care arată ”jaful” de la RoAid făcut pe filiera ”găștii SIE” din jurul fostului director Cătălin Harnagea. Dintre care astăzi publicăm doar pe cea care identifică punctual ”redirecționarea” ajutoarelor gata aprobate în Guvernul României pentru a fi destinate românilor din Cernăuți, către ”proiecte fantomă” derulate prin ”omul nostru din Cipru”…

”În urma verificărilor efectuate în cadrul Agenției vă aducem la cunoștință că în urma re-re-re-re distribuirii fondurilor aferente bugetelor destinate proiectelor, RoAid a făcut plăți generate de call-urile private, în valoare totală de 500.000 de euro, către următoarele societăți comerciale :

DATACOM SRL ; EXELO TRAINING & DEVELOPMENT SRL; PREMIUM AUDIT CONSULTING SRL; RMR REGEL și MESSTECHNIK SRL; RIDGELINE INDUSTRIAL SRL; T2 SRL; TENDOR INVESTMENT GROUP SRL.

Menționăm că nu am găsit nici unul dintre aceste studii de fezabilitate/prefazibilitate în planul anual aprobat de Guvernul României, precum și faptul că s-a ajuns la aceste sume cheltuite cu ocazia descoperirii faptului că s-au mutat sume importante din bugetul proiectului pentru Cernăuți, în favoarea unor alte „priorități”. Modificările au fost făcute fără aprobarea Guvernului, doar prin note interne emise de Directorul General, Cătălin Constantin Harnagea. Față de cele de mai sus, vă rog să dispuneți”.

author avatar
Catalin Tache
5.766 afisari

18 COMENTARII

  1. Ok, ne arătați și noua notele? Sau sunt scoase din fund ca restul jegului din fituica?

    • Esti cam frustrat,anonimule.
      Dă-l în judecată dacă-s scoase din fund,ce mai aștepți?
      Doare,asa-i?

      • UN PERICOL PENTRU DEMOCRATIE SI O DEZONOARE PENTRU MASS MEDIA NAZISTII PE ZIARE.COM IMPUN CENZURA SI DICTATURA

        ZIARE.COM DEJECTIA PRESEI ROMANESTI , CITITORII SUNT AMENINTATI , INJURATI SI CENZURATI DE IMPOSTORII JURNALISTI LA RUBRICA COMENTARII UNDE AU CONTURI FALSE SI INJURA CITITORII CE CRITICA PUBLICATIILE LOR DE KAKAT COPIATE DE PE INTERNET SI UNELE PLINE DE GRESELI DE ORTOGRAF

        ZIARE.COM , LING IN CUR CLASA POLITICA SI COPIAZA ARTICOLE DE PE INTERNET SI SUNT MARI ANALISTI CU DAMF DE KAKAT
        ZIARE.COM ASA JURALISTI DOBITOCI CE NU S-A MAI VAZUT IN PRESA ROMANEASCA , BANTUIE ZILNIC PE SITE-UL ANALFABETILOR FUNCTIONALI . IMBECILI

        SITE-ul ZIARE.COM , ACESTE REBUTURI CE IMPUT PRESA ROMANEASCA SUNT RUSINEA SI DEZONOAREA ROMANIEI

        ZIARE.COM SITE-ul JEGULUI SI DEJECTIILOR PRESEI ROMANESTI INFESTEAZA INTERNETUL CU ARTICOLE IMPUTITE COPIATE .

        CINE SUNT ACESTI FALSI JURNALISTI , IMPOSTORI INFECTI CE IMPUT PRESA ROMANEASCA DIFUZAND ZILNIC FAKE NEWS PE SITE-ul ZIARE.COM ?

        IN PLUS , LA COMENTARII , ACESTE JEGURI IMPUTITE SI-AU CREAT CONTURI CU CARE INSULTA CITITORII SI-I AMENINTA
        CINEVA SA IA MASURI DE URGENTA

  2. Tache vom merge impinsi in prima linie sau vom putea sa spunem nu? Intrebarea ii priveste doar pe decidentii gradati caci politicienii sunt praf

  3. Tache vom merge impinsi in prima linie sau vom putea sa spunem nu? Intrebarea ii priveste doar pe decidentii gradati caci politicienii sunt praf
    Răspundeți

  4. Taky , sa moara mamuku , sunt balbait . Vom merge impinsi cu p ulanu in fese in prima linie sau vom putea sa refiuzam politicos scotand limba ? Intrebarea nu priveste impiegatu , doari pi noi , traviestitii din boschietii di sub pasariela . Alio , nu raspunditi ?

  5. 1. Spotmedia . ro , 22.08.2022 , , ora 16:21 , articol de Lucian Lumezeanu : ” Despre ” ideologul …………………………………”. 2. Spotmedia . ro , 22.08.2022 , articol de T.D : ” 5 lectii din Razboiul Crimeii care ……………………………………”. 3. Adevarul . ro , 22.08. 2022 , ora 16:36 , articol de George-Andrei Cristescu : ” Apropiatii ………………………………..” – The Sun . 4. Comisarul . ro , astazi , ora 17:48 : ” Armata …………………………………..” – general Mikola Malomuj – Obozrevatel . com . 5. DefenseRomania.ro , ora 18:14 : ” Generalul Mandrescu : O confruntare cu NATO ……………………………” . 6. Newsweek.ro , 22.08.2022 , ora 20:53 , articol de Elena Andrei : VIDEO – NATO e cu noi ! B52 ale Fortelor Aeriene ale SUA ……………………”. 7. Universul . net , 22 august 2022 : ” Dughin : izvor de inspiratie ……………………………” – Tom Lister si Josh Pennigton – Analiza CNN .

  6. 1. Comisarul . ro , astazi , ora 21:45 : ” Teodor Paleologu : ………………………….”- Facebook . 2. Comisarul . ro , astazi , ora 21:50 : ” Reputatul istoric Mark Galeotti :……………………………………” – Twitter .

  7. Europa Libera Romania , 22 august 2022 , articol de Carmen Valica : ” Ideologia ……………………………………….. ? „.

  8. Gunoaiele penale din guvernul RO fura banii cu drogatul Jeglensky bani munciti de sclavii amerlicani pentru interesele ovreisti ,Victorie pentru Rusia impotriva Diavolului nesatul drogat si tranvestit

    • M-am deghizat in Kostea , inseamna ca m-am TRAVESTIT , am scris gresit TRANS VESTIT , de la TRANS NISTRIA .

  9. Libertatea . ro , 22 august 2022 , ora 11:35 , articol de Teodor Baconschi : ” Ideile au consecinte …………………………………………………………….”.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger