Statul a plătit în perioada aprilie-iunie aproape 108 milioane lei pentru cazarea şi masa cetăţenilor ucraineni. Din această sumă, 87,3 milioane sunt bani decontaţi de către persoane fizice care au cazat ucraineni, iar restul, de către persoane juridice, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Cei care încasează bani pentru cazarea ucrainenilor – până la 2.100 de lei pe lună pentru fiecare persoană – nu trebuie să îi declare la ANAF şi nici nu au obligaţii de plată, aspect care a făcut această activitate extrem de atractivă în detrimentul veniturilor clasice din chirii, unde veniturile sunt mai mici şi există obligaţii fiscale.
Fără obligații de plată la ANAF
Guvernul nu doar că nu a acordat sprijinul de cazare direct refugiaţilor, ci acordă chiar şi banii de hrană tot celor care îi cazează.
Cei mai mulți bani s-au decontat în zona Bucureşti-Ilfov, adică suma 18,4 milioane lei. Urmează Constanţa – cu 10,6 milioane lei, Suceava – 6,85 milioane lei, Cluj – 5,61 milioane lei şi Sibiu – 4,9 milioane lei.
Cum funcționează decontarea?
Pe 11 martie, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care a stabilit modalitatea prin care vor fi decontate cheltuielile de cazare și mâncare, pentru persoanele fizice și juridice care găzduiesc refugiați ucraineni.
Procedura este clară: persoanele care găzduiesc refugiați depun o cerere la primăria de care aparțin. Primăria trimite la sfârșitul fiecărei luni situația către ISU, după care ISU are 10 zile la dispoziție să trimită banii primăriilor. Acestea din urmă pot da banii în mână sau îi pot trimite pe card persoanelor care găzduiesc refugiați și care au depus cerere.
Frumos, ce obligați avem noi față de nația asta, care n, a asuprit minoritatea românească
Corect.
TOTI RAPANOSII DE PE ZIARE.COM SE CRED JURNALISTI , LING IN CUR CLASA POLITICA SI COPIAZA ARTICOLE DE PE INTERNET SI SUNT MARI ANALISTI CU DAMF DE KAKATI JURALISTI
ZIARE.COM SITE-ul JEGULUI SI DEJECTIILOR PRESEI
CINE SUNT ACESTI FALSI JURNALISTI , IMPOSTORI INFECTI CE IMPUT PRESA ROMANEASCA DIFUZAND ZILNIC FAKE NEWS PE SITE-ul ZIARE.COM ?
UN PERICOL PENTRU DEMOCRATIE SI O DEZONOARE PENTRU MASS MEDIA
NAZISTII PE ZIARE.COM IMPUN CENZURA SI DICTATURA
Am avut 2 ucrainience dar dupa 8 zile le-am aruncat cu matasurile in strada. Vorbeau mizerabil, beau vodca si faceau propuneri porcoase. Una din ele , beata fiind, mi-a bagat mana in prohab!
Comandor (r) Gherghisan. Suji poolockul la greu , hoit perimat ce esti
Coorrva de mata a dupt poola toata viata si a inghitit maglavaitzu de frica sa nu mai faca un alt prostalau ca tine
Nu esti chia ”aninim” !IP 951.675.33. Vin cu 2 amici fosti politisti la penitenciar sa te rotisam. pregateste 2 scaune ca avem nevoie. In 4 ore batem la usa ta.
Sa vedeți în Vama Sculeni…Numai Lexus, Masseratti… conduse de „patriotii” ucraineni, de pana în 40 de ani.
Mai uitam la aurul și hainele unuia și mă gândeam ca dacă se scutura, cade jumătate de Logan de pe el.
daunul a facut accident ca se grabea, 65 ani 4 ggici 20 minus in asina la 3 noaptra. Ups… sunte,m invadati si statul esuat
sa ii ia dreac poe toti romanii astis. profitori.
acum svem crestere infractiuni de toate sa oii puna dreac sa se intalneasca cu ,mine ca le fac felul si cu asta basta sa ,ma puna la bulau.
O sa ii blestem pe toti si deja stiu ca daca eu blestem pe cineva ii kpare tot neamul.
Privilegiu de orfan gen . Si iluminare sa stim cum sa il folosim si eu stiu., Daca blestem pe cineva se duce dreac el si neamul lui acidente de toate.
Si nu o sa ma opresc ca nu imi e frica de iad ca e fratele meu Samael. ASTA E.
Sa se duca dreac toti ca tb sa platesc eu mai mutlk 0e tren ca dreac ucrain barbati gratis.
Ca suprima romii nostri si le pun capsc de fraieri ce wutn romii nostri gen smefcheri numai cu slabii in rest sclavi cu uki, sa va fie rusine bai sclavilor prosri. Sa va fie rusine, cretinilor care va plecati nu meritati nimic, sa va duceti dreac.
Si toti ceillati
Sa se duca dreac tot
suntem pacaliti, si adormiti. Dintro imprejurare eu m-am trezit si nu mai am chef sa tin echilibrul si sa sufar. Atat. Un an. Atat, si gata sa e duca dreac si dumnezeu si tot ca m-a pacalit sa vin aici . Am vazut matricesa si nu mai vreau. Daca este sa stau aici vreau fericire. Nu mai vreau sa mi se ia tot energie toto. Gata.Nu mai dau nimic. Daca mi se ian este blestemat ca eu nu mai vreau sa dau, nu ai vreau sa tin vibratia planetei sus, gen. untem apcaliti multi.
Si nu stim ce facem aici. Suntem trimisi sa suferim. Dar eu am spart matricea si am vazut dincolo si nu mai vreau. Va fi my way sau no way.
Un an sau plec. i in timpul asta nu mai vreau prin șiber arbitru sa dau nimic. Tot ce dau mi se ia cu forta si este blestemat. Eu nu mai vreau sa dau nimic.
Nu meritati
Gata
Daca tata vrea sa ma trimita si pe mine kjios ca nu ma incli creatiei sale, so be oit.
Accept
Ma revolt impotrivs lui
Nu vreau
Sa ma duca jos si accept sa cad.
Nu mai vrau
nu merita
sa se duca si el si creatia lui
sa se auto-exileze
20 de ani.
Cum sa primesti gunoaie naziste de ucraineni in casa ,acesti viermi care au provocat razboiul in Europa sub comanda gunoiului drogat Jeglensky pentru interesele Diavolului drogat ,pedofil si poponar ,Victorie pentru Rusia