Pe lângă cadoul de 9 milioane de dolari din partea Guvernului României pentru firma privată NuScale, autoritățile au mai anunțat o donație de încă 5 milioane de dolari din partea industriei. Ceea ce înseamnă că finanțarea vine de la Nuclearelectrica, partener virtual în acest proiect. Cu acești bani România egalează finanțarea venită din partea Guvernului american, care are tot interesul să sprijine dezvoltarea propriilor reactoare modulare.
Dacă Guvernul SUA a acordat un grant de 14 milioane de dolari, pentru a-i ajuta pe cei de la NuScale să finalizeze proiectarea reactoarelor modulare, România nu s-a lăsat mai prejos. Astfel, după ce Guvernul României a anunțat că finanțează cu 9 milioane de dolari dezvoltarea proiectului NuScale, aflăm de la autorități că industria mai plusează cu încă 5 milioane de dolari, adică Nuclearelectrica, deci tot statul român, că doar suntem parteneri strategici. Banii ar fi necesari pentru finanțarea proiectului de design, care face parte din obligațiile producătorului, că doar reactoarele alea nucleare nu le dau gratis, ci le vând pe bani grei.
Recent, directorul general al Nuclearelectrica a organizat o dezbatere cu reprezentanții comunității din Doicești, locul unde vor fi amplasate primele reactoare modulare ale NuScale, care, evident, încă nu sunt finalizate nici măcar în prototip și proiectare. Întrebările oamenilor nu au primit răspunsuri reale, ci doar eschive și bâlbe. Ioan Rotaru, expert în energie atomică și fost director general al Nuclearelectrica, ne spune că un proiect nuclear, înainte de a decide implementarea și a fi supus autorizarii și dezbaterii publice, ar trebui să fie definit complet, în ce privește componența, stabilirea autorității de proiectare, cerințe tehnice și potențiali furnizori de echipamente, materiale principale, definire cerințe de montaj și punere în funcțiune. Ceea ce nu s-a întâmplat în cazul reactoarelor modulare preconizate a se amplasa la Doicești.
Agenția de la Viena nu acordă autorizații
Deși Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica, le-a tot repetat oamenilor din Doicești, dar și din localitățile învecinate, că reactoarele sunt sigure și că vor fi autorizate de Agenția de la Viena, în realitate Viena nu are nicio treabă. ”Agenția Internațională de Energie Atomică de la Viena, organism ONU, nu acordă nicio autorizație sau aviz pentru nicio centrală nucleară. Agenția acordă doar sprijin și suport tehnic prin echipe de experți tehnici pe subiecte specifice (de exemplu, alegerea amplasamentului centralei nucleare), analizează documentele puse la dispoziție de implementator și emite recomandări pertinente, care trebuie rezolvate de către beneficiar, înainte de autorizare de către autoritatea de reglementare și control, la noi, CNCAN”, ne-a declarat Ioan Rotaru, expert în energie atomică.
Nu avem uraniu îmbogățit
La reactoarele modulare, combustibilul nuclear conține uraniu îmbogățit, ceea ce va complica situația României, care, în prezent, nu deține pe teritoriul ei uraniu îmbogățit. Acest lucru înseamnă că funcționarea reactoarelor modulare de la Doicesti este dependentă de importul de combustibil cu uraniu îmbogățit, susțin experții. ”Nu este clar ce se va face cu combustibilul ars, după utilizarea in reactor. Se returnează la fabricant? Vor fi probleme de control garanții (neproliferare) cu Agenția de la Viena, care controlează situația combustibilului nuclear. La CNE Cernavoda combustibilul este cu uraniu natural. În ce privește deșeurile radioactive, trebuie cunoscute caracteristicile acestora, tipuri de radionuclizi, volume, pentru a determina cum vor fi depozitare (butoaie, plumb etc.) și cât spațiu de depozitare este necesar în centrală”, ne-a precizat fostul director al Nuclearelectrica, Ioan Rotaru.
este o crima , promovata de PNL si PSD.
Trebuie facut TOT ce se poate pentru anularea lor, a acestui proiect criminal.
De ce nu termina hidorcentralele incepute? Dar reactoarele 3 si 4 Cernavoda?
De ce Electrica intarzie in contractele cu prosumatorii si au minim o luna de furat curent de la cei care au montat panouri?
Cum crede guvernul ca va evolua zona , cu reactoare nucleare incluse?
Care este raza de excludere activitate ?
Dar de locuit?
Dar economica?
EXISTA Proiect civil pe undeva?
ACADEMIA ROMANA de ce tace?
ATENTIE ! ZIARE.COM UN SITE DE INFRACTORI ANALFABETI PERICOL PENTRU DEMOCRATIE 2022-07-21 16:17 16:17:07
Zoaie.com = ZIARE.com
ZIARE.COM UN SITE DE INFRACTORI ANALFABETI , JEGURI SI EXCREMENTE ALE PRESEI , IMPOSTORI IMPUTITI ;
ZIARE.COM CENZUREAZA , INSULTA SI AMENINTA CITITORII !
UN PERICOL PENTRU PRESA SI MASS MEDIA ROMANEASCA -ZIARE.COM UN SITE DE DEJECTII SI KAKATI CE SE DAU JURNALISTI , JEGURI ACERTATE SI IMPOSTORI CE ZILNIC LAUDA SI PREASLAVESC POLITICA PRESEDINTELUI SI A PRIMULUI MINISTRU PLAGIATOR LEGALIZAT
ZIARE.COM UN SITE DE COPIATORI MUISTI , ANALFABETI CE AU INFECTAT INTERNETUL 2022-07-19 15:53 15:53:26
LINGAII IN COOR DE PE ZIARE.COM AU INFESTAT SITE-URILE SI PROPAGA MIZERIA SI INSULTELE PRIN JEGOSII COMENTATORI ACIUATI PESTE TOT
ZIARE.COM ZIS SI ZOAIE.COM JEGUL PRESEI ROMANESTI SI DEJECTIILE VIN SI COMENTEAZA SI AICI SPURCAND TOT PE UNDE TREC
SLAVA ZOAIE.COM , CENZURA SI DICTATURA CE O PROSLAVESC
Asta zici ca-i spalare de bani murdari , americanii vin cu investitii vrejeli hauhauhau , si astia la randul lor investesc si ei .
poate ne spui si cum arata o spalare de bani curati, oligofrenule expandat !!!! =)))))
Gigi , sugaciule , falls helvetic , curva si sculamentista si syfilitica de mata , nu te-a invatat ca banii curati nu au nevoie sa fie spalati *?
Hoitule perimat , esti de o prostie rara , poate unicat , kakat bolnav ce esti
Anonim 2022-07-22 14:19 14:19:54 , NU BAGA IN SEAMA TOTI KAKKATII
Ha,ha,ha!
experimente americane cu bani romanesti!
O companie anonima care are zero tehnologie, si multe vise pe mani grei!
Pe cind se vor trezi, romanii nu vor mai avea nici bani si nici centrale, ci probabil un proces masiv de tip Bechtel!
Prostii isi merita soarta!
Romanii nu se vor „trezi” niciodată, ne va mai amăgiți, sunt un popor de mămăligi și sclavi !
da
Inca un jaf in stil mare facut de “alesii poporului”… arahat talhareste pe toate partile, mai nou cu un spital de 2 miliarde de lei (face mausoleu sau spital?), ciuca cumpara avioane din al doilea razboi mondial de la norvegieni, tarom merge cu autobuze cu aripi, urmand sa intre in faliment, arahat cere iar vaxinuri experimentale si sperie oile iar si iar (arahat face bine cu forta), aurescu tranuc distruge delta dunarii dand drumul barjelor ukraineene sa intre pe zone neamenajate pt transport (canalul Bistroe facut ilegal de gunoaiele ukraineene), bulangiul ala cu peruca de la energie, popescu vinde tot ce e in marea neagra la americani si austrieci… securistii sunt la incasat comisioane grase… romanul pe post de foca, aplauda cu gandul la trotinete si la actorul porno zelensky
Claudia , asta e ciorba reincalzita ?
Sa ne mai întrebam cine îl susține pe Virgil Popescu!?
Daca are de unde, da. Colonie darnica, ce mai.
Simona Halep :
Ce pretentii aveti de la butonul american si habarnist cosmin ghita ?
Va rog nu-l puneti pe ghita cu Ion Rotaru ! Este mare pacat !!!
ACEASTA TAMPENIE ACCEPTAREA REACTOARELOR NUCLEARE MODULARE DE 50-60MW ESTE REZULTATUL VIZITEI IN SUA A LUI MACIUCA SI A INCOMPETENTULUI POPESCU DE LA ENERGIE ,EI AU PUS BOTUL LA CE LE_A ARUNCAT SUB NAS EXCROCII AMERICANI.
ROMANIA NU SE JOACA LA BARBUT OR POKER !,TREZITI-VA SI NU MAI PLUSATI PE O CACIALMA AMERICANA !.
DACA SUNTETI NISTE NULITATI ,NISTE HABARNISTI VOI GUVERNANTII LUI PESTE ,ASCULTATI PE CEI CARE AU HABAR !,INCET INCET IES LA IVEALA TOT MAI MULTE RAHATURI ALE PROIECTULUI !,VEZI TIPUL DE COMBUSTIBIL CARE ROMANIA NU-L ARE SI VA FI DEPENDENTA DE IMPORT !, CALCATI IN STRACHINI TOT TIMPUL TU MACIUCA SI POPESCU.
GUVERNAREA NU-I DE VOI !, IAR JOHANIS A DAT IAR CHIX SI CU TINE MACIUCA !,CUM DRACUL VA ALEGE ??.
Cum dracu’ fac nenorocitii astia de la butoane,ca pentru strainii bogati gasesc totdeauna bani de dat dar,pentru copiii romanilor ,pentru batranii acestei tari,pentru Romania in general…ioc?Romaniei din ’90 incoace ii este tot mai rau,iar tradatorii incompetenti de la presedinte,parlament,guvern,servicii,administratie centrala si locala continua sa ne abureasca ca nu mai putem de atata bine.Am devenit,din nenorocire, cel mai vizibil si palpabil exemplu de colonie de tip nou,nu numai in Europa,ci si in lume.
e simplu : sunt vanduti!
Romania a devenit furnizor de m,ana de lucru calificata , ortodoxa ( deci neterorista) , iar in tara , trebuie lichidata proprietatea romaneasca , si dat catre olandezi , nemti , israelieni.
Batranii , o piatra de moara consumatori de resurse.
Deci , pot muri in acceptiunea liderilor politici , indiferent de partid ( vezi Ciuca, Orban, jOHANIS, Ciolacu, Ghinea etc)
In perioada urmatoare , Romania va deveni loc de educare ptr migranti , astfel incat sa fie preluati de Europa dezvoltata cei care trebuie.
‘ 9+5= 14’, nu cumva noi plátim experimentul iar grantul american nu există ?!
Bai Ma Ciuca,da’ pt.Institutul Cantacuzino cand ” identifici ” ba,sursa de finantare,ca acu’ vreo 3 ani ne-a promis Cocotatul esuat,ca gata ! A transferat Institutul laaaaa armata unde e o disciplina de lux,pt. a produce din nou polidin,imunostim,vaccinuri pt copii,etc.Si nu produce nimic din lipsa de finantare.Sau o fi din cauza ca nu dai banii pt. ca te impiedica regula de baza,” da’ noua ce ne iese ” ? Iesi-v-ar ochii de spagari nenorociti,cu ochii numai dupa parandaraturi,dupa ciordeala.
Minciuna este mult mai mare; nu este energie nucleară!
https://www.truth11.com/the-nuclear-hoax-what-really-happened-to-hiroshima-and-nagasaki/
E inaltator sa fii primul in Europa si al 2lea in lume la astfel de energii.
Inaltator pana la rai.
Sau coborator pana la …
Din ce am inteles sunt sigure. Chiar si un dezastru se reduce la loc nu e corespondentul unei arme nucleare de tip Hirosima sau accident dezastru de tip Fukushima-Cernobal.
Dacă nu pun dinamită sînt foarte sigure, radiația uraniului, oricît de îmbogățit ar fi, este nepericuloasă. Galen Winsor a arătat-o de nenumărate ori pe pielea lui în conferințe, unele înregistrate și filmate precum cea de la adresa de mai jos.
Pilotul elicopterului ce-a acoperit reactorul explodat de la Prîpiat în ciment, acolo este centrala și orășelul unde locuiau angajații, Cernobîl este orașul apopiat, a murit ani buni de la „dezastru” într-un accident de motocicletă.
Puțină lume știe că fotograful oficial al „nenorocirii” este român din RSS Moldovnească, Igor Costin. A fotografiat fără costum de protecție și fără a i se voala filmul! A murit, mai degrabă a fost scos din scenă, la 9.6.20015.
https://www.physiciansforcivildefense.org/2014/06/11/the-nuclear-scare-scam-galen-winsor/
Sa nu va asteptati ,,romanii miiei”,
Sa finantam ceva pentru popor
Ca nu sunt bani si nu e nici temei
Ce am construi ar fi daunator!
E mult mai bine daca aruncam
Banetul strans cu ura de la voi
Sau scos din banci bagandu-va-n nevoi,
Ca trebue la ,,licurici ”sa-i dam!
Ati vrea sa facem multe scoli , spitale,
Dar bani n-avem ca banii,, trebe”dati
Cu mult parandarat , c-altfel e jale,
Clientii mei leprosi sunt disperati!
Ei sunt acum cu toti la guwernare,
Ceilalti ce guverneaza-s binoclati
N-au voie la ligheanul cu sarmale
Leprosii pot sa fure ca mi-s frati!
E bine ca nu-i lasi pe PSDisti
Sa fure ca doar legea este lege
Dar legea nu se aplica la leprosi
Caci DNAul pe leprosi nu-i vede!
Correct !bine spus ,bine aratat !Dar la pereti vorbesti degeabaNu-i vezi cum tac ?A fost intrebata kodrutza ce a facut cu marile dosare de coruptie Nu raspunde ,tace ca scroafa in kukuruz.
Toti tac ,nu numai codruta,Fura si tac si ne sfideaza Arunca cu banii ca Gutza la nunta fara numar ,fara numar apoi se si lauda
Kodrutza suge banet imens tot de la noi
A plagiat ,a conlucrat cu ,,statul paralel”
A fost in livingul lui Oprea,o gargara
Lucrand ca niste cartite cu zel
Sa puna o paiata sef de tara
Si a reusit ,pe chior l-au pus pe val
Apoi au inceput cu haituiala
Justitia era doar o prosteala
Caci sri ul decidea cine-i penal
Ziceau ca lupta -i fata de corupti
Dar ei cu ai lor furau ,fura si acum
Pana vor reusi sa faca scrum
Tot ce e lege .Tu degeaba lupti!
Avem un MCV pentru ca legea-i
Facuta ,ticluita de plavan
Sa-i apere pe-ai lui ,un paravan
Pentru nelegiuirile lui alde Coldea
Voi nu vedeti ca totul nu e bine
Ca oameni fara vina stau inchisi
Si mor acolo ca niste proscrisi
Caci gardienii sunt si ei jivine
Alesi dintre maimutele nebune?
Voi nu vedeti ca altii fura tara
Iar presu ‘nchide ochii ,el nu-i vede
Caci sunt de-ai lui si i-au dosit dosare
De hot si interlop ,scarboasa tara!
Dreptatea e decisa cu-n plic galben
Iar Portocalele si Onii si Stancele fac legea
Dupa cum e interesul lor de lepre blege
Carora le e lene sa gandeasca
A adunat petrovul de prin tara
Toate scursurile si toti nebunii
S-ar rasuci-n mormant strabunii
Daca ar afla unde ne-a dus flecarul
Unde ne-au dus niste otrepe proaste
Si in ce hal ne-u schingiuit borfasii
Daca-i intrebi unde-i banetul tarii
Ei tac si se ascund ca lasii!
Ia spune don plavan cand duci convoiul
Pe valea Oltului zambind prostimii
Trecand cu circul tau de rasul lumii
Nu ti-e rusine cand te latra cainii?
Nu nu-i este rusine ,nici nu i-a fost vreodata Are obrazul gros !