AcasăSOCIALExplicație șocantă. De ce s-au scumpit carburanții

Explicație șocantă. De ce s-au scumpit carburanții

Românii, fără protecție în fața creșterii prețurilor la carburanți

Când deții monopol pe piață, nici nu trebuie să dai prea multe explicații. Una dintre ele, dată de conducerea OMV Petrom, a fost că s-a decis să se renunțe la importul de petrol din Rusia și să se folosească surse alternative mai scumpe. Explozia prețurilor s-a produs însă înainte de embargoul autoimpus de austrieci. Pe de altă parte, președintele Consiliului Concurenței, susține că scumpirile au fost provocate de panică.

Din februarie 2022 și până în prezent nimeni nu a reușit să vină cu o justificare pertinentă asupra creșterii exagerate a prețurilor la combustibili, deși acestea au produs un efect în lanț asupra tuturor produselor. Începerea conflictului din Ucraina și chiar conflictul în sine nu au provocat majorări ale prețului petrolului. Dimpotrivă, au existat momente când, pe plan mondial, cotațiile barilului ajunseseră la niveluri foarte scăzute.

În fața acestui fenomen, Guvernul României a făcut un tur de forță, cu ANPC-ul, pe la benzinării, și cam asta a fost totul. Consiliul Concurenței, care ar fi trebuit să ia măsuri drastice împotriva speculațiilor de pe piață, a precizat, zilele trecute, că nu s-au dat sancțiuni și că majorările au fost provocate de panică. Dacă se mai panichează mult oamenii ăștia, este posibil să pună pe butuci și ce a mai rămas din economie. Despre cetățenii tot mai sărăciți, care trebuie să scoată aproape de două ori mai mulți bani să alimenteze la pompă, nimeni nu spune nimic. Abia ieri Ministerul Finanțelor a anunțat un proiect pentru acordarea unui sprijin de 50 de bani pe litrul de combustibil operatorilor economici licențiați în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene, care efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu, contra cost sau transport de persoane, în mod regulat, inclusiv transport public local. Banii, efectiv, ar putea intra la sfârșitul anului sau chiar mai târziu. Ce înseamnă acest lucru? Un mic colac de salvare pentru transportatori, însă ajutorul nu va avea efect asupra prețurilor, care vor rămâne la fel de sus.

Epilog la privatizarea resurselor

Pentru că s-a privatizat cea mai mare bogăție și resursă a țării, Petrom-ul, România nu mai deține niciun control asupra rezervelor de petrol și asupra rafinăriilor. Iar deciziile se iau în Austria, nu în România. Astfel, austriecii de la OMV Petrom au anunțat că au renunțat să mai importe petrol din Rusia, ca răspuns la conflictul din Ucraina. Evident, doar petrol, nu și gaze, de care Austria este dependentă într-o proporție uriașă. Astfel, prețurile la combustibili în România au început să crească și mai mult, ajungându-se la aproape 8 lei litrul de benzină și aproape 9 lei litrul de motorină. Lukoil-ul, după cum se știe, își orientează politica după Petrom, astfel că tonul prețurilor îl dau austriecii.

”Ne uităm la ansamblu, la ceea ce fac companiile, nu ce se întâmplă la o staţie de benzină. Nu am acum un rezultat pe care să vi-l pot comunica. Momentan, monitorizăm piaţa, strângem date, nu am aplicat o sancţiune. Este clar că suntem într-o situaţie în care am avut panică şi în momente de panică se întâmplă lucruri”, a afirmat Bogdan Chirițoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, la audierea din Senat.

Statele europene scad accizele

Tot mai multe state din UE au început să ia măsuri de reducere a accizei la carburanți, în încercarea de a stopa creșterea generalizată a prețurilor și, implicit, a inflației. Italia a alocat deja 15 miliarde de euro pentru sprijinirea companiilor şi a gospodăriilor afectate de preţul ridicat al electricităţii, gazelor şi benzinei. Totodată, autoritățile intenționează să extindă până în 8 iulie reducerea accizelor la preţul combustibilului la pompă cu 0,25 euro pe litru. Și asta în timp ce în România Guvernul a decis să nu modifice accizele, pe fondul declinului economic, care a provocat un deficit bugetar alarmant în primele luni ale acestui an.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.379 afisari

5 COMENTARII

  1. Petrolul ca resursă nu e privatizat!
    ANRM (Agenția Națională a Resurselor Minerale), de pe saitul lor:
    „Gestionează resursele de hidrocarburi (petrol şi gaze) şi resursele minerale, ca proprietate publică a statului”
    Constituția Art 136:
    „Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

    (4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.”

    • Sa fii tu sanatos!
      Pana si instantele din Romania dau castig de cauza firmelor care exploateaza subsolurile noastre.
      Fix undeva le doare de Constitutie !

    • OMV , explicatie Mincinoasa:
      – sa explice de ce sunt 4 intermediari l;a import de motorina?
      – sa explice de ce sunt numai 3 firme autorizate final ptr a aduce din … INDIA … ( declarat)
      – Sa explice de ce PETROM acopera produse ptr SERBIA, Bulgaria, Moldova si …Ungaria
      – sa explice de ce se importa Produse din Germania , Austria .. la preturi uriase fata de ce avem simil;ar in Romania( vezi produse din magazine)..
      Au avut vreodata taxa de management platita la Viena?
      Au legaturi coerciale prin OMV Turich?
      etc

      Urmeaza…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger