AcasăSOCIALIncident grav! Ambulanțier înjunghiat de un pacient - un bărbat de 78...

Incident grav! Ambulanțier înjunghiat de un pacient – un bărbat de 78 de ani

Incident grav! Ambulanțier înjunghiat de un pacient - un bărbat de 78 de ani (sursa foto: ambulantaolt.ro)

Uneori, salvatorii de la ambulanță se confruntă cu situații cu totul neprevăzute. Este și cazul unui ambulanțier din cadrul SAJ Galați.

Care, din salvator, a ajuns la rândul său pacient, având nevoie de îngrijiri medicale, ca urmare a unui incident căruia i-a căzut victimă în timp ce își făcea meseria.

E vorba despre un angajat al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Galaţi. Despre care s-a aflat că a fost înjunghiat în abdomen de către un pacient în vârstă de 78 de ani, pe care îl transporta, din câte a anunțat, joi, purtătorul de cuvânt al SAJ, Mihai Polinschi, conform Agerpres. S-a mai aflat că incidentul a avut loc în momentul în care pacientul, aflat încă pe targă, a fost predat de către echipajul ambulanţei la căminul de bătrâni în care era internat.

Daniel Baluta

Ce s-a mai aflat despre pacient

Angajatul de la Salvare a ajuns la spital, fiind internat. „Va sta sub urmărire câteva zile, a fost înjunghiat în abdomenul inferior, nu i-a pus viaţa în pericol, dar putea fi mult mai rău. Agresorul l-a înjurat pe ambulanţier şi apoi l-a atacat cu un obiect ascuţit. Pacientul a reacţionat în momentul în care i s-au eliberat curelele de la targa pe care se afla. Are o cicatrice post operatorie şi este diagnosticat cu demenţă”, a mai precizat Polinschi.

Incidentul a fost sesizat oamenilor legii. Cazul a ajuns, așadar, în atenția polițiștilor, care au deschis un dosar penal și fac cercetări pentru a scoate la lumină toate circumstanțele în care s-a produs acest incident.

Accident cu o ambulanță, în Roșiori

(sursa foto: ISU Suceava)

Zilele trecute, o ambulanță a fost implicată într-un accident rutier. S-a întâmplat vineri dimineață, pe 17 decembrie, în județul Suceava. „O femeie și-a pierdut viața, într-un grav accident care a avut loc în această dimineață pe raza localității Roșiori, între un autoturism și o ambulanță.

Două persoane au rămas încarcerate, fiind necesară folosirea accesoriilor specifice pentru a putea fi extrase dintre fiarele contorsionate ale autoturismului”, anunțau, la acea dată, cei de la ISU Suceava.

259 afisari

Ultimele știri

VIDEO. Inundaţii puternice în Bulgaria. Râuri s-au revărsat în provincia Blagoevgrad

Vremea rea, care a adus ploi însemnate cantitativ, cauzează pagube în țara vecină - Bulgaria, unde s-au produs inundații. Alerte meteo erau menţinute vineri în...

Doi bătrâni din Brașov, tâlhăriți în casă. Lăsați fără bani și bijuterii după ce au fost legați

Au fost momente de coșmar pentru doi vârstnici din Brașov, după ce le-au permis să intre în casă unor indivizi care s-au dat drept...
spot_img