Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru sâmbătă, 20 noiembrie, valabilă pentru toată ţara.
Temperaturile maxime se vor încadra sâmbătă, în general, între 6 şi 15 grade Celsius. Valorile minime, care sunt în creştere faţă de intervalul anterior, se vor situa peste mediile climatologice specifice perioadei, mai ales în regiunile extracarpatice.
În vestul, centrul şi nordul ţării vor fi înnorãri persistente, iar pe suprafeţe mici, trecător va ploua slab. În restul teritoriului cerul va fi variabil, mai mult senin pe parcursul zilei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului, la munte, local în est, şi pe suprafeţe restrânse în sud-vest, transmit meteorologii.
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 6 şi 15 grade Celsius, iar cele minime între -1 şi 7 grade Celsius. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, pe alocuri se va semnala ceaţă.
Prognoza meteo București
Vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice diurne vor crește față de intervalul anterior, astfel că se vor situa peste mediile climatologice specifice perioadei. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 2…4 grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin pe parcursul zilei, iar vântul va sufla slab până la moderat. Spre sfârșitul intervalului, cu o probabilitate destul de mare vor fi nori de nivel jos sau ceață.
Vremea la munte
Valorile termice diurne vor fi în creștere față de intervalul anterior. Cerul va avea înnorări, iar pe suprafețe mici, trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului.