Medicul Alexandru Rafila, care este reprezentantul României la OMS, dar şi deputat PSD, în acelaşi timp, a atras atenţia asupra DSP-urilor. El a zis că Direcțiile de Sănătate Publică din România trebuie să fie depolitizate.
Specialistul a dezvăluit şi care este principala grijă a celor de la UE: siguranța comunităților.
16 DSP-uri, conduse de oameni străini de Sănătate
„Pe UE nu o interesează asistența medicală din România, o interesează siguranța comunităților, pentru că, în cazul unor boli transmisibile sau altor evenimente, ele pot pot afecta și alte state.
Acest sistem trebuie întărit, rolul INSP trebuie revăzut și întărit, trebuie să poată să acopere regional, la nivel național, iar Direcțiile de Sănătate Publică trebuie reprofesionalizate în măsura posibilului și trebuie depolitizate.
Noi avem Direcțiile de Sănătate Publică, 16 dintre ele, că le-am numărat, sunt conduse de oameni cu profesii onorabile: ingineri, juriști, economiști, dar care nu au treabă cu sănătatea.
Gândiți-vă cum ar fi la direcțiile agricole, să zicem, că aducem niște electroliști. Haideți să încercăm să aducem persoanele potrivite și, mai mult, trebuie să existe un parteneriat cu Universitățile de Medicină și Farmacie din România, încât să se dezvolte un cor profesional de epidemiologi, de microbiologi, de specialiști de sănătate publică, care să poată să gestioneze aceste probleme”, a spus Rafila la postul Antena 3.
Rafila nu vrea a 3-a doză
Medicul Alexandru Rafila a transmis că nu se va imuniza împotriva coronavirusului și cu a treia doză de vaccin. Reprezentantul României la OMS a explicat și motivul pentru care nu va face acest lucru.
Alexandru Rafila a fost provocat să explice și care este cea mai mare minciună pe care a auzit-o vehiculându-se despre vaccin.Medicul a transmis că o a treia doză de vaccin este „contraindicată” în ceea ce îl privește, motiv pentru care nu se va reimuniza.
„Am văzut în ultima perioadă tot felul de cercetări pe piață care de fapt cheamă oamenii să se testeze legat de nivelul de anticorpi, poate chiar lunar.
Eu mi-am făcut testul, am un nivel mare de anticorpi, am făcut și boala, m-am și vaccinat, la mine este contraindicată a treia doză de vaccin.
Știți care e problema? Asta trebuie să se transforme în model cultural, să ne consultăm cu medicul când luăm o decizie legată de sănătatea noastră”, a spus Alexandru Rafila.
Rafila,pesedistul care nu observa in timpul lui dragnea si dancila cum au ajuns oamenii astia in DSP,nuuu!Atunci pur si simplu,TOTI au fost pusi politic,si ATAT,ipocrit politruc!Si au ramas lipiti acolo,pana au fost dati jos de pandemie,unul cate unul…ca si-au luat asigurari ca nu vor pleca usor! Doctorul” cum a ajuns ls OMS,nu politic,pus de Pinocchio ponta?Nea’,nu suntem toti amnezici!!
Fă, corect, dar ce-au făcut viermușii galbeni? I-au dat afară pe politrucii lor, șobolani roșii, și i-au pus pe ai lor, viermuși galbeni.