AcasăȘTIRI EXTERNECriza din Afganistan, în curând și a Europei!

Criza din Afganistan, în curând și a Europei!

Criza din Afganistan va fi, în curând, una a întregii Europe! Inevitabilul nou val de refugiați nu poate lua calea decât „Bătrânului continent”, căci bunăstarea căutată nu se întrevede și spre alte zări. De câteva zile, în Kabul se discută după despre „căderea” orașului în mâinile talibanilor, reîntorși la putere prin grație americană. Ce este de făcut, se întreabă afganii care încă n-au prins un loc în avioanele salvării. Mulți speră să scape fugind cu mașina spre Islamabad sau Tașkent, dar drumurile sunt controlate de milițiile talibane.

În context, Politico scrie că administrația de la Bruxelles și, în general, cam toți europenii trebuie să realizeze că un nou val de refugiați este, la momentul actual, inevitabil. „Toată lumea pe care o cunosc eu intenționează să plece. Și cunosc o mulțime de oameni! Iar când coloana de oameni se va pune în mișcare și vor fi suficient de mulți, nimic nu o va putea opri. Nici măcar tancurile”, zice un fost ministru de la Kabul, care se numără printre norocoșii ce au reușit să fugă în Occident.

Până săptămâna trecută, Kabulul arăta ca un oraș care vibra sub guvernarea pro-americană. Din piața centrală puteai cumpăra aproape orice, străzi nesfârșite erau pline cu tarabe de electronice, haine, animale, piese auto. „Sub talibani nu existau mai mult de una sau două tarabe cu marfă”, își amintesc afganii mai în vârstă. Încotro se va îndrepta acest oraș acum, după ce mujahedinii au revenit? Prin Kabul este azi vânzoleală maximă, mii de refugiați interni au năvălit din orașele din nord, căzute în mâinile talibanilor. Între timp, și capitala Kabul a fost cucerită… Cei care reușesc să scape, au doar opțiunea Europei în minte, căci prin vecini nici vorbă să rămână.

Deocamdată, talibanii s-au grăbit să anunțe că oricine nu vrea să rămână este liber să părăsească Afganistanul. Și astfel va începe exodul, dar nu în Iran sau Pakistan, țări care deja au decis că nu primesc refugiați afgani! Ar mai fi Turcia, dar și Turcia și-a atins capacitatea de absorbție. Peste trei milioane de refugiați sirieni trăiesc acum aici și numesc Turcia casa lor. În plus, opinia publică este împotriva oricăror noi sosiri, în special din Afganistan, stat cu o cultură și obiceiuri diferite semnificativ de cele ale Turciei.

Deja putem vedea unde duce inevitabil această criză. Coloana suferinzilor afgani nu are altă opțiune decât să se îndrepte spre Europa. Până în prezent, Bruxellesul nu a arătat nicio intenție de a interveni în vreun fel și continuă să se concentreze asupra afacerilor sale interne. Pare-se că tot ce se întâmplă în Kabul ar putea la fel de bine să se întâmple …pe Lună. Pe undeva, este de înțeles, căci în multe țări europene criza refugiaților din 2015 a fost percepută ca un eveniment extraordinar, care nu mai trebuie să se repete.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
1.157 afisari

4 COMENTARII

  1. Afghanistanu are graniță cu Iran nu e așa departe de Ioropa..Sa vina toți muslimii in Europa creștina s-o muslimizăm! Mai ales la necredincioși-olandeji,nemți,belgieni. Că i-a invitat dna Angela utcista merkel.

  2. criza dupa criza pina la victoria totala a totalitarismului globalist corporatist.

  3. Europa trebuie să dispară, prin realizarea Califatului, apoi și ăia vor pieri….

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger