AcasăȘTIRI EXTERNEIncendii în Europa: UE trimite avioane, elicoptere și pompieri în țările afectate

Incendii în Europa: UE trimite avioane, elicoptere și pompieri în țările afectate

Incendii în Europa: UE trimite avioane, elicoptere și pompieri în țările afectate - Ziarul National

Comisia Europeană a anunțat expedierea avioanelor, elicopterelor și pompierilor în Italia, Grecia, Albania și  Macedonia de Nord,  unde canicula din ultimele săptămâni a provocat incendii forestiere catastrofale.

Două aeronave de tipul Canadair, de provenienţă franceză, sunt trimise în zonele afectate din Italia, a detaliat executivul european într-un comunicat.

Două avioane pentru intervenţii în caz de incendiu care provin din Cipru vor fi trimise în sprijinul Greciei alături de o echipă de luptă contra incendiilor având drept misiune susţinerea operaţiunile de pe teren, se mai precizează în documentul citat de AFP.

Două elicoptere destinate susţinerii operaţiunilor din Albania vor fi de asemenea trimise de Republica Cehă şi de Ţările de Jos, iar Slovenia trimite o echipă de 45 de pompieri în Macedonia de Nord.

Ajutorul este mobilizat prin mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene, iar Comisia suportă cel puţin 75% din costurile legate de transport.

“Facem eforturi 24 de ore din 24 pentru a trimite ajutoarele în contextul în care incendiile fac ravagii în Europa. Protecţia civilă a Uniunii Europene veghează ca instrumentele noastre de luptă împotriva incendiilor active să fie utilizate la capacităţile lor maxime. Este vorba despre un excelent exemplu de solidaritate al Uniunii Europene în situaţii de urgenţă”,  a declarat comisarul european responsabil cu gestionarea crizelor, Janez Lenarcic.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
170 afisari

Ultimele știri

Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!

Sărbătorile de iarnă nu ar fi complete fără să vizionezi câteva filme bune de Crăciun. Fie că ești fanul clasicelor care îți amintesc de...

O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul

O metropolă importantă din Europa le oferă turiştilor străini facilităţi şi beneficii şi nu cere decât niște gesturi mărunte, la schimb. Alte destinații populare...
spot_img