Magistratii au decis: Irina Columbeanu va ramane in grija tatalui sau, omul de afaceri Irinel Columbeanu. Instanta a respins, marti, recursul inaintat de fosta sotie a milionarului de la Izvorani, Monica Gabor.
„Sunt bucuros de solutia despre care am aflat foarte recent. Din punctul de vedere al incredintarii, Irina ramane la mine pana la pronuntarea definitiva si irevocbila a intregului dosar. Consider ca Instanta a dat dovada de multa intelepciune, in ciuda incercarilor grosolane de a manipula, din partea avocatului Dojana, prin diverse tertipuri care mi s-au parut penibile”, a declarat Irinel Columbeanu la scurt timp dupa aflarea deciziei Instantei, potrivit RealitateaTV.
In timp ce Irinel Columbeanu s-a prezentat inca de dimineata la tribunal, Monica Gabor a lipsit de la proces, fiind plecata din tara. Irinel Columbeanu si Monica Gabor au divortat in aceasta vara, dupa 5 ani de casatorie. Cei doi au o fetita, Irina.