AcasăSOCIALIncredibil! De ce a amânat Bode concursurile pentru șefii din Poliție

Incredibil! De ce a amânat Bode concursurile pentru șefii din Poliție

Lucian Bode i-a trimis pe parlamentari să-și aleagă oamenii pentru funcțiile de șefi în Poliție

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a tot tergiversat organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de șefi în Poliție pentru că a așteptat vacanța parlamentară. Astfel, senatorii și deputații PNL vor putea acum să participe activ la promovarea oamenilor pe care îi susțin, ne spune Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

Ministrul Lucian Bode a cedat, în sfârșit, în fața presiunii mediatice și a decis să organizeze concursurile pentru funcțiile de șefi în Poliție, însă tot a mai tergiversat lucrurile dintr-un motiv absolut halucinant. ”Bode a vrut să prindă vacanța parlamentară astfel încât senatorii și deputații să poată să meargă în circumscripțiile lor și să participe activ la promovarea oamenilor pe care îi susțin ei. Mi s-a părut senzațională chestia asta, a amânat concursurile pentru că nu erau acolo oamenii ca să-i aleagă, juriul”, ne spune Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol. Acesta arată că problemele din sistem nu se vor rezolva, având în vedere că MAI a refuzat foarte clar să modifice condițiile de organizare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor, susținând că nu este în interesul ministerului să se facă acest lucru.

”Deci rămâne același interviu, cu ce te recomandă, vocea și talentul. Nu poți să stabilești după cinci întrebări dacă persoana respectivă este cea mai potrivită să ocupe postul respectiv. Mai ales că funcțiile sunt pe perioadă nedeterminată, lucru asumat în programul de guvernare. S-a încercat, la un moment dat, introducerea mandatului de 3 sau 4 ani, cu contract de management, dar nu s-a ajuns la vreo finalitate. Și acum cei care vor fi numiți politic prin așa-zisele concursuri, vor rămâne inspectori-șefi pe viață”, ne-a declarat președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Cosmin Andreica.

Totul se decide cu oralul

Concursurile din MAI au o singură probă, cea orală. Și, desigur, nu este ca la facultate, cu martori sau borcanul cu bilețele. Candidatul intră în birou sau în sală și i se pun niște întrebări. Ce fel de întrebări? Putem doar să presupunem. Oficial, însă, concursul ar consta din două probe: evaluarea dosarului și interviul. ”Evaluarea dosarelor de recrutare are drept scop aprecierea, cuantificarea şi valorificarea în procesul de selecţie a experienţei profesionale a candidaţilor, a conduitei şi evoluţiei în carieră, precum şi a cunoştinţelor profesionale dobândite prin diverse forme de pregătire, cu utilitate directă, pentru îndeplinirea eficientă a atribuţiilor postului scos la concurs. Interviul  are drept scop aprecierea cunoştinţelor profesionale, în acord cu tematica şi bibliografia de concurs, precum şi a aptitudinilor, abilităţilor şi motivaţiilor relevante în raport cu atribuţiile specifice postului. Interviul este structurat pe aprecierea cunoştinţelor profesionale, susţinerea unui proiect managerial, evaluarea aptitudinilor şi abilităţilor specifice palierelor de conducere, precum şi a motivaţiilor relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor asociate postului”, arată MAI.

1.400 de prelungiri ale împuternicirilor

Sindicaliștii de la Europol ne spun că au primit o adresă de la IGPR în care se consemnează faptul că au fost emise 1.400 de acte materiale care au fost folosite pentru prelungirea împuternicirilor. ”Asta înseamnă 1.400 de acte de abuz în serviciu, numai așa se pot traduce. Cele 150 de posturi scoase la concurs le tot anunță ministrul Lucian Bode de ceva vreme, dar nu s-a concretizat nimic. Vineri, 9 iulie, la ora 16.30, au fost scoase doar trei posturi a concurs pentru funcții de șefi în Poliție. La Poliția Capitalei, la Olt și Sălaj. Am înțeles însă că problemele acum sunt la județe, pentru că inspectorul general le-a transmis să organizeze concursuri și pentru funcțiile mai mici, de șef de post, șef de birou, șef de secție, nu numai de inspector șef”, ne-a precizat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.636 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger