AcasăSPORTRapid a trecut greu de Concordia Chiajna - VIDEO

Rapid a trecut greu de Concordia Chiajna – VIDEO

Rapid a trecut greu de Concordia Chiajna – VIDEO - Ziarul National

Rapid Bucuresti s-a impus, cu 2-0, in meciul cu Concordia Chiajna din etapa a patra a Ligii I la fotbal, desi giulestenii au acuzat din plin oboseala acumulata dupa meciul cu Slask Wroclaw din Europa League.

Rapid a trecut greu de Concordia Chiajna – VIDEO - Ziarul NationalObligata sa piarda o noapte cu deplasarea din Polonia catre Romania, dupa meciul cu Slask Wroclaw din prima mansa a play-off-ului Europa League, Rapid s-a incalzit greu in partida cu Concordia Chiajna, de la Pitesti, astfel ca giulestenii nu si-au creat ocazii importante in prima repriza.

Pancu, cel mai bun jucator al Rapidului, a trecut pe langa gol in minutele 7, sut de la 25 de metri scos de sub bara de Nita, si 39, cand lobul sau de la 18 metri s-a dus peste poarta goala a oaspetilor.

Defensiva Concordiei a stat bine pe teren pana in minutul 50, cand Silviu Pana a avut o intrare imprudenta la Alexa si a fost trimis mai devreme la cabine.

Cu un om in plus pe teren, giulestenii au pus stapanire pe joc si si-au creat ocazie dupa ocazie la poarta nou-promovatei.

Herea a nimerit transversala din lovitura libera de la 25 metri, Deac l-a intins si el serios pe Nita, portarul oaspetilor opunandu-se cu brio si la lovitura cu capul a lui Glauber din minutul 60.

Pancu, cel mai experimentat jucator al Rapidului, a deschis scorul in minutul 61, cu o reluare cu capul din apropiere, si tot el a facut 2-0 in minutul 73, cand a punctat cu un sut din 12 metri, dupa o actiune colectiva de toata frumusetea.

Veteranul Rapidului a fost aproape sa se transforme in demon pentru giulesteni, Pancu fiind eliminat in minutul 87, insa Concordia nu a mai avut forta necesara pentru a reveni pe tabela de marcaj.

In urma acestei victorii, Rapid se mentine intre primele clasate din Liga I si abordeaza cu multa incredere returul cu Slask Wroclaw din play-off-ul Europa League.

Nu acelasi lucru se poate spune despre FC Vaslui, formatie care a pierdut, cu 2-1, meciul cu Ceahlaul Piatra Neamt de pe teren propriu.

[youtube]GG96opK7H8o[/youtube]

author avatar
Cristi Ionita
147 afisari

Ultimele știri

Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!

Sărbătorile de iarnă nu ar fi complete fără să vizionezi câteva filme bune de Crăciun. Fie că ești fanul clasicelor care îți amintesc de...

O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul

O metropolă importantă din Europa le oferă turiştilor străini facilităţi şi beneficii şi nu cere decât niște gesturi mărunte, la schimb. Alte destinații populare...
spot_img