Vânzările globale de PC-uri au înregistrat în primele trei luni ale acestui an cea mai mare creştere din ultimele două decenii, în contextul în care oamenii le-au cumpărat pentru a putea lucra şi învăţa de la distanţă în timpul crizei Covid-19.
Potrivit firmei de cercetare Gartner, livrările de PC-uri, care includ atât laptopuri, cât și computere desktop, au crescut cu 32% în trimestrul respectiv, până la 69,9 milioane de unități. Este cel mai puternic ritm de creştere înregistrat de Gartner după 2000, când compania a început să urmărească piaţa calculatoarelor, relatează Reuters. Grupul chinez Lenovo a ocupat poziţia de lider cu o cotă de piaţă de 25,1%, urmat de HP, Dell, Apple şi Acer. „Această creştere trebuie văzută în contextul a doi factori unici: situaţia din urmă cu un an, când piaţa a fost afectată de pandemie, şi deficitul global de semiconductori. Fără haosul înregistrat la începutul lui 2020, creşterea din primul trimestru al acestui an ar fi fost mai modestă”, spune Mikako Kitagawa, directorul de cercetare la Gartner. Creşterea explozivă a cererii, stimulată de pandemia de coronavirus, împreună cu un deficit fără precedent de semiconductori, au pus presiuni pe lanţul de aprovizionare cu computere personale. Dacă iniţial deficitul de cipuri a fost concentrat pe industria auto, acum a început să se răspândească şi la alte echipamente electronice de larg consum, inclusiv smartphone-uri, frigidere şi cuptoare cu microunde. Gartner susţine că cererea pentru laptopurile Chromebook, produse de grupul Alphabet, pe care nu le include în analizele sale, s-a triplat în primul trimestru graţie unei cererii puternice venite din partea instituţiilor de învăţâmânt din America de Nord. Firma de cercetare estimează că cererea de PC-uri va rămâne puternică și după relaxarea restricțiilor de deplasare.