Secretarul general al PSD-ului a luat la tocat declarațiile pe care le-a făcut premierul, la începutul săptămânii, cu privire la constituirea unui comitet interministerial, pe care să îl coordoneze șeful Guvernului, și ”care să asigure, de la 1 iunie, revenirea la normalitate a României”.
Paul Stănescu acuză un exercițiu de imagine și invocă părerile experților, conform cărora nu se poate da un orizont de timp pentru un astfel de deziderat și anume revenirea la mult-dorita normalitate de dinaintea apariției problemelor generate de noul coronavirus. ”Într-un act disperat și iresponsabil de a arăta că are lucrurile sub control, premierul Cîțu a anunțat sfârșitul pandemiei de la 1 iunie și constituirea unui comitet care ne va aduce la o viață normală. ”Comitetul interministerial pentru revenirea la normalitate” este doar un exercițiu de imagine. Normalitatea nu o stabilește Cîțu prin comitetul lui.
Toți specialiștii spun, fără vreun dubiu, că nu putem previziona un orizont de timp exact pentru revenirea la o viață socială normală. Sunt mulți factori pe care guvernanții nu îi pot controla și care trebuie luați în considerare: gradul de vaccinare, testarea în masă, evoluția virusului, mutațiile lui.
Ca să-și mai îndrepte imaginea rău șifonată de măsuri aberante de restricție, precum închiderea magazinelor de la ora 18.00, a plusat și ne-a anunțat că gata, de la 1 iunie intrăm în normalitate”, susține Stănescu, într-un comunicat transmis miercuri.
Secretarul general al PSD: Cîțu doar își cumpără timp pentru propria sa agendă
Paul Stănescu consideră că odată cu apariția comitetului în cauză se generează false așteptări în rândul oamenilor și acuză că șeful Guvernului nu s-ar fi consultat cu ai săi colegi. ”De ce era nevoie de un astfel de comitet? Adică până acum ministerele și guvernul nu au avut în vedere revenirea la normalitate? Nu asta este misiunea guvernului penelisto-userist? Prin comitetul acesta inutil, domnul Cîțu doar își cumpără timp pentru propria sa agendă și creează false așteptări românilor.
Ce promite nu este deloc un act de responsabilitate. Faptul că nu s-a consultat nici cu useriștii, nici măcar cu colegii lui liberali, arată cât de personală îi este agenda. În spatele acestui exercițiu de imagine stă o luptă politică internă acerbă, între liberali și liberali, între liberali și useriști, în funcție de care se iau decizii politice aberante”, mai susține secretarul general al Partidului Social Democrat.
Si va mai calca in strachini Dl Citu! Vin alegerile in PNL si se doreste Presedinte in locul lui Orban. Poate chiar Guvernator al BNR in locul lui Isarescu. Aici insa va avea nevoie si de ajutor de la aceia care l-au trimis la studii in SUA pe banii lor pe repetentul Vasile Citu. Devenit specialist in blumuri bancare si imprumuturi pe veniturile altora. Si o recomandare de la Isarescu care l-a dat afara din BNR. Unde doar ei amandoi stiu cum a ajuns.
Nu-l mai credeti prost ca nu este. Este doar un ne profesionist tupeist cu pile unde are nevoie.