A treia zi a săptămânii va aduce vreme închisă, cu precipitații în majoritatea regiunilor și temperaturi mai scăzute decât cele specifice mijlocului primei luni de primăvară calendaristică.
Se vor semnala ploi, însă în zona montană şi submontană, dar şi în Transilvania, Maramureş şi în vestul, nordul şi centrul Moldovei vor predomina ninsorile, conform b1.ro. De altfel, la această oră este în vigoare o avertizare COD GALBEN, emisă marți de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) și valabilă până 18 martie, ora 06:00.

”În intervalul menționat, vor fi precipitaţii în majoritatea zonelor, iar în regiunile din sudul, estul şi centrul ţării, precum și zonele montane şi submontane se vor cumula cantități de apă local de 25…35 l/mp și pe spaţii mai mici, îndeosebi în jumătatea de est a Munteniei, 40…70 l/mp. Vor fi mai ales ploi, dar treptat în Transilvania și local în Maramureș, iar începând din noaptea de marți spre miercuri (16 /17 martie) și în vestul şi nordul Moldovei vor predomina ninsorile”, se menționează în textul avertizării.
De asemenea, se anunță că stratul de zăpadă nou depus va fi consistent în toată zona montană și local în Transilvania şi zona subcarpatică din Moldova. Și că la munte, la peste 1500 de metri altitudine, temporar vântul va avea rafale de 70-90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.
Totodată, vor fi intensificări de până la 55-65 km/h şi în sudul Banatului şi al Olteniei şi local în Moldova şi estul Munteniei.
Zonele aflate sub COD PORTOCALIU de ninsori
Până miercuri seară târziu, la ora 23, este în vigoare și o avertizare COD PORTOCALIU transmisă în cursul zilei precedente de ANM, prin intermediul căreia se anunță că în zona Carpaților Meridionali și de Curbură va ninge abundent, iar vântul va avea intensificări puternice, cu rafale de peste 90-110 km/h, în special la altitudini de peste 1500 de metri. Unde va fi viscol puternic, zăpada troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 9 grade Celsius.
Vremea în Capitală
Pentru București se anunță vreme mohorâtă. Conform meteorologilor, va mai ploua temporar, iar precipitațiile vor fi în general slabe cantitativ.
Vântul nu va lipsi nici el din peisaj și va sufla slab și moderat. Maxima se va situa în jurul a 6-8 grade Celsius.