AcasăAfaceri„Zboruri misterioase” pentru redresarea turismului

„Zboruri misterioase” pentru redresarea turismului

Este strategia compeniei aeriene Qantas, într-un efort de a stimula turismul în toată Australia. Astfel de excursii de o zi, în care pasagerii nu cunosc destinația la îmbarcare, au fost populare în anii 90.

Pe același principiu, “zborurile misterioase” includ diferite destinații de  divertisment, care variază de la vizitele în zonele viticole, prânzuri gourmet, până la snorkelling pe insulele tropicale, relatează BBC. Zborurile vor fi pe unul dintre cele trei avioane  Boeing 737 ale companiei, de la Brisbane, Melbourne sau Sydney, cu tarife economice începând de la 737 dolari australieni. Qantas a fost una dintre primele companii aeriene care a oferit zboruri “către nicăieri”, care decolează și aterizează pe același aeroport după survolarea la joasă înălțime peste unele repere emblematice din Australia. Companiile aeriene din întreaga regiune vin cu strategii diferite pentru a aborda criza de călători indusă de pandemie, Thai Airways anunțând săptămâna aceasta că își va reduce forța de muncă cu 50%. Transportatorii se confruntă cu o scădere severă a pasagerilor pe fondul „lansării inegale a vaccinărilor în întreaga lume, care va întârzia  redeschiderea completă a granițelor”, potrivit Asociației Companiilor Aeriene Asia Pacific (AAPA). Cifrele AAPA publicate săptămâna aceasta au arătat că numărul de pasageri pentru luna ianuarie a fost de doar 4% față de aceeași perioadă a anului trecut, când 33,5 milioane de pasageri au zburat în regiune. Având în vedere că este puțin probabil ca frontierele internaționale să se redeschidă până în 2022, Qantas a cerut guvernului să sprijine călătoriile interne, în contextul lansării vaccinurilor Covid-19 în Australia.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
322 afisari
Zenville

Ultimele știri

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...

Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe.Opt membri ai echipajului au fost...
proger