AcasăNewsTrei cutremure în România, sâmbătă dimineață!

Trei cutremure în România, sâmbătă dimineață!

Trei cutremure în România, sâmbătă dimineață! (sursa foto: romaniatv.net)

Seismografele au înregistrat trei mișcări telurice în România, în dimineața celei de-a doua zi a anului 2021. Toate au fost slabe ca intensitate.

Cel mai recent cutremur a avut 2,6 grade pe scara Richter, și s-a înregistrat la ora 9 și 26 de minute, în Vrancea, zona cea mai activă din punct de vedere seismic de la nivelul întregii țări, la adâncimea de 90 de kilometri. Conform datelor venite din direcția Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul s-a produs la 85 de kilometri de orașul Brașov, la 89 de kilometri de Bacău și la 106 kilometri de Ploiești.

Celelalte două cutremure care au avut loc în țară sâmbătă dimineață s-au produs în Banat, Timiș, zonă în care seismele sunt mai rare, cel puțin comparativ cu Vrancea. Astfel, una dintre mișcările telurice s-a produs la ora 6 și 7 minute, la adâncimea de 3 kilometri și a avut 2,4 grade pe Richter. Anterior, mai exact la ora 5 dimineața, avusese loc un seism de 2,1 grade pe Richter, care, conform sursei menționate, s-a produs la 35 de kilometri de Timișoara și la 58 de kilometri de Arad.

Vă amintim că și în seara ultimei zile din 2020, pe 31 decembrie la ora 22 și 45 de minute, în zona Vrancea- Buzău a avut loc un cutremur de 3,6 grade pe Richter, produs la 125 de kilometri adâncime.

213 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger