AcasăSOCIALAu ieșit din nou în stradă! Sindicaliștii din Sănătate fac tot ce...

Au ieșit din nou în stradă! Sindicaliștii din Sănătate fac tot ce pot pentru ca Guvernul să îi audă! – VIDEO

Au ieșit din nou în stradă! Sindicaliștii din Sănătate fac tot ce pot pentru ca Guvernul să îi audă! - VIDEO

Sindicaliștii de la „Solidaritatea Sanitară” au ieșit din nou, în stradă. Protestul de joi, din Piața Victoriei, este al treilea în decurs de o lună.

La această oră sunt zeci de persoane în fața Guvernului. Oamenii au venit în fața Guvernului cu mesaje scrise, baloane, dar și vuvuzele. S-a scandat ”Solidaritate pentru Sănătate!” și ”Disprețul vostru, protestul nostru”.

Prin acest miting, sindicaliștii de la „Solidaritatea Sanitară” cer măsuri pentru protecția salariaților din sănătate, incluzând aici echipamente, circuite și resurse materiale și umane, ”astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariați nou infectați SARS-CoV-2 și, mai ales, decedați din cauza COVID-19;”, dar și ”acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30% și sporul pentru combaterea epidemiei”, precum și ”acordarea tuturor sporurilor pentru condiții de muncă la nivel maxim”.

Cu gândul la tragedia de la Neamț

Sindicaliștii atrag atenția asupra celor întâmplate sâmbăta trecută la Spitalul Județean Piatra Neamț, mai exact a incendiului devastator în urma căruia au murit, în seara dezastrului, 10 pacienți internați la secția de Terapie Intensivă. ”Așa cum am precizat și anterior, protestele au în același timp ca scop atragerea atenției guvernanților asupra necesității urgentării măsurilor de protecție a lucrătorilor din sănătate, acestea trebuind să determine diminuarea în mod semnificativ a impactul COVID-19 asupra profesioniștilor din sănătate, atât în privința numărului de lucrători nou infectați cât, mai ales, în privința numărului celor care vor ajunge în continuare să plătească cu viața proprie tratarea și îngrijirea pacienților.

Din nefericire, între timp realitatea a confirmat într-un mod mult mai dur avertizările noastre, tragedia de la Spitalul Județean Piatra Neamț evidențiind o altă categorie de riscuri evitabile la care sunt expuși, în egală măsură, lucrătorii din sănătate și pacienții”, au mai transmis oficialii Federației „Solidaritatea Sanitară”.

150 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger