1. „Nu e pește ca stavridul, nici legumă ca Covidul!” Cu tot cu cacofonie, fiindcă orice cacofonie e bio. Cel mai bun preț al covidului e în piețele din Sibiu. E accesibil, are cea mai mare rată de incidență din țară – 11. Vă dați seama dacă era scorul ăsta la Vaslui? Ce lecții de civilizație europeană ne-ar fi ținut tefeloazele emancipate! Despre situația de la Sibiu, Iohannis a spus că „m-am interesat, se respectă procedurile și despre restul mă voi interesa.” Sasul elocvent ca un Trabant se repetă ca foile din varză și numește varza asta recurentă „comunicare optimală.”
2. Am fost la cumpărături. N-am găsit zmeură în piață. Dar am găsit la supermarketul nemțesc. Acum trebuie să-mi cumpăr și un frigider nou, fiindcă nu pot amesteca zmeură aia nucleară cu celelalte alimente. Fructele de pădure au un gust dulce – astringent. Zmeura de supermarket e la fel de dulce ca limba pe care o vorbesc îndatorații bancar de la corporații. Acești useriști alcătuiesc generația care îmi va plăti mie pensia. Hauuuuu, vrăjeală, ce pensii să plătească useriștii? Ăștia nu vor desființa doar banii, ăștia ar fi în stare să-i scoată de pe Wikipedia și pe greucenii care au poze pe bancnote. Dar mă simt răzbunat. Generația care le va plăti useriștilor pensia e generația care face acum școală online.
3. În piața Obor găsești oameni mai instruiți financiar decât cei de pe piețele financiare. Corporatiștii și miniștrii lui Orban ne-au asasinat cu „predictibilitatea”. Trecem peste faptul că „predictibilitate” sună ca un guițat de porc îmbrăcat în frac. Dar predictibilitatea financiară nu a existat decât în comunism și s-a numit plan – chiar plan cincinal. Piața financiară și democrația se autoreglează.
4. S-a prăpădit Vladimir Găitan. Un actor fără nicio legătură cu dictatura clovnilor analfabeți din piețe. Ca să n-avem discuții că m-am băgat aiurea în seamă, reproduc ce am scris pe 7 mai 2018. „De 1 Mai m-a sunat Vladimir Găitan. Era cu niște prieteni de vinuri albe, de-ai dumnealui și de-ai mei. M-a întrebat dacă îmi place poetul Teodor Pâcă. I-am zis că am, cu dedicație pentru tata, singurul volum antum al lui Pâcă, ilustrat de Florin Pucă. Găitan a început să recite din poetul „grajdurilor de smarald.” „Când mă alungă noaptea de la crâșmă,/ După libații mostre și tapaj,/ În patru labe și mai mult târâș – mă/ Duc spre salvare la ecarisaj/ În buzunare am bucăți de pâine/ Și oase dulci de vită și de miel/ Să lăcrimeze fratele meu câine/ Că toată noaptea m-am gândit la el.” Dumnezeu să vă odihnească, domnule Găitan!
