AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) a lansat pe piata aplicatiilor pentru telefonia mobila, Catalogul Produselor Alimentare Certificate (CPAC). Aceasta aplicatie permite identificarea si localizarea in timp real a produselor alimentare roamnesti certificate. CPAC reprezintă un instrument util care ajută consumatorii să aleagă produsele alimentare care sunt sigure și autentice, fără intermediari. CPAC creează legătura directă între producătorii autentici de produse românești și publicul larg.
Astfel, utilizatorii pot verifica autenticitatea produselor și pot consulta detaliile referitoare la producător și la rețetele utilizate, cu ajutorul funcției de scanare a codurilor QR aplicate pe etichetele produselor omologate. Fiecare produs atestat, listat în aplicație prezintă informații privind numărul și anul acordării, numele producătorului, denumirea și tipul produsului atestat. CPAC permite utilizatorilor căutarea după nume, număr sau producător.
Versiunea actualizată a CPAC este structurată în 2 module: produse atestate și agroturism. Modulul produse atestate include în prezent 740 de produse tradiționale, 687 de produse montane, 141 de produse cu rețetă consacrată, un produs cu denumire de origine protejata, 11 vinuri cu indicație geografica protejata, 9 produse de indicație geografică și 130 de crame. Modulul agroturism cuprinde locații recreaționale și centre de informare.
AFIR are în lucru alte 2 secțiuni ce vizează meșteșugurile și târgurile tradiționale, dar și funcționalități noi precum: o interfață nouă mai prietenoasă, notificarea evenimentelor, modul descoperă zona mea (puncte de interes în funcție de locație, perioadă, tip și categorie).
CPAC afișează cu ajutorul Google Maps toți producătorii înscriși în aplicație cu ajutorul indicatorilor sortați pe culori, în funcție de tipul de produse realizate. În acest fel, CPAC mobile permite accesarea detaliilor legate de produs apăsând direct pe semnul de pe hartă, indicarea drumului către producător, aflarea datelor de contact ale producătorilor, cât și afișarea tuturor produsele realizate de producător.
De asemenea, este funcțională versiunea web a CPAC – Catalogul Produselor Alimentare Certificate, disponibilă la adresa https://cpac.afir.info, instrument ce perfecționează interacțiunea cu producătorii și consumatorii.
Subliniem faptul că portalul ușurează atât solicitarea, cât și obținerea certificatelor produselor autentice. Mai mult, producătorii autentificați pot transmite online, direct prin intermediul portalului, solicitările de înregistrare a noilor produse certificate. Ulterior, produsele care primesc certificarea pe schemele de calitate din partea MADR prin CPAC web, vor putea fi vizualizate automat în aplicația CPAC mobile.
CPAC este o aplicație unică în România care deschide calea spre o mai bună informare a consumatorilor, care ajută la îmbunătățirea deciziilor de consum, oferind un sortiment larg de produse de calitate atestată.
Aplicația mobilă CPAC este rezultatul unei acțiuni de voluntariat a echipei IT din cadrul AFIR. Prin intermediul aplicației, Agenția promovează și sprijină consumul produselor omologate la nivel național (produse tradiționale, montane, cu rețetă consacrată) și la nivel european (produse cu denumire de origine protejată – DOP sau cu indicație geografică protejată – IGP) în această perioadă în care producătorii autohtoni au nevoie parca mai mult ca oricand de sprijinul nostru, al tuturor.
Aplicația CPAC poate fi utilizată atât în sistemul de operare IOS, cât și în Android.