A doua partidă a CFR-ului clujean, strunit de Bursucul cel norocos, din cadrul Europa League (Grupa A) s-a disputat în compania trupei elvețiene Young Boys, pe stadionul din Gruia, în asistența a doar câteva vrăbiuțe zgribulite de frig. Fiecare dintre antrenori părea determinat și pregătit să câștige această întâlnire, dar balanța scorului a rămas în echilibru, fiindcă jucătorii nu au reușit decât să „scoată” o remiză, 1-1, într-un meci în care fabricanții de orologii au dominat copios mai tot timpul și i-au alergat pe ardeleni de le-au scos sufletul.
După cum a arătat meciul, băieții de pe Someș ar trebui să fie mulțumiți cu acest rezultat, chit că ei au deschis scorul, în minutul 62, prin neobositul Rondon. Acesta, la una dintre puținele înghesuieli din careul oaspeților, a tras cu putere, iar mingea, după ce a pupat un picior aflat în traiectoria ei, a intrat în poarta lui Von Ballmoos. Bucuria golului n-a fost de prea lungă durată, fiindcă peste doar șapte minute, la un șvaițer fabricat de apărarea clujeană, Fassnacht i-a „dat gaură” porții lui Bălgrădean. Apoi au urmat câteva canonade din partea celor veniți din țara unde-și țin bogătașii banii, însă fără rezultat, iar formația lui Dan Petrescu s-a văzut nevoită să se apere cu osârdie la desele raiduri ale trupei lui Gerardo Seoane.
În ciuda faptului că rezultatul este un semieșec, punctul obținut joi seară, adunat cu cele trei câștigate săptămâna trecută la Sofia, cocoață pe primul loc al grupei echipa din orașul în care domină statuia lui Mateiaș Rex. CFR-ul, până acum, a obținut același număr de puncte, având însă golaveraj mai bun, ca și favorita la primul loc, AS Roma, care n-a reușit să câștige împotriva bulgarilor de la ȚSKA (0-0!), un meci disputat în… carâmbul „Cizmei” spălate de apele a nu mai puțin de cinci mări (Adriatică, Ionică, Mediterană, Tireniană și Ligurică). Așa că rezultatul clujenilor pare a fi pe jumătate bun, coroborat cu eșecul italienilor. Vorba unui chibiț: „Ei, e bine, măcar că-i rău!”. Acum rămâne de văzut ce se va întâmpla joi, când CFR va juca pe Stadio Olimpico din Roma cu fotbaliștii antrenorului Paulo Fonseca. Sper ca macaronarii să nu se răzbune pe noi fiindcă i-a lovit neputința cu sofioții! *Etapa a noua din campionat a început vineri, la Pitești, urmașii lui Nicolae Dobrin primind replica elevilor lui Mihai Teja. Argeșenii au făcut un meci bun și au învins echipa de pasatori a Voluntariului, cu scorul de 2-1. Victoria îi scapă de mantia codașilor, dar gurile rele spun că izbânda aceasta ar fi puțin șifonată de un suspect ofsaid la înscrierea celui de-al doilea gol.
Nu m-ar mira să fie așa, dacă mă gândesc la ce comit, uneori, arbitrii pe teren! Se pare că piteștenii și-au dibuit ritmul, după un început de campionat nu prea fericit. *Covidul, imposibil de stăpânit de doctorii Tătaru și Arafat de aproape nouă luni, a dat iarăși iama în fotbaliști, de data asta în cei de la Astra, situație care a dus la anularea meciului împotriva „câinilor roșii”, astfel că în Giurgiu vor urla, conform unei vechi ziceri, doar patrupedele canine locale! Cum se va termina această nestăpânită molimă, greu de prevăzut! Nu de alta, dar mai vine și gripa sezonieră peste noi! *Sâmbătă, la Clinceni, furtunoasa Sepsi, condusă de „leul” Leo Grozavu, a venit din inima Ardealului cu gând să-și mai mărească zestrea de puncte. Din păcate pentru ardeleni, ilfovenii, având în trupa lor pe foștii steliști Cristi Tănase și Raul Rusescu, acompaniați cu multă hărnicie de restul formației, le-au venit de hac covăsnenilor, înfrângându-i cu scorul de 2-0. Astfel, echipa lui Ilie Poenaru s-a așezat frumușel în grupa play-off-ului.
*Mai apoi, după asfințit, la Botoșani, „Tânăra doamnă”, sosită cu ghezeșul de Arad, l-a făcut pe antrenorul moldovenilor, Marius Croitoru, să-și smulgă barba de necaz, pricina fiind partida pierdută de elevii săi cu 2-3! Este de notat că ardelenii au jucat foarte bine, au atacat fără teamă și au fost primii la minge. Victoria lor meritată i-a propulsat în primele șase echipe ale campionatului! La sfârșit, fericitul lor antrenor, „dacul” Laszlo Balint, tremura ca varga de emoția rezultatului. *Puțin înainte de crucea nopții s-a încheiat partida dintre Hermannstadt și Universitatea Craiova. Meci pe muchie de cuțit, câștigat cu ceva noroc de olteni, mulțumită golului înscris în minutul 33 de fundașul Bancu, scor care s-a păstrat până la finalul partidei. Sfârșitul însă putea fi altul, dacă Mayoral nu ar fi executat anemic, în minutul 36, lovitura de la 11 metri, apărată de Pigliacelli, sau dacă sibienii nu ar fi ratat două ocazii mari cât roțile TAB-ului (comparație care se poartă, în dârdora ce i-a cuprins pe alde Orban de grija înarmării!) puțin înainte de sfârșitului partidei. Craiovenii au câștigat, dar, fără să se supere nimeni, trebuie să recunoaștem că trupa lor, după cum joacă, nu arată ca o echipă în stare să câștige campionatul!
Într-un fel, și spusele lui Bergodi seamănă cumva cu paradoxul exprimat de acel chibiț: „Ei, e bine, măcar că-i rău!”. *În ziua a șaptea, la căderea asfințitului, sub Dealul Copoului, băieții lui Daniel Pancu și-au încercat forțele cu imberbii lui Ruben de la Barerra. Meciul nu a durat decât 55 de minute, fiindcă întunericul le-a stăvilit ieșenilor intențiile privind victoria, ei pierzând la „masa verde” din cauza întreruperii curentului electric ce ar fi trebuit să alimenteze opaițele nocturnei. Așadar, în minutul 55, exact când moldovenii marcau golul de 2-1 împotriva celor de la Viitorul, „lampa lui Ilici” s-a stins subit, lăsând în beznă întregul stadion. Cum pana de curent s-a repetat, iar reflectoarele nu s-au mai aprins, arbitrul întâlnirii a fluierat încheierea partidei. Ghinion, ar spune știm noi cine! *Mai târziu, într-o nocturnă de lux (sic!), trupa lui Dan Petrescu i-a primit pe distribuitorii de gaze naturale, care nu reușiseră în opt meciuri de campionat decât două victorii. Așa că izbânda „bursucilor” părea… indubitabilă, dar, cum „socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg”, clujenii au mâncat o strașnică papară de la medieșeni, înghițind două goluri! Partida s-a încheiat cu scorul de 2-1, iar Dan Petrescu a mimat o criză de nervi, de parcă, sărmanul, călcase pe o mină antitanc! Nemulțumit de rezultat, considerat o surpriză, sturlubaticul tehnician a țipat în gura mare că… se lasă! Dar n-a spus cu precizie de ce anume se lasă, așa că este posibil să abandoneze duhănitul ori permanentele acuze aduse arbitrajului!
P.S. Fotbalistul Eric Bicfalvi înfundă cu dărnicie plasele echipelor de fotbal din fostul spațiu sovietic, fiind adulat de microbiștii din Ekaterinburg! Poate îl ia în seamă și tânărul selecționer Rădoi! Nu de alta, dar Mirel stă ca pe un cap de năsălie când vine vorba despre atacanți… prolifici!
Pentru a destrama STATUL MAFIOT din Ro trebuie inceput cu DEPOLITIZAREA FUNCȚIILOR DE CONDUCERE din economie si administratie ȘI CU DESECRETIZAREA TUTUROR H.G.-urilor emise dupa 1990 unde se gasesc multe din cauzele NENOROCIRII ACESTEI ȚĂRII si in baza carora mafia POLITICA A FĂCUT PARTE-N-PARTE FURACIUNILE nationale si locale! Pe baza acestei legislatii secrete Ro este DISTRUSA fără ca PUBLICUL sau populatia să cunoasca CEVA. Nimeni nu poate spune ce conţin CELE aproape 500 de HOTĂRÂRI de GUVERN cu PUTERE de LEGE care au fost SECRETIZATE (aceasta situatie CONFERA GUVERNULUI statut de organizatie MAFIOTA). Legislația considerată clasificată se adoptă prin intermediul Hotărârilor de Guvern secrete. Anual sunt zeci de astfel de acte normative pentru care nu se publică nici măcar titlul Hotărârilor de Guvern. Foarte interesant este faptul că nici măcar unii dintre demnitari înalţi ai Executivului nu cunosc prevederile unor hotărâri secrete luate de Guvernele din care ei au făcut parte. Multe Hotărâri de Guvern (HG) nu sunt publice, nu apar în Monitorul Oficial. Căutand un număr de HG și văzand că precedentul lipsește, s-a întrebat în stânga și-n dreapta, nimeni nu știa ce scrie în aceste hotărâri. Este un adevar inexplicabil cum de „Legislația” clasificată a României, Hotărârile de Guvern nu sunt cunoscute nici măcar de toți membrii Executivelor care le adoptă.În 1990, Guvernarea s-a facut numai cu HG-uri clasificate. Când se aducea în dezbatere un proiect clasificat, funcționarii, ieșeau din sală. Dacă în majoritatea statelor aceste decizii secretizate se fac publice după un număr de ani (între 20 și 50 de ani), la noi acestea riscă să “moară” secrete. Mai mult, nu este făcut public nici măcar titlul HG-ului care se emite. Procedural declasificarea se realizează printr-un act normativ de același nivel. În ultimii ani, media anuala a HG-urilor secrete adoptate a fost de 30. Peste 30% din deciziile luate de Executivul condus de Petre Roman, în 1990, sunt secrete și în acest moment. Conform datelor publicate pe site- ul Camerei Deputaților doar 888 sunt publice, restul de 479 au fost „ascunse” ASA SE EXPLICA EXISTENTA LOVITURII DE STAT din dec. 1989. Nu există o limitare numerică a actelor normative clasificate adoptate în ședințele Guvernului într-un an calendaristic. Hotărârile clasificate pot fi inițiate NORMAL, în conformitate cu Constituția ( NERESPECTATA), de către structurile care și-au organizat activitatea de protecție a informațiilor clasificate, adică Serviciile Screte, Ministerul de Interne și Ministerul Apărării ar intra în această categorie. La analiza inițiativei în ședință a unei H.G. secrete funcționarii ies din sală și rămân doar miniștrii și premierul. DUPA 1989 in timpul Guvernarii GROPARIILOR RO: 1. Petre Roman (premier 1990-1991): Chiar din prima decizie a Guvernului României de după Revoluție este o H.G. care nu a fost publicată nici astazi. Numărul HG-urilor clasificate, în perioada 1990-1992 a fost de 604; in 1990=479 H.G. secrete; in 1991=95 H.G. secrete; in 1992=30H.G.secrete. 2. Pe timpul Guv. Nicolae Văcăroiu (premier 1992-1996): În timpul lui Nicolae Văcăroiu s-au aprobat 70 de legi secrete si 434 de H.G.-uri clasificate. In perioada 1992-1996 au fost băgate la ”secret” un nr. de 434 H.G.-uri din care in 1993=29, in 1994=69,in 1995=78, in 1996=75, in 1997=39, in 1998=70, in 1999=74) 3. Pe timpul Guv. Adrian Năstase (premier 2000-2004): pentru aceasta perioada au fost elaborate 97 de legi secrete și 412 H.G.-uri secrete (in 2000=66, in 2001=39, in 2002=56, in 2003=97,in 2004=88,in 2005=39, in 2006=27) 4. Pe timpul Guv. Victor Ponta (premier 2012-2015): până-n august a.c. au fost emise 340 H.G.-uri secrete din care: in 2007=13, in 2008=32, in 2009=43, in 2010=117, in 2011=25, in 2012=17, in 2013=32, in 2014=23,in 2015=38). CATE OR MAI FI DIN PERIOADA 2015-2020……………..
La toate HG-urile secrete emise “discretionar” numai destinatarul FIE EL SI FARA DREPT DE ADMINISTRARE A VREUNEI BAZE DE DATE CLASIFICATE știe continutul „secretului”. Procedura STANDARD a adoptării unei H.G. clasificate prevede ca doar miniștrii de specialitate (ai Apărării sau de Interne, în funcție de obiectul deciziei, S.R.I., S.I.E.) și primul-ministru sa fie la curent cu prevederile exacte ale inițiativei, restul miniștrilor CARE VOTEAZA văd doar cel mult un sumar AL INITIATIVEI. După aprobarea HG-ului, i se dă un număr și nu este publicat în secțiunea publică a Monitorului Oficial. Conținutul hotărârilor secrete emise dupa 1989 care au schimbat RO în “RAU”, dupa pofta si dorinta MUTANTILOR mostruosi aparuti CA CIUPERCILE OTRAVITOARE dupa ploaie, se transmite numai instituțiilor publice interesate , asa s-au distrus prin privatizare DIRIJATE cele mai importante obiective ale economiei nationale , asa s-a instrainat avutia nationala , ASA A APARUT in RO BURGHEZIA COMUNISTA si capiatlismul salbtic de cumetrie care vor ingropa definitiv si irevocabil ROMANIA.
@ Sunteți de părere că Zotta și Cârțu au făcut afirmații și acuzații despre spețe de corupție în fotbal, în care ar fi fost implicați, care îi fac „incompatibili” cu activitatea în fotbal, chiar dacă s-ar fi prescris răspunderea juridică , ? Remarcați și că Gheorghe Becali a fost sancționat în dosarul „Valiza” că nu era prescrisă răspunderea juridică și a rămas și patron de club de fotbal, ?
& Interesant este și că acuzațiile reciproce, ale lui Zotta și Cârțu, despre fapte de corupție în care ar fi fost implicați apar imediat după cele ale lui Mititelu că ar fi fost condamnat nevinovat într-un dosar de evaziune fiscală, ?