Totu-i atât de greu, de lent, de tartinabil, de trist, în această ţară frumoasă şi plină de umor. Pe alocuri şi potcovită cu brumă, patină şi o poleială de suprarealism. Zic polei, căci mulţi alunecă involuntar, până şi nemţii ăştia, cunoscuţi pentru seriozitatea lor ancilară ( frumoasă vorbă, hă?), care erau simpatici pe vremea tinereţii mele – eram prieten cu aproape toată generaţia, mergeam împreună la 2 M.A.I., dar să fim foarte serioşi şi să recunoaştem că erau oleacă privilegiaţi, ca orice marfă de export ! Ei îşi permiteau mai multe liberteuri, normal, ochiul vigilent lăsa pleoapa mai repede la ei, clipea mai des adică. Şi erau şi buni, nu erau doar de vitrină. Unii m-au și tradus. Zicea un prefesor de-al nostru că dacă luai doar o hală dintr-un mare oraş din RDG săturai toată România ! RDG-ul fiind vitrină la rândul ei. După ce ne-am purtat cu ei cum nu s-au purtat ei cu toată lumea, chiar omenește, după cum nu prea meritau și apud paş’cinci, i-am gâdilat şi le-am luat cetăţile lor pe care le-am rebotezat „ţărăneşti”. Asta şi sunt, mai direct pe ocolite, că de secole ne-am înfrăţit şi, vorba prietenului meu, Helmuth, au devenit nemţi din Gorjî ! Sau precum Carlos, care e mai român ca mine!
Firește, sunt nemți și nemți, ca de-alde Hubărnațl, un suplinitor submediocru. De fapt aici am vrut să ajung, la suplinitori și supleanți. Că avea un roman Nicolae Țic, bun scenarist de altfel, intitulat „Suplinitorii”, nimeni în afară de el și de generația mea nu s-a ocupat de această breaslă. El, Țic, mai scrisese și despre navetiști și, dacă vă interesează și dacă vă va întreba cineva vreodată, el însuși și în persoană este scenaristul seriei B.D., „Brigada Diverse”. Căci sunt grămezi de personaje de rezervă, cu vieți de buzunar, buzunar de-ăla de ceas sau de jiletcă, de nu-ncape nicio amintire. Doar un bilet de tramvai. Fireşte, că aşa vine de se aşează cuvântul, persoanele cu pricina sunt lingave, lâncede, un fel de solzii întunecimii corecte, posesoare de vieţi de tranziţie. Viaţă de tranziţie care nu numai de treizeci și de ani nu mai încetează, ci de peste un veac jumate, de pe la „unşpce februarie 1866 !”. Mie, sincer, până şi tizul meu în persoană şi în viu, că iarăşi e pe creanga platanului un infante de calbasân cu acelaşi prenume cu al meu, tradus, deh, mi se arată a fi tot de tranziţie. Tranziţia de la un vis bocciu, putred şi purulent la ceva normaliş care nu mai apare la orizont.
Că o sprijină pe alde Koverși alde Pledoiu. Și? Devin mai deștepți? Nu, tot proști vor rămâne, după cum i-a fătat Mama Natură. Nu te poți da de trei ori peste cap sau nu poți îngurgita o tavă de jăratic și să te transformi în armăsarul armăsarilor sau în Zmeiul zmeilor. Astea-s în basm și băsniri.Toot să te-mbraci în ce haine scumpe vrei, tot Urdea te cheamă, fată de femeie de serviciu și de șofer. Amoarea unui șofer de vapoare. Sau altă poznă, boala Nobelului. Altă prosteală. Egală cu plimbatul câinilor. Deși aici mai găsești iubitori autentici de animale. Sau mersul pe trotinetă sau tricicletă. L-am văzut pe idiotul ăla de L.Muhaiu foșgăind pe Barbu Văcărescu. Sau boala diplomelor și a cumpăratului acestora. Aveam un imbecil de coleg care se dădea cu căpățâna de peretele Harvardului, acolo unde oricine poate închiria o sală de seminar cu ora și-și poate face la xerox un afiș de conferansă. Așa și ăsta al meu, de scria cu negrișori, avea două babe de-i făceau nu numai fișe, ci și articole ce le semna ipochimenul. Câte tratate credeți că sunt așa? Nu vreți să știți. Mofturi de neamuri proaste fără identitate, personaje de bâlci, de iarmaroc, de târg înnoroiat. Bâlci, Bâlciurești.
Ţară suprarealistă, dotată cu un soi de umor involuntar şi îndoielnic, cum ziceam, trecem prin Istorie ca gâsca prin apă. Sigur că nu suntem mai proşti decât alţii, doar oleacă mai nerăbdători. Sau mai nedospiţi, cum declară Nenea Iancu, ce ’ş copil, monşerule? Adecă personaje de umplutură, neşte foşnete pe aleile vieţii. Nici măcar operetă, cum zicea un moralist, vodevil, estradă, casă de cultură ! Cazul emblematic mi se pare al urbei Cimișoara, oraș-martir, capitală evropenicească, pașalâc culturalicesc imperialoid etc. Oraș proaspăt, curățat, frumos, plin de prieteni de-ai mei, foști, actuali și viitori. Hop, vine un Friz oarecare și se face pârgar. Ca și la noi, acilea, o fată din mărginimea coloniilor imperiului de limbă franceză. Foarte bine, așa trebuie, să him ooropeni, să dispară polenta zisă mămăligă la noi, să n-avem bordeie și obiceie, precum și alte diferanse dar măcar să șadă și ăia de la 5 ani pe-aici, la Periș, precum madama Hidalgo, la Paris, altă primăriță. Adică măcar să știe unde se află, că nu vedeți, nenea ăsta face naveta la Sighii, orașul calbasânului? Dom’le, nici șef de scară nu poate fi cineva care nu șade pe scara lui. Darmite de bloc.
Domnule Iliescu , ca cititor , daca tot am citit articolul , am dreptul la o parere , e un articol in tonul cu care ne-ati obisnuit , acelasi stil cu parfum de tomuri bracuite , stil cu inflexiuni bacoviene , de parca o ploaie torentiala a provocat o alunecare de teren la cimitirul din deal si cadavrele se rostogolesc de-a valma pe surpatura . Daca tara asta ar depinde in excusivitate de condeiul excelentei voastre , cred ca ar avea statut garantat de gubernie cel putin un secol de acum inainte , noroc ca lumea a evoluat si , vrem , nu vrem , trebuie sa intram in randul lumii , legea negarii negatiilor se face simtita tot mai pregnant . Extrem de benefic un pas in spate , ve-ti imbatrani frumos si evitati oscilatiile hipertensiunii arteriale in cazul comentariilor negative pe marginea articolelor . Parol !