Marin Dobre si Anton Diaconu, ambii din Vulturesti, judetul Neamt, beau cu profesionalism o tarie intr-o crisma din sat si vorbeau, cu o pricepere ceva mai mica, despre diverse chestii, unele fiind chiar idei. In mod normal, lucrurile ar fi trebuit sa decurga pasnic, in sensul ca, dupa ce s-ar fi imbatat, s-ar fi lasat cu o cafteala usoara, de intretinere, care nu necesita mai mult de doua, trei zile de repaus la pat. Nu vom sti insa niciodata cum ar fi evoluat disputa de idei dintre Marin si Anton, pentru ca in discutia celor doi a intervenit, la un moment dat (in mod sigur, nu intr-un moment de inspiratie), consateanul Vasile Adomnicai. El si-a facut intrarea in discutii, in calitate de proaspat comesean, cu o remarca absolut neutra, de tatonare: “’Tu-ti Dumnezeii ma-tii!”, fara sa precizeze insa daca se referea la Dumnezeii mamei lui Marin sau la cei ai mamei lui Anton. In acest mod ingenios, Adomnicai a reusit, cu o singura injuratura, sa-i enerveze pe amindoi: pe primul pentru ca se luase de mama lui, iar pe cel de-al doilea din motive pur religioase. “Ba, de mama mai inteleg sa te iei”, i-a zis Anton, “dar de Dumnezeu nu permit!”. Dupa care au tabarit pe el, lovindu-l cu sticlele-n cap pina l-au lasat lat, in timp ce piosul Anton, aparatorul crestinatatii, incerca sa-i faca o minima educatie religioasa: “Ia, te duci tu frumos acum pina la El si-i ceri scuze, ne-am inteles?”.
O problema de religie
Autor: Ziarul National
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
61 afisari
Ultimele știri
Horoscopul din 2026: cum începe anul și ce schimbări majore se conturează încă din luna ianuarie
Horoscopul din 2026 debutează sub semnul deciziilor asumate și al unui reset profund, mai ales în prima lună a anului, când energia Capricornului domină...
Tendințe modă 2026: ce piese vor domina garderobele odată cu noul sezon
Tendințe modă 2026 sunt deja conturate, iar primele semnale vin direct din marile prezentări internaționale, acolo unde designerii au decis ce vom purta atunci...
