Pandemia de coroanvirus a avut un puternic impact psihologic asupra adulților din Statele Unite ale Americii, potrivit unui raport al Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA. În plus, un sondaj arată că un sfert dintre aceştia s-au gândit la sinucidere în luna iunie.
Un nou studiu arată că sfert dintre adulţii tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani au luat în considerare sinuciderea în ultimele 30 de zile, potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, cea mai importantă agenţie federală pentru protecţia sănătăţii publice din Statele Unite.
La studiu au participat 5.412 de persoane, iar multe dintre acestea au prezentat semne de anxietate, depresie, idei de sinucidere şi dependenţă de droguri. De asemenea, se pare că efectele psihice ale pandemiei de coronavirus scad odată cu vârsta.
În plus, aproape o treime din populaţia Statelor Unite a declarat că a avut simptome de anxietate sau depresie între aprilie şi iunie 2020.
Traumele psihice provocate de izolarea din timpul pandemiei
Totodată, în studiu se specifică faptul că mai mulți factori ar putea duce la tulburări mentale în special în rândul tinerilor: stresul, izolarea socială, dificultăţile economice, perspectiva integrării profesionale dificile şi creşterea şomajului.
În cazul unor anumite persoane, perioada de izolare din cauza pandemiei de coronavirus ar fi creat şi amplificat tulburările psihologice şi psihiatrice ale unor persoane.
Și în Franța a fost realizat un sondaj online asemănător cu cel din SUA, potrivit căruia 5,1% dintre participanţi au raportat că au un nivel de anxietate patologică şi 26,5% un nivel de depresie patologică – cifre mult mai mari decât în mod normal. La sondajul relizat de universităţile din Nîmes şi Aix-Marsilia au participat peste 3.700 de persoane.
Peste 50% din tinerii din România și-au pierdut încrederea și motivația
Un studiu realizat de Insights PulseZ arată că peste 60% dintre tinerii din România s-au plictisit acasă în perioada stării de urgență, iar 56% dintre ei și-au pierdut încrederea și motivația în forțele proprii.
Unii dintre tineri au trecut prin dezechilibre emoționale cauzate de întreruperea bruscă a activităților cotidiene. De asemenea, în studiu sunt identificate și 19 probleme cu care s-au confruntat tinerii în perioada stării de urgență. Aproximativ 35% din tineri au admis că au avut stări emoționale fluctuante și s-au simțit obosiți iar peste 50% au simțit lipsa socializării față-în-față.
Tinerii, lipsiți de motivație în perioada stării de urgență
„Cu toate că tehnologia face parte din viața noastră, iar tinerii sunt obișnuiți să petreacă destul de mult timp în mediul online, răspunsurile pe care ei le-au avut la întrebările noastre arată că lipsa interacțiunii față în față îi determină să își piardă motivația și încrederea. Mulți tineri au recunoscut că s-au adaptat destul de greu, au avut probleme cu somnul, au simțit lipsa exercițiilor fizice și unii dintre ei nu au fost prea încântați de calitatea cursurilor online la care au fost nevoiți să participe”, a declarat Alin Claudiu Apostu, coordonator Insights.