AcasăNewsVreme instabilă în mare parte a țării. S-a emis COD GALBEN de...

Vreme instabilă în mare parte a țării. S-a emis COD GALBEN de ploi

Precipitațiile nu vor ocoli, sâmbătă, multe zone din țară.

Până la ora 10, este valabilă o atenționare COD GALBEN de instabilitate atmosferică, valabilă pentru Crișana, vestul Transilvaniei și nord-vestul Olteniei, zone unde meteorologii au anunțat averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.

Aproape întreaga țară se află sub COD GALBEN (sursa foto: site ANM)

Aria ploilor se va extinde, în orele următoare. De la ora 10 intră în vigoare o a doua atenționare COD GALBEN emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, alertă valabilă până duminică dimineață, la ora 10. Și care anunță, de asemenea, că vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată – care vor aduce în peisaj averse ce vor avea și caracter torențial, însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină – în cea mai mare parte a țării.

Meteorologii spun că ”în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp” și că ”manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala, sâmbătă, pe arii restrânse și în sud-estul țării, iar duminică, din nou, în majoritatea regiunilor”.

Vreme călduroasă în București

Cât privește Capitala, care nu se află sub incidența avertizării ce intră în vigoare în mai puțin de două ore, specialiștii spun că sâmbătă vremea se va menține călduroasă, cu maxima de până la 32-33 de grade.

Meteorologii se așteaptă să fie un cer variabil, urmând ca din seara zilei de sâmbătă să apară înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ca urmare, se pare că nici Bucureștiul nu va fi cu totul ocolit de precipitații.

author avatar
Cristina Stefan
134 afisari
Zenville

Ultimele știri

ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti

În acest weekend, vremea intră într-un proces de încălzire. Cu toate acestea, nu vom scăpa de ploi. Potrivit meteorologilor, precipitațiile vor fi prezente în...

Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic

Şoferii care ar dori să iasă cu maşina prin Bucureşti, în weekend, trebuie să ştie că Poliţia Rutieră a stabilit câteva restricţii. În Capitală,...
proger