AcasăCORONAVIRUSTest COVID negativ pentru reîntoarcerea la muncă? Avocatul Poporului, solicitare de ultimă...

Test COVID negativ pentru reîntoarcerea la muncă? Avocatul Poporului, solicitare de ultimă oră către Ministerul Muncii: ”O măsură excesivă”

În plină perioadă de pandemie, România continuă să se confrunte cu probleme cauzate de noul coronavirus.

Un mesaj transmis miercuri de instituția condusă de către Renate Weber aduce în atenția opiniei publice un aspect important, ce ține de posibila condiționare a revenirii la locul muncă a unui salariat de prezentarea unui test negativ SARS-Cov-2, măsură considerată de Avocatul Poporului drept ”excesivă”.

În acest sens, se face apel la Ministerul condus de către liberala Violeta Alexandru. Concret, AP transmite, miercuri, într-un comunicat, că, prin Biroul Teritorial Brașov, ”s-a sesizat din oficiu și solicită Ministerului Muncii și Protecției Sociale ca, prin Inspecția Muncii, să intervină la nivel național, în vederea informării angajatorilor cu privire la faptul că o condiționare a salariatului, la momentul întoarcerii la locul de muncă, de efectuarea și prezentarea unui test negativ SARS-CoV-2, este o măsură excesivă, impusă în afara cadrului legal, de natură să atragă sancțiunile legale în materie”.

Daniel Baluta

Explicațiile pentru această concluzie

Între altele, reprezentanții instituției aduc în discuție situația persoanelor care vor să își reia atribuțiile de la locul de muncă, după perioada în care au stat în carantină. ”În opinia Avocatului Poporului, condiționarea salariatului, la momentul întoarcerii la locul de muncă, de efectuarea și prezentarea unui test negativ SARS-CoV-2 este o măsură excesivă, impusă în afara cadrului legal, atât persoanelor care se întorc la locul de muncă după perioada de carantină, cât și persoanelor care au fost la un moment dat pozitive, însă, după ce au parcurs procedurile și traseul reglementat de lege, sunt considerate vindecate”.

Mesajul AP vine în ziua în care Grupul de Comunicare Strategică a raportat 1.309 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), în România, cifre în creștere față de ziua precedentă. DETALII AICI. Și că ”distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 922 de persoane au fost reconfirmate pozitiv”.

398 afisari

Ultimele știri

VIDEO. Inundaţii puternice în Bulgaria. Râuri s-au revărsat în provincia Blagoevgrad

Vremea rea, care a adus ploi însemnate cantitativ, cauzează pagube în țara vecină - Bulgaria, unde s-au produs inundații. Alerte meteo erau menţinute vineri în...

Doi bătrâni din Brașov, tâlhăriți în casă. Lăsați fără bani și bijuterii după ce au fost legați

Au fost momente de coșmar pentru doi vârstnici din Brașov, după ce le-au permis să intre în casă unor indivizi care s-au dat drept...
spot_img