AcasăSOCIALÎncă două state au pus România pe lista roșie. Măsuri de ultimă...

Încă două state au pus România pe lista roșie. Măsuri de ultimă oră

Autoritățile din Cehia și Ungaria au luat o serie de măsuri pentru românii care vor să vină pentru a lucra sau ca simpli turiști în aceste state.

În Cehia, începând de luni, 3 august, cetăţenii care vin din ţara noastră vor trebui să îşi notifice prezenţa pe teritoriul acestei țări şi să facă testul COVID-19 pe cheltuială proprie.

„Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile cehe au revizuit condiţiile de intrare în Republica Cehia, în funcţie de statele de provenienţă, acestea fiind clasificate pe două categorii: verde (risc scăzut de infectare) şi roşu (risc înalt de infectare), iar România va fi inclusă, începând cu data de 3 august 2020, ora 00:00, pe lista roşie. Clasificarea statelor în cele două categorii face obiectul unei reevaluări permanente, bazată pe evoluţia situaţiei epidemiologice din fiecare stat”, au transmis reprezentanţii MAE duminică, într-un comunicat de presă.

De asemenea, toate persoanele care au stat mai mult de 12 ore, în ultimele 14 zile, pe teritoriul României trebuie să îşi notifice prezenţa autorităţilor sanitare, imediat după intrarea pe teritoriul Cehiei, şi să prezinte ulterior Direcţiei de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reşedinţă declarat un test molecular privind infecţia cu noul coronavirus.

Cum este permis tranzitul în Cehia

Excepție de la aceasră măsură fac persoanele care lucrează în domeniul transportului internaţional, dacă motivul de intrare este justificat prin documente corespunzătoare; cetăţenii statelor membre UE şi străinii posesori ai unui permis de şedere de lungă durată sau permanent într-un stat membru UE care tranzitează Republica Cehă în termen de 12 ore.

Tranzitul este permis dacă: cetăţenii români care tranzitează Republica Cehia pe cale aeriană nu trebuie să respecte măsuri speciale, cu condiţia să nu părăsească zona de tranzit din aeroport; cetăţenii români care tranzitează pe cale rutieră Republica Cehia nu sunt supuşi niciunei condiţionări sau obligaţii, dacă durata tranzitului nu depăşeşte 12 ore.

Măsuri de intrare în Ungaria

De asemenea, autoritățile din Ungaria au anunțat noi măsuri pentru cetățenii care vin din țări clasate în categoria “galbenă” sau “roşie”

Despre noile măsuri luate de statul ungar, „medicul-şef” Cecilia Muller,a explicat că cei care vin în Ungaria din ţări clasate în categoria „galbenă” sau „roşie” trebuie să plătească efectuarea de teste PCR sau trebuie să rămână în carantină la domiciliu timp de două săptămâni.

Mai mult, cetăţenii străini proveniţi din ţări „roşii” nu au voie să intre în Ungaria, ci numai cei din ţări din categoriile „galbenă” sau „verde”.

România se numără printre țările clasate în categoria „galbenă”, alături de Bulgaria, Marea Britanie, Statele Unite, Norvegia, Rusia, Portugalia, Serbia, Suedia, Japonia și China.

La intrarea în țară, călătorii sunt verificaţi şi primesc un certificat roşu care atestă necesitatea carantinei şi pe care trebuie să-l afişeze la intrarea în locuinţă, a explicat responsabilul ungar.

„Cei care nu vor să rămână în carantina de 14 zile trebuie să depună o solicitare în acest sens la administraţia locală, contra unui cost de 3000 de forinţi (8,5 euro), şi primesc o adeverinţă în baza căreia pot părăsi carantina pentru a merge la un centru de screening, lista acestor centre fiind disponibilă pe site-ul agenţiei naţionale ungare pentru sănătate publică, cu costul testului specificat de fiecare furnizor în parte”, a menţionat Cecilia Muller.

Persoanele care vin din ţări „galbene” pot părăsi carantina după primul test PCR negativ, dar tot au obligaţia de a face şi al doilea test. Cei care revin din ţări „roşii” trebuie să rămână în carantină acasă până la al doilea test PCR negativ, a precizat Muller.

author avatar
Eli Dan Davidescu
267 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger