AcasăPoliticaMinistrul „Țeapă”

Ministrul „Țeapă”

Violeta Alexandru a ratat ocazia de a fi înțeleaptă. A deschis gura. Bine, a mai făcut asta de câteva ori până acum. Dar atunci vorbea despre lacrimile ei când se referea la pensionari. La suferințele îndurate de ei când se aplecau la ghișeu. La banii pe care ar vrea să-i dea, dar nu o lasă legea. Ăăăă… ăăă… despre ce vorbeam, că mă umflă mereu râsul când bate doamna asta câmpii?

I-aș spune doamna ministru „Țeapă”. Cu „m”, că nu e cazul de mai mult. Și nici legea limbii române nu mă lasă. Exact ca la ea, unde o lege îi dă mereu peste mână. Parcă o și văd într-o reclamă care să semene cu vrăjeala de la FNI. „Dormiți liniștiți. Am o țeapă pentru voi” În fond, după ministrul „Grindă”, de ce n-ar fi și o „Țeapă” care nu sare departe de trunchiul PNL?

Doamna ministru cu nume de înșelăciune a simțit că vine 1 august. O zi ca oricare alta, după calendar. Dar, totuși, o zi în care lumea, nervoasă cum ea nu este în stare să-și imagineze, va voi s-o ia în furci. Furci de război. S-o deșire cu bătaia, să o strângă scul și să o țeasă des, până ce îi va ieși liberalismul partidului din cap. Dacă mai rămâne ceva din ea, o să se facă o țeapă pe care se va trage următorul scul. Și dacă și după asta mai înțeapă, dracii cei bătrâni din PSD îi vor netezi capetele, făcând din ea un titirez. Titirezul, nu ai ce face cu el la război. Da’ nici cu țeapa PNL nu ai ce face. Doamna Violeta „Țeapă” a vorbit frumos despre alocații vreme de șase-șapte luni. Acum, final de țeapă. Țara condusă de liberali nu are bani pentru asta. A găsit vinovatul. Dacă PSD voia să mărească alocațiile, de ce nu a făcut-o? Vor fi niște bani, zice ea. Nu știe câți, depinde. Depinde de Cîțu. De economie. De încasări. Depinde  de alte țepe care trebuie date. Să vedem dacă mai rămâne ceva și pentru copii. Eu cred că rămâne. Măcar de o țeapă. Una mai ca lumea, că asta e prea mică. Nu știm noi câte țepe poate da guvernul cu „g”. Și apoi, chiar așa. De ce să dea Orban bani pentru copii? Ce, i-a făcut el? Nu mai bine dă și el o țeapă? Alta, căci doamna Violeta are talent.

Daniel Baluta
author avatar
Valentin Boeru
1.240 afisari

Ultimele știri

Doi bătrâni din Brașov, tâlhăriți în casă. Lăsați fără bani și bijuterii după ce au fost legați

Au fost momente de coșmar pentru doi vârstnici din Brașov, după ce le-au permis să intre în casă unor indivizi care s-au dat drept...

A crescut într-un orfelinat și a ajuns să scrie legile pentru copiii abandonați. Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici, membru al campaniei „100 de...

Într-o țară în care mii de copii cresc încă fără familie, Andreeas Novacovici este dovada vie că destinul poate fi rescris. Abandonat la scurt...
spot_img