AcasăȘTIRI EXTERNEImpozitarea giganților digitali: SUA sfidează Europa

Impozitarea giganților digitali: SUA sfidează Europa

Statele Unite și-au anunțat dorința de a nu „continua” negocierile de la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) privind taxarea marilor companii tehnologice, precum Google, Amazon, Facebook și Apple(GAFA). “O provocare”, a reacționat vizibil iritat ministrul ministrul francez al Finanțelor, Bruno Le Maire. Franța este prima țară din UE care a introdus această taxă.

“Confirm că am primit, cu omologii mei italieni, spanioli și britanici, o scrisoare a secretarului Trezoreriei Steven Mnuchin care confirmă că nu doresc să continue negocierile la OCDE privind impozitarea digitală. Acest text este o provocare. Ne-am aflat la câțiva centimetri de la un acord privind impozitarea gigantilor digitali, care sunt poate singurii din lume care au beneficiat de criza coronavirusului”, a anunțat Le Maire pe France Inter, precizând că Franța, Regatul Unit, Italia și Spania au răspuns deja Statelor Unite pentru a confirma angajamentul  lor de a  obține „impozitarea digitală corectă la OCDE cât mai repede”. “Cum este acest mod de a trata aliații SUA, amenințând sistematic cu pedepse. Vom aplica acest impozit orice s-ar întâmpla, așa cum a făcut-o Franța în 2019, a adăugat ministrul. Problema e că nu toate țările UE susțin acest plan, chiar Franța a fost nevoită să amâne până la sfârșitul anului impozitarea pentru 2020, pentru a acorda timp pentru ca negocierile la OCDE să aibă succes. La sfârșitul lunii ianuarie, 137 de țări au convenit într-adevăr să ajungă până la sfârșitul lui 2020 la un acord privind impozitarea multinaționalelor. În cazul în care SUA nu își schimbă poziția (președintele Trump a amenințat cu taxarea de până la 100% a produselor franceze), Le Maire a subliniat că Franța “va aplica impozitul său national”.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
172 afisari

1 COMENTARIU

  1. Trump e îngenuncheat de patronii coloșilor,amazon,feisbuci(are numa soroșiști in cenzura)etc.care lovesc în el din toate pozițiile,dar cind UE vrea sa-i impoziteze așa cum este corect devine aparatorul dușmanilor lui,amenințînd Franta,Germania cu maririri de impozite și taxe vamale de 100%.Cine să-l mai înțeleagă??

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Promisiunea lui Florin Piersic, de pe patul de spital. Mesajul emoţionant pe care l-a transmis fanilor

Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic de medicii Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă de 88 de ani. Starea sa...

De ce românii cumpără tot mai mult produsele marcă proprie ale supermarketurilor. Nu e vorba doar despre preţ

Retailerii au observat că au început să se golească, într-un timp cât mai scurt, rafturile pe care sunt aşezate produsele marcă proprie.Cercetările de piață...
proger