AcasăNewsIohannis a convocat CSAT-ul. Ședința, săptămâna viitoare

Iohannis a convocat CSAT-ul. Ședința, săptămâna viitoare

Iohannis a convocat CSAT-ul. Ședința, săptămâna viitoare - Ziarul National

După ce în cursul acestei zile avusese discuții, la Cotroceni, cu premierul, guvernatorul Băncii Naționale și cu ministrul Finanțelor, pe teme privind situația economică în contextul crizei generate de noul coronavirus, s-a aflat că președintele a convocat, pentru săptămâna viitoare, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Mai exact pentru miercuri, 27 mai, începând cu ora 12. Vor fi discuții în sistem de videoconferință specială, din câte a anunțat Administrația Prezidențială.

Printre subiectele ce se vor regăsi pe ordinea de zi a şedinţei se numără Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024. De asemenea, din comunicatul Președinției reiese că se va discuta și despre “forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2021; Programul privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în anul 2026 și în perspectivă”. Totodată, în cadrul CSAT-ului de săptămâna viitoare vor fi abordate și alte teme de actualitate din domeniul securității naționale.

496 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Ultimele știri

Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!

Sărbătorile de iarnă nu ar fi complete fără să vizionezi câteva filme bune de Crăciun. Fie că ești fanul clasicelor care îți amintesc de...

O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul

O metropolă importantă din Europa le oferă turiştilor străini facilităţi şi beneficii şi nu cere decât niște gesturi mărunte, la schimb. Alte destinații populare...
spot_img